Umblarea pe mare – Potolirea furtunii

Dreptmăritori creştini,

Într-o noapte furtunoasă, pe când Apostolii se aflau într-o corabie în largul Mării Galileei, Domnul păşea pe mare ca pe uscat. Crezând că este o nălucă, ei s-au speriat şi au început să strige. Deodată, peste zgomotul asurzitor al valurilor, s-a auzit glasul încurajator al lui Iisus: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Mt. 14, 27).

Petru a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă”. Domnul i-a zis: „Vino!”, iar ucenicul, coborându-se din corabie, a păşit încrezător pe suprafaţa mării, ca şi Învăţătorul său. Dar văzând valurile năprasnice şi auzind vuietul cumplit şi-a pierdut curajul, s-a temut şi a început să se scufunde, strigând cu groază: „Doamne, scapă-mă!” (Mt. 27, 30).

În acea clipă, Iisus era lângă el şi scoţându-l din valuri, îl mustră: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Mt. 27, 31).

Iubiţi credincioşi,

Creştinii care au tulburări spirituale, au nevoie să audă cuvinte de încurajare, în timp ce sunt loviţi din toate părţile de valul îndoielilor şi al nesiguranţei. Hristos nu a pierdut nici un suflet ce I-a fost încredinţat.

PREDICĂ LA DUMINICA A IX-A DUPĂ RUSALII

Iată-ne, iubiţi credincioşi, într-o altă Duminică de după Rusalii, îndepărtându-ne cu o săptămână numai de „înmulţirea pâinilor”. Evanghelia de as-tăzi, aceea a „umblării pe ape” sau a izbăvirii din valuri a Sfântului Apostol Petru, se încadrează din punct de vedere al textului Scripturii îndată după Evanghelia de Duminica trecută, îndată deci după înmulţirea pâinilor şi săturarea celor cinci mii de oameni, în acelaşi capitol 14 al Evangheliei de la Matei şi începe cu versetul 23, terminându-se la versetul 34. Să luăm aminte: aşadar, după episodul înmulţirii pâinilor, urmează această Evanghelie:

„Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca Să se roage deosebi. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus umblând pe mare. Văzându-L umblând pe ma-re, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi, de fiică, au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: «Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!»

Iar Petru, răspunzând, a zis: «Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine, pe apă».

El i-a zis: «Vino!» Iar Petru, coborându-se din cora-bie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar, văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a stri-gat, zicând: «Doamne, scapă-mă!»

Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: «Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?»

Şi, suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: «Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu».

Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.”

Sf Ioan Maximovici - Ravna fara cunostinta (2)

 

Stricarea de către latini, prin nou închipuita dogmă a „Imaculatei Concepţii”a adevăratei cinstiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria

Dar putem să le răspundem acestora cu cuvintele Sfântului Epifanie al Ciprului: „în amândouă aceste erezii sălăşluieşte aceeaşi vătămătură: atunci când oamenii nesocotesc cinstirea Maicii lui Dumnezeu şi atunci când, dimpotrivă o slăvesc mai mult decât îi este cuvenit în chip propriu” (Panarion „împotriva Colyridienilor”). Acest Sfânt Părinte îi ceartă pe aceia care aproape că îi  aduc Pururea Fecioarei închinare ca lui Dumnezeu: „Să fie cinstită Maica Domnului, dar singur lui Dumnezeu să I se aducă închinare” (Idem). «Deşi Maria a fost vas ales al Iui Dumnezeu, totuşi ea a fost femeie prin fire, cu nimic deosebită de ceilalţi. Şi chiar dacă în viaţa Maicii Domnului şi în Sfânta Tradiţie ni se istoriseşte că  i-a  fost  spus   tatălui  său   Ioachim,   în  pustie: „Femeia ta a zămislit”, totuşi această zămislire nu a putut fi ftră unire conjugală şi fără sămânţă bărbătească» (Ibidem). „Nu trebuie a adora ceea ce le este propriu Sfinţilor din ceruri, ci trebuie adorat Stăpânul lor. Maria nu este Dumnezeu şi nu a primit un trup ceresc, ci unul ieşit din unirea unui bărbat cu o femeie; iar potrivit făgăduinţei, asemeni lui Isaac a fost gătită spre a intra în iconomia dumnezeiască. Dar pe de altă parte să nu încerce să o defaime nebuneşte   cineva  pe  Pururea   Fecioara”   (Sfântul Epifanie, împotriva antidicomarioniţilor).

Sf Ioan Maximovici - Ravna fara cunostinta (1)

 

Stricarea de către latini, prin nou închipuita dogmă a „Imaculatei Concepţii”a adevăratei cinstiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria

Când aceia care au încercat să prihănească viaţa neprihănită a Preacuratei Fecioare au fost făcuţi de ocară în acelaşi chip cu aceia care îi tăgăduiseră pururea-fecioria, cu aceia care îi lepădaseră cinstea ei de Maică a lui Dumnezeu şi cu aceia care  i-au defăimat  icoanele,  atunci  când  slava  Maicii   lui Dumnezeu  lumina  întreaga  făptură,  a  apărut  o învăţătură care părea că o proslăveşte pe Pururea Fecioara Măria, dar care cu adevărat îi tăgăduia toate virtuţile.

Această învăţătură numită a Imaculatei Concepţii a Fecioarei Maria, a fost primită de către următorii tronului  papal  al  Romei.  în  ea se spune că „Preabinecuvântata Fecioară Maria din chiar primul moment al conceperii sale, printr-o graţie specială a Atotputernicului Dumnezeu şi printr-un privilegiu special pentru viitoarele merite ale lui Iisus Cristos, Salvatorul neamului omenesc a fost păstrată scutită de toată necurăţia păcatului originar” (Bula Papală a Papei Pius al IX-lea, referitoare la noua dogmă). Cu alte cuvinte, Maica Domnului a fost ferită de păcatul strămoşesc de la chiar zămislirea sa prin harul lui Dumnezeu, ajungând astfel într-o stare în care îi era cu neputinţă de a mai avea păcate personale.

Sf Ioan Maximovici - Incercarea iconoclastilor de a micsora slava Imparatesei Cerurilor si cum au fost ei rusinati

 

Dupa cel de-al treilea sinod a toată lumea, creştinii atât în Constantinopol, cât şi în celelalte părţi ale Imperiului, au început a cere cu şi mai multă putere mijlocirea Maicii Domnului, iar nădejdile puse în rugăciunile ei nu au fost zadarnice. Maica Domnului a fost ajutătoarea nenumărator suferinzi, necăjiţi şi a multora aflaţi în nenorociri. De multe ori   a   pus   pe   fugă   duşmanii   care   împresurau Constantinopolul,  arătându-se   astfel   ca  apărătoare preaputernică a cetăţii, oarecând chiar arătând în chip văzut Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, minunatul ei Acoperământ întinzându-se  asupra credincioşilor ce stăruiau noaptea în  rugăciune în biserica din Vlaherne.

Împărăteasa Cerurilor le-a dăruit biruinţe în bătălii impăraţilor bizantini care obişnuiau să poarte cu dânşii în luptă Icoana Maicii Domnului Hodighitria. Tot ea i-a întărit şi pe pustnicii şi nevoitorii care se luptau împotriva patimilor şi a slăbiciunilor firii omeneşti căzute. Ea este aceea care i-a luminat şi i-a “îndrumat pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, printre care s-a aflat şi Sfântul Chirii al Alexandriei atunci când acesta s-a îndoit de sfinţenia si curăţenia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Sf Ioan Maximovici - Erezia nestoriană și cel de-al treilea Sinod ecumenic

 CAND TOŢI cei care au îndrăznit să hulească împotriva sfinţeniei şi curăţiei Preasfintei Fecioare Maria au fost aduşi la tăcere, vrăjmaşii au încercat să-i ştirbească cinstirea ce i se aducea ca Maică a lui Dumnezeu.  In secolul al V-lea Arhiepiscopul Constantinopolului, Nestorie începea să predice poporului o învăţătură nouă, potrivit căreia Maria nu ar fi născut decât numai pe omul Iisus, în Care mai apoi Dumnezeu Şi-ar fi făcut sălaş şi ar fi locuit în El ca într-un templu. La început i-a îngăduit numai unui preot al său, Atanasie să propovăduiască unele ca acestea, dar mai apoi a început el însuşi să propovăduiască în biserică această străină învăţătură, cum că nimeni nu ar trebui să o numească pe Maria „Născătoare de Dumnezeu”, de vreme ce ea nu născuse pe Dumnezeu-Omul. Nestorie socotea că pentru sine este înjositor să se închine unui prunc înfăşat în scutece si dormind într-o iesle.

Asemenea predici au stârnit scandal pretutindenea în lume şi au întinat curăţia dreptei credinţe, mai întâi la Constantinopol, iar mai apoi peste tot unde ajungea vestea despre această nouă învăţătură. Sfântul Proclu (ucenicul Sfântului Ioan Hrisostom), care în acea vreme era episcop al Cizicului, iar mai apoi Arhiepiscop al Constantinopolului a ţinut o predică, de faţă fiind şi Nestorie, predică în care mărturisea cu tărie că Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc din Fecioara, care este, aşadar cu adevărat „Theotokos” (Născătoare de Dumnezeu), căci încă din preacuratul ei pântece Dumnezeirea a fost unită cu Pruncul zămislit de la Duhul Sfânt; iar acest Prunc, chiar dacă a fost născut de Preacurata doar după firea Sa omenească, totuşi încă de la naştere a fost Dumnezeu adevărat şi om adevărat.

Dar Nestorie a tăgăduit cu încăpăţânare lepădarea de străina sa învăţătură, susţinând că trebuie să se facă deosebire între Iisus şi Fiul lui Dumnezeu, Maria neputând fi deci numită „Theotokos” (Născătoare de Dumnezeu), ci „Hristotokos” (Născătoare de Hristos), de vreme ce Iisus nu a fost decât Uns al lui Dumnezeu (Hristos sau Mesia), aşa cum fuseseră şi cei din vechime, Proorocii, dar întrecându-i pe aceia în deplinătatea unirii cu Dumnezeu. învăţătura lui Nestorie devenea astfel o tăgăduire a întregii iconomii a Mântuirii, căci dacă Preacurata nu este Născătoare de Dumnezeu, atunci Cel ce a primit pentru noi Patimile şi Crucea nu a fost Dumnezeu, ci un simplu om.

Sfântul Chiril care pe atunci era în scaunul Arhiepiscopiei Alexandriei, aflând despre învăţătura Iui Nestorie şi despre tulburarea pe care acesta a făcut-o în Biserica din Constantinopol i-a trimis acestuia o scrisoare prin care încerca să-1 convingă să păstreze învăţătura pe care Biserica o mărturisea de la întemeierea ei şi să nu schimbe sau să adauge nici o înnoire la această învăţătură. Pe lângă aceasta, Sfântul Chiril a mai scris şi preoţilor şi poporului din Constantinopol, îndemnându-i să stea neclintiţi în credinţa ortodoxă, fără a le fi teamă de prigonirile ce Ie va porni Nestorie împotriva celor ce nu se învoiesc cu învăţătura lui. De asemenea, Sfântul Chiril i-a mai scris şi Papei Celestin, la Roma care împreună cu credincioşii păstoriţi de el stăteau tari în credinţa ortodoxă.

La rândul său, Papa Celestin i-a scris Iui Nestorie, chemându-l să-i înveţe pe oameni credinţa ortodoxă, iar nu a sa. Dar Nestorie a rămas surd la toate acestea, pretinzând că ceea ce învăţa el era credinţa ortodoxă, cei ce nu recunoşteau aceasta fiind numiţi de el eretici. Sfântul Chirili-a scris din nou lui Nestorie, alcătuind douăsprezece anatematisme, în care erau arătate în douăsprezece articole cele mai de seamă deosebiri dintre credinţa ortodoxă şi ceea ce învăţa Nestorie şi aruncând anatema asupra celui ce ar fi nesocotit şi nu ar fi primit chiar şi numai un singur articol din cele douăsprezece anatematisme.

Nestorie a respins pe de-a-ntregul cele douăsprezece articole întocmite de Sfântul Chiril, alcătuind la rându-i o scriere în douăsprezece articole în care făcea arătată învăţătura pe care o propovăduia, aruncând anatema asupra celor ce nu o primeau. Primejdia ce se ridica asupra credinţei dreptslăvitoare era din ce în ce mai mare. Sfântul Chiril a trimis atunci câte o scrisoare împăratului Teodosie cel Tânăr, soţiei sale Evdochia şi surorii acestuia, Pulheria cu cererea de a se preocupa mai îndeaproape de această situaţie si de a stăvili erezia.

S-a hotărât atunci convocarea unui sinod ecumenic Ia care ierarhii adunaţi de la toate marginile lumii să hotărască dacă învăţătura propovăduită de Nestorie este sau nu este ortodoxă. Pentru locul unde urma să se adune ce de-al III-lea Sinod ecumenic a fost aleasă cetatea Efesului, în care au locuit odată Preasfânta Fecioară dimpreună cu Sfântul Ioan Teologul. Sfântul Chiril i-a adunat pe episcopii Egiptului împreună cu care a călătorit pe mare până la Efes. Din Antiohia a venit Ioan, Arhiepiscopul Antiohiei, dimpreună cu episcopii bisericilor din Răsărit. Episcopul Romei, Sfântul Celestin nu a putut fi de faţă la acest Sinod şi l-a rugat pe Sfântul Chirii să apere credinţa ortodoxă, trimiţând în locul său doi episcopi dimpreună cu un preot din Biserica Romei, Filip, cărora le-a dat îndrumări precise despre ce urmează să spună. De asemenea, la Efes au mai venit Nestorie, episcopii din cetăţile de pe lângă Constantinopol, precum şi episcopii din Palestina, Asia Mică şi Cipru.

În ziua a zecea a calendelor lui iulie, după calendarul roman, adică 22 iunie 431, în Biserica Sfintei Fecioare Maria din Efes a avut loc adunarea episcopilor sub conducerea Arhiepiscopului Alexandriei, Sfântul Chiril şi a Episcopului Efesului, Memnon. în mijlocul lor era aşezată o Evanghelie, semn că Sinodul era condus nevăzut de însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Mai întâi s-a citit Simbolul Credinţei care a fost alcătuit la primele două sinoade a toată lumea. Apoi a fost dată citirii Proclamaţia Imperială de  către  trimişii  împăraţilor Teodosie şi Valentinian care cârmuiau în vremea aceea cele două părţi ale Imperiului.

Odată acestea terminate, a început citirea scrisorilor lui Chiril şi Celestin către Nestorie, precum şi răspunsul lui Nestorie. Sinodul, prin gurile participanţilor a arătat învăţătura lui Nestorie ca neadevărată şi a osândit-o, lipsindu-1 pe Nestorie de demnitatea episcopală. Această hotărâre a fost întărită printr-un Act sinodal, semnat de aproape 160 de episcopi care au fost de faţă. Dar, de vreme ce unii dintre ei ţineau locul şi altor episcopi care nu au putut fi acolo, în fapt actul sinodal a fost semnat de mai mult de 200 de episcopi care-şi aveau scaunele episcopale în toate părţile Bisericii din acea vreme şi care au mărturisit astfel credinţa ce se păstra din vechime în cetăţile lor.

Aşadar, acest act al sinodului a fost glasul Bisericii Soborniceşti care a mărturisit cu tărie că Hristos, născut fiind din Fecioară este Dumnezeu adevărat Care S-a făcut om. Iar, întrucât Preacurata Fecioară a dat naştere unui Om adevărat, care în acelaşi timp era şi Dumnezeu adevărat cu dreptate este a fi cinstită ca „Theotokos” (Născătoare de Dumnezeu).

La sfârşitul adunării din acea zi acest act a fost deîndată citit poporului care aştepta nerăbdător la porţile bisericii. Intreg Efesul s-a umplut de bucurie când a aflat că cinstirea Maicii Domnului a rămas neştirbită. Bucuria a fost cu atât mai.mare cu cât Maica Domnului s-a bucurat de o cinstire cu totul aparte în această cetate unde a locuit în timpul vieţii ei pământeşti şi a cărei ocrotitoare a devenit după trecerea sa la locaşurile cele veşnice. Odată ce Actul sinodal a fost pus la vedere în tot Efesul, oamenii i-au întâmpinat plini de veselie pe Părinţi când seara din biserica unde avusese loc adunarea. I-au însoţit cu făclii aprinse şi cu cădelniţele cu tămâie arzând. Pretutindenea se puteau auzi glasuri pline de bucurie slăvind pe Maica Domnului şi lăudându-i pe Părinţii care i-au apărat numele împotriva ereticilor.

Sinodul a mai avut încă cinci adunări: pe 10 şi 11 Iunie, pe 16, 17 şi 22 Iulie şi pe 31 August (după calendarul roman). La aceste adunări au fost luate, în şase canoane măsuri împotriva celor ce ar fi îndrăznit să propovăduiască învăţătura lui Nestorie şi să schimbe hotărârile Sinodului din Efes.

La plângerea episcopilor Ciprului împotriva pretenţiilor episcopului Antiohiei, Sinodul a hotărât ca Biserica Ciprului să îşi păstreze autocefalia pe care a moştenit-o încă de la Sfinţii Apostoli, şi ca, îndeobşte, „nici unul dintre preaiubitorii de Dumnezeu episcopi să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai demult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui…, ca să nu se calce canoanele

Părinţilor şi nici sub cuvânt de lucrare sfinţită, să se furişeze trufia stăpânirii lumeşti, şi să nu trecem cu vederea că pierdem câte puţin slobozenia pe care ne-a dăruit-o nouă cu sângele Său Domnul nostru Iisus Hristos, Izbăvitorul tuturor oamenilor”.

Sinodul a mai întărit osândirea pelagianismului care învăţa că omul se poate mântui prin propriile sale puteri, fără a avea nevoie de ajutorul harului lui Dumnezeu. De asemenea, s-au mai luat unele hotărâri care se refereau la conducerea bisericilor şi s-au trimis scrisori tuturor episcopilor care nu au luat parte la adunările sinodale,înştiinţându-i de hotărârile luate şi chemându-i să păzească învăţătura dreptei credinţe şi pacea Bisericii. în acelaşi timp Sinodul a hotărât că învăţătura Bisericii a fost pe deplin cuprinsă în Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan, de aceea nu a mai alcătuit o altă învăţătură de credinţă, interzicând ca şi pe viitor „să se întocmească o altă credinţă”, adică să se alcătuiască alte Simboluri ale Credinţei sau să se facă schimbări în învăţătura de credinţă care a fost hotărnicită la al Il-lea Sinod a toată lumea.

Invitație la hramul bisericii ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului” din Simeria-Biscaria

Preoţii, Consiliul Parohial, credincioşii Parohiei Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului, invită pe toţi credincioşii din Simeria şi împrejurimi să participe, la sărbătorirea hramului bisericii  ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”, din Simeria-Biscaria,  în ziua de  15 August 2021.

 

Sărbătorirea hramului va începe încă de Sâmbătă seara, 14 August, ora 18, când se va sluji Vecernia,   Prohodul Maicii Domnului și Utrenia  după care se va face înconjurarea bisericii.

În ziua hramului, de „Adormirea Maicii Domnului” se va sluji de la ora 8,30 Acatistul Adormirii Maicii Domnului iar în continuare Sfânta Liturghie.

Seara de la ora 17 se va sluji în sobor de preoţi, Taina Sfântului Maslu.

Vă aşteptăm cu drag rugând pe Maica Domnului să vă călăuzească paşii spre mântuire!

Vă aşteptăm cu drag rugând pe Maica Domnului să vă călăuzească paşii spre mântuire!

Sfântul Maxim Marturisitorul - Cuvânt la Adormirea Maicii Domnului

Din „Viata Maicii Domnului”
Sfantul Maxim Marturisitorul
Editura Deisis

Adormirea

103. Acum prin harul ei vom vorbi despre moartea sa şi despre mutarea ei din această lume la împărăţia veşnică; a asculta o astfel de istorie e bucuria şi lumina sufletelor priete¬ne lui Dumnezeu.

Când Hristos, Dumnezeul nostru, a vrut să o facă să iasă din această lume pe preasfânta şi curată Maica Sa şi să o ducă în împărăţia cerurilor pentru a primi cununa veşnică a bunăvoirilor şi ostenelilor mai adânci decât firea, pentru a o aşeza la dreapta Sa cu veşmânt de aur ţesut cu strălucire din felurite culori şi să o proclame Împărăteasa tuturor făpturilor, să o ducă înăuntrul catapetesmei şi să o facă să locuiască în Sfânta Sfintelor, i-a vestit dinainte slăvită mutare. Şi i-a trimis din nou pe arhanghelul Gavriil să-i anunţe slăvită mutare, ca odinioară minunata zămislire.

Sfântul Grigorie Palama - Cuvânt la Adormirea Maicii Domnului

Omilii – volumul 3
Sfantul Grigorie Palama
Editura Anastasia
2007

Omilia 37

La preacuvioasa Adormire a Preacuratei Stăpânei noastre
de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioarei Maria

1. Dorul şi datoria au alcătuit, pentru dragostea voastră, omilia noastră de astăzi. Dar nu este numai dorirea mea de a supune atenţiei voastre cuvântul mântuitor primit în auzul vostru cel iubitor de cuvântări dumnezeieşti şi de a vă hrăni de aici sufletele voastre şi nu numai fiindcă voiesc ca pentru dragostea voastră să îmi fac datoria, după sfintele rânduieli: ci şi fiindcă, mai mult decât oricare alt subiect, acesta este dintre cele mai pline de folos pentru mine însumi şi mai îndrăgit de mine, dacă voi rosti cu laude în Biserică minunile pururea Fecioarei şi Maicii Domnului. Iar cât priveşte dorul, care este, nu unul, ci îndoit, acela mă înalţă şi mă cheamă şi îndeamnă, iar datoria neabătut mă constrânge, căci singur cuvântul nu se poate apropia de cele ce sunt mai presus de cuvânt, precum nici ochiul nu poate privi neabătut la soare. Apoi, iarăşi, deşi nu se cade a grăi cele ce sunt mai presus de cuvânt, însă, pentru iubirea de oameni, ni se îngăduie totuşi să slăvim pe cele slăvite, şi deşi trebuie ca cele ce sunt de neatins să rămână neatinse, putem, prin cuvinte, să ne plătim datoria şi să ne exprimăm acest dor către Maica Domnului, cântând-o după putere.

Zicem “adormire” nu “moarte”, pentru că aşa e creştineşte.

Din „Duhul adevarului”
De Ilarion Felea
Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei

MOARTEA – Adormirea Maicii Domnului

În sufletele tuturor oamenilor zace, ascuns şi nelămurit, un dor de mai bine. Năzuim cu toţii spre ceva, căutăm o comoară ce ni se pare că am pierdut-o. Alergăm după un ideal care ne cheamă în chip negrăit; alergăm, ne zbuciumăm, dorim un bun suprem, fericirea veşnică în sânul împărăţiei lui Dumnezeu.

Dorul sfânt al fericirii nemuritoare ne mână la şcoală, ne mână la biserică, la muncă, pe câmpul de luptă, să cucerim aerul, pământul şi apa cu toate comorile lor. El e pretutindeni cu noi şi arde pe vatra sufletului nostru ca focul în cărbunii aprinşi. Dorul acesta – dovada chipului şi asemănării lui Dumnezeu în om -trezeşte în noi nemulţumirea şi susţine neodihna, şi astfel ne face capabili de progres, de cultură şi de civilizaţie.

Sf Ioan Maximovici - Incercarile iudeilor si ale ereticilor de a necinsti pururea-fecioria Maicii Domnului

 

Hulitorii iudei au priceput curând că era cu neputinţă să o necinstească pe Maica Domnului, iar după ceea ce ei înşişi cunoşteau despre ea era cu mult mai uşor a-i dovedi viaţa vrednică de laudă. Aşadar au lăsat la o parte defăimarea, de care oricum se ocupau acum păgânii (Origen, împotriva lui Celsus, I) şi încercau să dovedească măcar faptul că Maria nu fusese fecioară atunci când L-a născut pe Hristos. Grăiau chiar că profeţiile care vorbeau despre naşterea lui Mesia dintr-o Fecioară nici nu au fost vreodată, prin urmare era cu totul în deşert faptul că, în credinţa creştinilor Iisus era slăvit, deoarece o proorocie s-ar fi împlinit în Persoana Sa.

S-au aflat chiar tălmăcitori iudei (Aquila, Symmachus, Theodotion) care au alcătuit traduceri noi, în elină după cărţile Vechiului Testament, traduceri în care binecunoscuta proorocie a lui Isaia (Isaia 7, 14) zicea: „Iată, tânăra va lua în pântece”. Aceşti tălmăcitori spuneau că înţelesul cuvântului ebraic Aalma este „tânără” şi nicidecum „fecioară”, aşa cum „greşit” s-a pus în Septuaginta (a celor şaptezeci), unde acest verset spune: „Iată, Fecioara va lua în pântece”.

Sf Ioan Maximovici - Cei dintai potrivnici ai cinstirii Maicii Domnului

 Cu cat credinţa în Hristos se întindea şi numele Mântuitorului era slăvit în tot pământul, iar împreună cu EI şi Cea care primise să-I fie Maică -, cu atât mânia potrivnicilor lui Hristos creştea împotriva ei. Măria a fost mama lui Iisus. Ea a arătat o nemaiauzită curăţie şi, mai mult, fiind acum în cereştile lăcaşuri este un sprijin pentru toţi creştinii. Prin urmare, toţi cei care-L urau pe Iisus Hristos şi care nu credeau în El, cei care nu-I înţelegeau învăţăturile sau, mai bine spus nu voiau să le înţeleagă aşa cum le-a înţeles Biserica, cei care doreau să pună în locul dumnezeieştilor învăţături ale lui Hristos propriile judecăţi omeneşti, toţi aceştia şi-au aţintit ura pentru Hristos, pentru Evanghelie şi pentru Biserică asupra Preacuratei Fecioare. Au urmărit să-i ştirbească cinstea, pentru ca în acest fel să poată distruge şi credinţa în Fiul său. Au dorit să-i ştirbească cinstirea printre oameni pentru a putea să schimbe din temelii întreaga învăţătură creştină. în pântecele Fecioarei s-a întâlnit omul cu Dumnezeu. Ea a fost cea aleasă a-I sluji Fiului lui Dumnezeu, ca scară pentru a Se pogorî El din Ceruri. A defăima cinstirea sa înseamnă a smulge creştinismul din rădăcini, a-1 distruge din înseşi temeliile sale.

Sf Ioan Maximovici - Cinstirea Maicii Domnului in timpul vietii sale pamantesti

 

ÎNCĂ DIN TIMPURILE APOSTOLICE şi până în zilele noastre, toţi cei care L-au iubit cu adevărat pe Hristos au cinstit-o şi pe cea care L-a născut, L-a crescut şi L-a îngrijit în timpul copilăriei Sale. Dacă Dumnezeu-Tatăl a ales-o, Dumezeu-Duhul Sfânt a adumbrit-o, iar Dumnezeu-Fiul S-a sălăşluit întru ea supunându-i-Se în timpul copilăriei, îngrijindu-Se de ea atunci “când era spânzurat pe Cruce -, nu ar trebui atunci ca toţi cei care îşi mărturisesc credinţa în Sfânta Treime să o cinstească şi pe Maica Domnului? Chiar din zilele vieţii sale pământeşti, prietenii lui Hristos, Sfinţii Apostoli au arătat o mare grijă şi dragoste faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Intre toţi, cel mai mult Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan care, împlinind porunca Dumnezeiescul ei Fiu a luat-o la sine şi a îngrijit-o ca pe propria sa mamă din clipa în care Mântuitorul i-a spus de pe Cruce „Iată mama ta” (Ioan 19, 27).

Dar, în timpul petrecerii sale pământeşti Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a căutat să se ferească de slava care i se cuvenea ca Maică a Domnului. A iubit mai mult liniştea, gătindu-se pentru plecarea către lăcaşurile cele veşnice. Până în cea din urmă zi a vieţii sale s-a îngrijit să se arate vrednică de împărăţia Fiului său, iar înainte de a adormi s-a rugat fierbinte ca să fie izbăvită de duhurile cele rele, care aşteaptă sufletele oamenilor după moarte şi se sârguiesc să le tragă în iad. Iar Domnul a ascultat rugăciunea Maicii Sale, venind în clipa morţii înconjurat de mulţime de cete îngereşti pentru a-i primi sufletul.

Despre Maica Domnului la Părinţii filocalici

 

În Biserica Ortodoxă, învăţătura despre Maica Domnului ocupă un loc important, deoarece stă în strânsă legătură cu învăţătura despre Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc, despre împăcarea omului cu Tatăl ceresc. Referirile explicite din Filocalie la Maica Domnului sunt puţine la număr şi destul de succinte.

Cu toate acestea, Părinţii filocalici au meditat adânc încă de la început asupra semnificaţiilor ascunse referitoare la Maica Domnului.

Cu toate că nu-şi propun să dezvolte pe această temă studii sistematice de dogmatică, Părinţii filocalici ne-au transmis învăţături însemnate, prin scrierile şi cuvântările lor, de laudă către „preaneprihănita şi preacurata Fecioară“ (Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, cuv. 9, în col. Filocalia, vol. 6). Când vorbesc despre Maica Domnului, Părinţii folosesc cuvintele cele mai bogate în cuprins, de o rară frumuseţe poetică şi profundă teologie, iar toată această bogăţie şi frumuseţe nu pot fi înţelese decât duhovniceşte, prin acceptarea paradoxalului, miraculosului, aşa cum au fost transmise Bisericii prin Tradiţie. Scrisul lor, deşi pare, nu este hiperbolic, nu este ţesut din exagerări poetice, pentru că nu exprimă mai mult decât este ea în realitate, toate evenimentele scripturistice din viaţa Sfintei Fecioare intrând în sfera neobişnuitului, care covârşeşte cuvântul şi gândul. Cuvintele Părinţilor sunt imne de laudă şi de mulţumire către Maica Domnului sau cuvinte adresate ucenicilor pentru a le spune ceea ce de-a dreptul nu se poate spune. Tocmai de aceea, înainte de a începe laudele sale către Maica Domnului, în imnele scrise de dânsul, Sf. Efrem Sirul se ruga către dânsa aşa: „Gura mea este prea mică ca să pot vorbi despre tine şi limbă nu am ca să arăt tainele tale. Nu am glas şi cuvânt ca să povestesc frumuseţea ta. Porunceşte-mi ca să spun despre tine!“.

Cuvânt la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului - Sfântul Ioan Maximovici

La Facerea Lumii Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră”. Chipul lui Dumnezeu se arată în capacităţile minţii omului, în stăpânirea lui asupra naturii, în puterea şi capacitatea lui creatoare.

Asemănarea cu Dumnezeu constă în calităţile morale ale omului, în năzuinţele lui duhovniceşti, în putinţa de a ajunge la sfinţenie.

Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu după care au fost creaţi strămoşii noştri se răsfrângeau în întregime în aceştia până la cădere. Păcatul însă le-a tulburat pe amândouă, cu toate că nu l-a lipsit pe om de ele cu desăvârşire, în om au rămas gândirea şi toate celelalte, care erau chipul lui Dumnezeu, dar pentru dezvoltarea lor era nevoie, de acum înainte, de mai multă strădanie şi abia într-o mică măsură se putea ajunge la starea pe care strămoşii noştri au primit-o deplină la început.

Schimbarea la față a Domnului – Comentarii patristice

Ev: Matei 17, 1-9

 

  (Mt. 17, 1) Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.

Cu adevărat, într-un eveniment ca acesta ni se pune înainte rațiunea, armonia și pilda, căci după șase zile, ni se arată slava Domnului. Fără îndoială că trecerea celor șase sute de ani prefigurează slava împărăției cerurilor. Iar sus au mers trei, care să prefigureze pe cele trei neamuri din Sem, Ham și Iafet, făcându-se cunoscută prin aceasta alegerea viitoare a oamenilor de către harul divin.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 17.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Predică la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului - Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

În cele ce urmează vă vom arăta mai întâi cum a luat fiinţă acest praznic, amintindu-ne ce s-a întâmplat odinioară pe Muntele Taborului. Apoi vom tâlcui din Sfânta Scriptură învăţăturile cele tainice care s-au descoperit la această Schimbare la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la 33 de ani ai vieţii Sale, înainte de patima Sa, a început a spune dumnezeieştilor Săi ucenici: „Iată, ne suim în Ierusalim şi Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor păcătoşi şi-L vor bate pe El şi-L vor scuipa pe El şi-L vor răstigni pe El şi-L vor omorî pe El şi a treia zi va învia” (Marcu 8, 31; Matei 16, 23).

Predica la Praznicul Schimbarii la Fata a Domnului - ascultare fata de voia lui Dumnezeu

 ASCULTARE FAŢĂ DE VOIA LUI DUMNEZEU
„Şi iată glas din nori zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi!” (Matei 17, 5).

Religia noastră, iubiţii mei, este singura adevărată în lume. Pe cât se deosebeşte diamantul de pietriş, atât se deosebeşte religia noastră de toate religiile din lume. Şi este singura adevărată, pentru că Cel care a întemeiat Sfânta noastră Biserică nu este un om, ca noi toţi, ci este Dumnezeu şi om, Dumnezeu-Om. Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu. O strigă îngerii şi arhanghelii, proorocii, miriade de oameni. O strigă şi nenumăratele minuni pe care le-a făcut, le face şi le va face până la sfârşitul veacurilor. Iar una din cele mai mari minuni ale Sale este aceasta pe care o sărbătorim astăzi: Schimbarea la Faţă. Să vedem în câteva cuvinte această minune şi ce anume ne învaţă.

Cuvânt la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului - Sfântul Serafim Sobolev

Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare...” (din troparul praznicului).

În condacul acestui mare praznic al Schimbării la Faţă a Domnului se spune: „În munte Te-ai schimbat la Faţă...pentru ca atunci când Te vor vedea răstignit, să înţeleagă Patima Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui”.

Aici, Sfânta Biserică ne arată scopul schimbării la faţă a Domnului, faptul că înaintea ucenicilor stătea o grea încercare a credinţei lor. Îi aştepta groaznica umilire a lui Hristos - scuiparea, ocărârea, biciuirea, răstignirea ruşinoasă şi moartea pe Cruce. Era nevoie să li se întărească credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi să li se arate că El de bunăvoie se predă acestei ruşini, acestor chinuri.

Acest lucru L-a şi făcut Domnul, când S-a schimbat la faţă înaintea ucenicilor Săi, pe Muntele Taborului şi li s-a arătat lor în toată slava Sa dumnezeiască. Ei n-au putut suferi această slavă şi au căzut cu faţa la pământ, simţind, în acelaşi timp, o negrăită fericire a Raiului şi înţelegând cu toată fiinţa lor că Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, este izvorul fericirii veşnice a celor care cred în El.

PS Sofian: Câteva consideraţii în legătură cu Maica Domnului

 

În spiritualitatea ortodoxă, un loc deosebit îl ocupă Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului. „Biserica Ortodoxă crede în mijlocirea şi îndrăznirea ei de Maică a Domnului, căreia i se roagă ca uneia ce este preacinstită şi preasfântă“. Ne rugăm Maicii Domnului şi o preamărim în acelaşi timp. O preamărim ca pe ceea ce a trăit cea mai mare unire pe care umanul o poate realiza cu Dumnezeu, ea fiind tipul fiinţei umane pe deplin realizate.

„Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preamărite, Născătoare de Dumnezeu; curăţia fiind pecetluită şi fecioria păzită, cu adevărat Maică te-ai cunoscut, născând pe Dumnezeu cel adevărat, pe care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.“

Atributele de Născătoare de Dumnezeu şi Maică a Lui, exprimă raportul de profundă intimitate ce s­-a stabilit între Fecioara Maria şi Fiul lui Dumnezeu cel întrupat. Unul din meritele creştinismului este acela de a fi restabilit demnitatea femeii, ridicându-o până la înălţimea bărbatului, deşi rolurile lor în viaţă rămân deosebite, potrivit cu aptitudinile lor naturale. Temeiul acestei demnităţi stă în uimitorul fapt că Fiul lui Dumnezeu a binevoit a se face Fiu al femeii, căreia i s-a dat rolul de Maică. Prin acest fapt, Maica Domnului a devenit modelul, nădejdea, ocrotitoarea tuturor maicilor. Acestea, în toate greutăţile lor, îşi pun speranţa în Maica Domnului, văzând în ea modelul ideal al Mamei, al dragostei materne.

Maica Domnului nu a pacatuit niciodata... (Sf. Siluan Atonitul)

 Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea Lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă învierea Lui şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.

Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire şi norodul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult şi a căror mântuire o dorea până la capăt, au răstignit pe Fiul ei preaiubit?

Maica Domnului - Împărăteasa Cerului între Sfinţi - Partea a II a

 

În loc de Concluzii, Încheiere sau Epilog – Maica Domnului Împărăteasa Cerului între Sfinţi

În altă ordine de idei, în paginile  şi rândurile următoare, vom evidenţia, învăţătura Bisericii Ortodoxe cu privirea la Maica Domnului, care ocupă un loc foarte important în învăţătura, credinţa şi spiritualitatea noastră, răsăriteană, deoarece stă în strânsă legătură cu învăţătura despre Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc, despre împăcarea omului cu Tatăl ceresc.

Unghiul, perspectiva din care vom aborda acest lucru va fi una filocalică, căci referirile explicite din Filocalie la adresa Maicii Domnului sunt puţine la număr, destul de succinte, însă foarte clare şi deosebit de grăitoare.

Cu alte cuvinte, Părinţii filocalici au meditat adânc şi profund, încă de la bun început, asupra semnificaţiilor ascunse referitoare la Maica Domnului.

Maica Domnului - Împărăteasa Cerului între Sfinţi - Partea I

 – În loc de Introducere, Prolog, Interviu

Sfânta Fecioară Maria faţă de persoanele Sfintei Treimi este fiica Tatălui ceresc, mireasa Duhului Sfânt şi maica Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, iar în raport cu lumea cerească şi pământească este împărăteasa cerului şi a pământului, a îngerilor şi a oamenilor, sfânta sfinţilor şi mijlocitoarea permanentă a oamenilor către Preasfânta Treime pentru mântuirea noastră. Despre rolul şi locul Maicii Domnului în viaţa Bisericii ne vorbeşte Preacuviosul Părinte Arhimandrit Clement Haralam de la Catedrala Patriarhală “Sfinţi Împăraţi Constantin şi Elena” din Bucureşti.

- Preacuvioase Părinte Arhimandrit Clement Haralam, nu există slujbă a Bisericii care să nu conţină rugăciuni adresate Maicii Domnului. Cum explicaţi dezvoltarea cultului Maicii Domnului în Tradiţia Bisericii, deşi în Scriptură prezenţa Sfintei Fecioare este una discretă?

Viața Maicii Domnului – o sinteză pentru omul grăbit

 

Biografia istorică şi teologică a Maicii Domnului cuprinde patru perioade: 1-15 ani; 15-28 ani; 29-46 este o perioadă de 18 ani de tăcere, 46-49 ani şi 49-60 ani.

Prima perioadă cuprinde trei momente importante: Naşterea Mariei, ducerea ei la templu şi încredinţarea ei de către Zaharia Dreptului Iosif.

Cât priveşte primul moment, potrivit Protoevangheliei lui Iacov, Maria s-a născut din părinţii Ioachim şi Ana, fiind unicul lor copil, dobândit la bătrâneţe după stăruitoare rugăciuni. Ioachim, tatăl Fecioarei Maria, se trăgea din seminţia lui Iuda, fiind urmaş al regelui David, iar Ana, mama sa, era fiica preotului Mathan din Betleem, din seminţia lui Aaron.

15 gânduri duhovniceşti despre Maica Domnului

 

1. Căci aşa cum fiecare mamă dă copiilor ei simpla existenţă, tot aşa şi Mama lui Dumnezeu dăruie tuturor existenţa fericită – Teofan al Niceei;

2. Cine L-ar putea iubi pe Dumnezeu mai mult decât Mama Lui care L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură fără însoţire cu cineva, ca astfel afecţiunea ei să fie dublă, neîmpărtăşită cu un părtaş? Şi cine ar putea fi iubit mai mult decât mama Lui de Unul-Născut Care a ieşit numai din Ea în chip negrăit în veacurile de pe urmă, aşa cum a ieşit înainte de veacuri numai din Tatăl? – Sfântul Grigorie Palama;

3. Femeia trebuie preţuită, să ştiți, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii – Părintele Arsenie Papacioc;