Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Epicleza

Despre Epicleza euharistică vom spune doar că “întreaga Liturghie – de la început până la sfârşit – este epicleză, este chemarea Duhului Sfânt Care transformă tot ce se săvârşeşte în ea, transformând fiecare lucrare sfântă a ei în ceea ce ea ne arată şi ne descoperă… Euharistia se săvârşeşte de la început şi până la sfârşit asupra pâinii şi a vinului. Pâinea şi vinul sunt hrana pe care Dumnezeu a creat-o dintru început ca viaţă… ”. Cu toate acestea “scopul Euharistiei nu este prefacerea pâinii şi a vinului, ci a ne face părtaşi cu Hristos, Care a devenit hrana noastră, viaţa noastră, descoperirea Bisericii ca fiind trupul Lui Hristos.” În fine “Euharistia… este o taină care nu poate fi descoperită şi explicată în categoriile <>, a timpului, a esenţei, a cauzalităţii, etc. Ea se descoperă credinţei…” (A. Schmemann, Euharistia-Taina Împărăţiei, p. 226, 230). 

 În Euharistie întreaga lucrare epicletică este a lui Hristos şi a Duhului Sfânt: Hristos este aici prezent şi lucrează… Slujba preotului este să deschidă gura; totul se lucrează de către Dumnezeu” (Sfântul Ioan Gură de Aur, In. Tim. Hom. 2, 4). Pe de altă parte, epicleza şi invocarea Duhului Sfânt nu este numai o lucrare a preotului, ci a întregii comunităţi. 

Momentul epiclezei este în acelaşi timp, momentul realizării jertfei, căci “Hristos – retrăind prin duhul iubirii Sale faţă de noi jertfa Sa pentru noi, Şi-o face prezentă la cererea ce i-o adresăm prin Duhul prin care cerem şi Căruia ne deschidem, sub chipul pâinii şi vinului pe care I le oferim” – pentru a asimila darurile noastre cu jertfa Lui, sau pentru a le uni” (Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, p. 298). Apoi, preotul îngenunchind în faţa Prestolului, se roagă tainic: “ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea Împărăţiei Cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată, sau spre osândă” (Liturghier, p. 141).