vineri, 22 februarie 2019

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Atanasie Mărturisitorul, cel din mănăstirea sfinţilor Petru şi Pavel (22 februarie)

Acest cuvios s-a născut în Constantinopol, avînd părinţi cucernici, cinstitori de Dumnezeu şi foarte bogaţi. Fiind evlavios, din fragedă vîrstă a dorit să îmbrace schima monahicească. Pentru aceasta ducîndu-se într-o mănăstire care se găsea lîngă Nicomidia, în apropierea mării, a fost tuns acolo. Şi atît s-a înălţat cu faptele bune, încît şi împăraţilor s-a făcut cunoscut. Pe vremea lui Leon stricătorul de icoane, fiind însă pîrît că cinsteşte preacuratele icoane, a fost supus la multe chinuri, la amară izgonire şi la necazuri. Rămînînd însă neplecat şi credinţa ortodoxă pînă la sfîrşit păzind-o, s-a mutat către Domnul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!