Mîntuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvîntează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău (Troparul praznicului)
Pentru a vorbi mai desluşit despre praznicul Înălţării Sfintei Cruci, la care ne-am învrednicit a ajunge, este bine să începem cu un istoric mai vechi şi să aducem în mijloc mărturii mai de mult, ca să ne putem da seama cînd a început şi cum a ajuns la noi praznicul acesta.
Aţi văzut grîul cînd de-abia îl bate vîntul, cînd este doar de o palmă de la pămînt sau cînd este aproape să dea în spic? Atunci veţi vedea o taină mare. În firul acela de iarbă găseşti toată aşezarea grîului foarte amănunţit, căci foarte mic se arată înăuntru şi spicul şi boabele şi toate celelalte. La fel şi porumbul, cînd abia îi dă spicul şi boabele şi toate celelalte abia se urzesc, păpuşa aceea, care nici măcar mătase nu are, mai tîrziu se va face mare, va face boabe şi-şi va arăta toată frumuseţea ei lăsată de Dumnezeu.
Tot aşa sînt şi cele lăsate în dumnezeieştile Scripturi. Prealuminatele praznice, pe care le vedem astăzi în Biserica Darului, n-au ajuns la noi deodată, desăvîrşite şi preasfinte, cum le vedem astăzi. Ci, ele au fost în Legea Veche abia în faşă, abia încolţite şi în umbră. De aceea este nevoie să vorbim despre umbră, despre faţă şi despre clipa cînd ele de-abia se plămădeau, înainte de Legea Nouă şi chiar de Legea Veche.