Sunt oare zile din vremi trecute, o, omule, la care tu ai vrea să te întorci? Ele toate te-auademenit precum mătasea și-acum îți stau departe, în urmă, precum o pânză de paianjen. Ca o miere te-au întâmpinat, ca o duhoare și-au luat rămas bun de la tine. Toate au fost cu totul pline de iluzii și păcat.
Vezi cum toate ochiurile de apă de la lumina lunii se aseamănă oglinzilor și cum toate zilele ce-au fost luminate de nestatornicia ta se aseamănă oglinzilor? Dar când tu pășeai dintr-o zi în alta, oglinzile mincinoase se crăpau ca pojghița de gheață, iar tu treceai prin apă și noroi.
Poate o zi care are o dimineață și o seară ca ușile casei să fie oare o zi?