- scurt istoric -
Pr. lect. univ. dr. Gabriel
Valeriu Basa
În
înţelepciunea sa Dumnezeu a ştiut dintru început cele ce-i sunt de folos unui
om pentru a avea posibilitatea de a
lucra la mântuirea şi salvarea sufletului său şi implicit a celor din jurul
său. Atunci când omul a fost ales şi pentru a ajunge în veşnicia din care a venit prin munca
depusă în mod special în slujirea aproapelui acesta a avut şi are a face faţă unui şir neîntrerupt de
încercări.
Mintea pervertită de păcat a însuşi
acelora în mijlocul cărora a fost rânduit să slujească, realităţile istorice ale
perioadei în care a trăit, starea de dezvoltare spirituală şi naţională a
oamenilor ori sănătatea acestuia şi a propriei familii, au fost în măsură a
determina situaţii cărora doar cu un efort susţinut, iubire necondiţionată faţă
de Dumnezeu şi faţă de semeni, credinţa şi nădejdea în dobândirea tuturor celor
de folos i-au dat puterea de a zidii Biserica din sufletul şi deopotrivă din
comunitatea în care trăia.
Un astfel de om a fost vrednicul de
pomenire preot Nistor Socaci(u) rânduit de Dumnezeu a trăi şi a sluji în
Biserica
din Biscaria, astăzi parte integrantă a localităţii Simeria, care, din
punct de vedere administrativ bisericesc, constitue actualmente parohia Simeria
– Biscaria, din protopopiatul Orăştie, în cadrul Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Primele ştiri despre viaţa şi obârşia
părintelui le avem din însăşi Cronica
alcătuită în proză şi versuri în perioada anilor 1848 – 1856 şi intitulată „Epistolă
a năcazurilor şi Istoria timpurilor trecute”.
Lucrarea,
împărţită în 11 predoslovii (capitole) cuprinde un număr de 9755 de versuri
grupate în primele 10 capitole precedate de câte un scurt material în proză şi
este finalizată prin consemnările făcute numai în proză în cea de a unsprezecea
predoslovie.
Împletind
în continuare întâmplările din viaţa sa cu cele ale comunităţii în mijlocul
căreia trăia, preotul Nistor Socaciu, descria şi eforturile întreprinse de frământările
legate de ridicarea unui nou locaş de rugăciune în Biscaria, în contextul în
care vechea biserică, construită în anul 1733 ajunsese într-o stare foarte
degradată, încât autorităţile timpului au decis a o închide, în data de 31/19
octombrie 1856. Abia după câteva sumare reparaţii şi constatări ale comisiilor
de cercetare s-a îngăduit deschiderea ei în Duminica dinaintea Naşterii
Domnului, respectiv în data de 23 decembrie 1856, cu condiţia că în primăvara
anului 1857 se vor începe lucrările de edificare a unei alte Biserici.
Grija
părintească pentru credincioşii încredinţaţi este evidenţiată şi de însemnările
făcute referitor la materialele necesare construirii bisericii ce dăinuieşte
până astăzi, pentru care, consemna
părintele Nistor „am şi tocmit cărămidari care să facă vreo 40.000 sau 50.000
şi var am cumpărat vreo două sute de ferdele. Iară acum ce va urma cu zidirea
sfintei biserici nu ştiu... .”
Ce a
urmat în amănunt nu ştim, ştim doar că Biserica actuală a fost finalizată în
anul 1860 aşa cum ne spune pisania scrisă cu litere chirilice pe tocul fostelor
uşi de intrare în Biserică. „Această Sfântă Biserică s-a zidit prin binecuvântarea
Excelenţei Sale părintelui Preasfinţit Arhiereu Andrei baron de Şaguna al
Bisericii Greco-Răsăritene în Ardeal în anul 1860 – Nistor Socaci(u) parohul
Bisericii”.
Stilul
arhitectural al bisericii este simplu, în formă de navă având altarul semicircular, despărţit de restul
bisericii printr-o catapeteasmă din cărămidă, având trei uşi, două diaconeşti
şi uşile împărăteşti. Lungimea bisericii este de paisprezece metri, lăţimea de
şase metri iar zidul exterior al Bisericii are grosimea de 1 metru fiind
alcătuit din piatră amestecată cu cărămidă.
Biserica a fost pictată în interior cu pictură în frescă, executată în
anii 1982 – 1984 de către pictorul N. Mărculescu din Bucureşti. În anii
1990-1991 s-a adăugat un pridvor închis, pictat tot în frescă de către pictorul
bisericesc Marian Verza din Sibiu şi a fost aplicat un strat de zugrăveală
exterioară, încât actualmente lungimea totală a Bisericii este de 20 m.
Făcute
pe cheltuiala credincioşilor parohiei, sub îndrumarea preoţilor Iosif Baciu,
respectiv Laurian Tomotaş, Traian Crişan şi Gabriel Basa, toate lucrările de
întreţinere, sunt o continuare a jertfelor credincioşilor greu îcercaţi de altă
dată.
Asemenea
cronicii în versuri, mărturia jertfei modestului şi încercatului, dar în
acelaşi timp şi vrednicului slujitor al altarului din satul Biscaria – de altă
dată, părintele Nistor Socaci(u) dăinuieşte smerită peste veacuri, constituind
un imbold ca şi acum, când se impun lucrări de reabilitare exterioară, a face
fiecare după măsura sa - atât cât este posibil - pentru ca jertfa generaţiilor
anterioare să dăinuiească pentru salvarea sufletelor tuturor acelora care
Dumnezeu va îngădui a ajunge să-i păşească pragul. Această „istorie locală” în
care sunt notate întâmplările vrednice de a fi cunoscute ne oferă un tablou
destul de izbutit menit a edifica asupra desăvârşitei identificări a preoţilor
de aici cu poporul din mijlocul cărora provin.
*satul Biscaria este astăzi parte integrantă a localităţii Simeria,
constituind din punct de vedere administrativ bisericesc parohia SIMERIA –
BISCARIA din protopopiatul Orăştie, în cadrul Episcopiei Devei şi Hunedoarei
din Mitropolia Ardealului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!