Iubirea de vrăjmaşi ne face milostivi ca Dumnezeu

 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Evanghelia Duminicii a XIX-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor). Luca 6, 31-36

Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.

Cuvânt la sărbătoarea Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

 

În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît s-au împlinit cuvintele Sfîntului Pavel, care zicea: "Primejdii de la tîlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăţi, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între fraţii cei mincinoşi" (2 Cor. XI, 26). Cînd cuvintele Domnului s-au împlinit: "Că se va scula neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri", cînd ne supără pe noi năvălirile cele de alt neam, războaiele cele dintre noi şi rănile cele purtătoare de moarte, atunci Prea Curata şi prea Binecuvîntata Fecioară Maria, Maica Domnului, ne dă nouă Acoperămîntul spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape pe noi de foamete, de ciumă şi de cutremure să ne apere, de războaie şi de răni să ne acopere şi să ne păzească pe noi sub Acoperămîntul său nevătămaţi.

Despre acest lucru s-a făcut încredinţare în Constantinopol în împărăţia lui Leon cel Înţelept, împăratul cel drept credincios, întru prea slăvita biserică a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cea din Vlaherna. După săvîrşirea cîntării celei de toată noaptea, într-o zi de Duminică, în luna octombrie, ziua întîi, fiind de faţă şi mulţimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfîntul Andrei, cel ce era întru totul al lui Hristos, şi-a ridicat ochii în sus şi a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu, stînd în văzduh şi rugîndu-se, strălucind ca soarele şi acoperind poporul cu cinstitul său Omofor. Văzînd aceasta Sfîntul Andrei a zis către ucenicul său Epifanie: "Oare vezi, frate, pe Împărăteasa şi pe Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?" Iar el a răspuns: "O văd, sfinte părinte, şi mă înspăimînt".

De ce nu ne putem iubi vrãjmașii?...

 – Cuvânt la Duminica a 19-a dupã Rusalii (Luca 6, 31-36)

– O viațã mai presus de fire

Evanghelia acestei duminici face parte din Predica de pe Munte. Adică din acea amplă cuvântare a Domnului care descrie viaţa cea nouă pe care trebuie să o trăiască ucenicul lui Hristos. O viaţă deosebită de viaţa păgânilor, o viaţă neobişnuită din punct de vedere lumesc, o viaţă neînţeleasă de omul firesc, o viaţă, am putea zice, mai presus de fire.

Ei bine, din „neobişnuitul”, „neînţelesul” şi „suprafirescul” acestei vieţi face parte şi iubirea vrăjmaşilor. Pentru omul firesc, porunca de a-i iubi pe vrăjmaşi pare o exagerare, dacă nu chiar o nebunie. Unii au luat-o chiar în derâdere şi, o dată cu ea, au dispreţuit întreaga învăţătură creştină (socotind-o nu doar idealistă, utopică, dar şi primejdioasă). Da, nu e ceva firesc să faci bine celor care te urăsc, cum învaţă Domnul, în Luca 6, 27- 30, să binecuvântezi pe cei ce te blestemă, să te rogi pentru cel ce-ţi face necazuri, să întorci şi celălalt obraz celui ce-ţi dă o palmă, să dai şi cămaşa celui ce vrea să-ţi ia haina, să dai celui care-ţi cere şi să nu aştepţi să primeşti nimic înapoi. Sunt fireşti acestea? Desigur, nu. Firesc şi la îndemână e să urăşti pe cei ce te urăsc, să dai înapoi palma pe care ai primit-o, poate chiar să loveşti şi mai tare ş.a.m.d. Dar tocmai aici e esenţa: Domnul ne cheamă la o altfel de viaţă, la o altfel de înţelegere, la o altfel de simţire.

“Sarea pământului” și “pomii nobilați prin altoiul harului”

 Părintele Ilarion Felea

In afara de „cei doisprezece” pe care Sfanta Evanghelie ii nu­meste „ucenici” „invatacei” si „Apostoli”, Mantuitorul a mai lasat in urma Lui turma cea mare a urmasilor Lui, care in Noul Testament se numesc „frati”, „sfinti” si „crestini”. La inceputul Bisericii, aceste trei numiri aveau unul si acelasi inteles. „Frate”, „sfant” „crestin” insemna unul si acelasi om, „omul nou”, omul care traieste viata dupa chipul ei dumnezeiesc, dupa modelul pe care ni l-a intrupat Iisus Hristos Domnul. Frate, sfant si crestin era totuna, deoarece toti ucenicii si urmasii Domnului traiau ca fratii si duceau o viata de sfinti, asa incat cine zicea „frate”, zicea „sfant” si cine zicea „sfant” sau „frate”, zicea „crestin”.

Asa a fost la inceput, in primele zile ale crestinismului. Cum cele trei cuvinte aveau si alte intelesuri, foarte bogate, spre a nu se naste confuzii si incurcaturi, foarte din vreme, inca din vremea apostolilor, cele trei cuvinte isi lamuresc intelesul in chipul urmator: „frati” se numesc, intai, copiii acelorasi parinti; in randul al doilea, toti cei ce au aceeasi credinta, aceiasi parinti duhovnicesti si acelasi Tata Ceresc. In randul al treilea si mai tarziu, „frati” se mai numesc membrii unor asociatii sau secte care nu mai pastreaza in toata curatia ei invatatura crestina (ereticii). „Sfinti” incep sa se numeasca numai dupa moarte, cei ce au trait pe pamant o viata sfanta: «duhurile dreptilor celor desavarsiti» (Evr. 12:23); acestia formeaza „ceata sfintilor”.

Criteriul care nu dă greș niciodată

 Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi ase­menea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei… Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

Aceste cuvinte ale lui Hristos ne pun înainte două căi, două chipuri de vieţuire: pe de o parte calea „firească” – a face bine celor ce ne fac bine şi a iubi pe cei ce ne iubesc pe noi; pe de altă parte calea Evangheliei, mult mai înaltă, prin care Domnul ne cheamă la o viaţă mai adâncă, mai presus de fire, chipul vieţii celei desăvârşite a lui Dumnezeu:

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.”

Această poruncă ridică duhul omului la mari înălţimi, pentru că prin ea ne facem fii ai Tatălui Ceresc şi dobândim asemănarea cu Dumnezeu.

IUBIREA - cunună a tuturor virtuţilor

 I. INTRODUCERE. Iubirea este izvor şi cunună a virtuţilor. În ultimele două cateheze am vorbit despre credinţă şi nădejde, pomenind şi faptul că, împreună cu iubirea, formează triada virtuţilor teologice, denumire ce arată, pe de o parte, că izvorăsc de la Dumnezeu, pe de alta, că prin ele omul poate avea cea mai strânsă comuniune cu El. Vorbim acum despre iubire, în acelaşi sens de virtute teologică, dar şi ca izvor şi cunună a tuturor celorlalte virtuţi. Propriu-zis, izvorul este Dumnezeu Însuşi, pentru că El s-a revelat în Noul Testament ca un Dumnezeu al iubirii: „Dumnezeu este iubire” – scrie evanghelistul Ioan, în prima sa epistolă (4, 8). Aşadar, iubirea fiind numele lui Dumnezeu3 , e firesc să recunoaştem faptul că este izvor al tuturor celorlalte virtuţi. Iar când spunem „cunună” avem în vedere mărturisirea Sf. Ap. Pavel, în cea mai frumoasă descriere a iubirii din câte s-au făcut vreodată (I Co 13, 1-8), din care înţelegem că suntem nimic fără dragoste, chiar de am avea toate celelalte daruri şi virtuţi. Tot Sf. Ap. Pavel, recomandând creştinilor să se „îmbrace” în felurite virtuţi (milă, bunătate, smerenie, blândeţe, îndelungă-răbdare etc.), adaugă: „Iar peste toate acestea… în dragoste, care este legătura desăvârşirii” (Col. 3, 14).

Taina iertării vrăjmaşilor

Între momentul prefacerii Cinstitelor Daruri şi cel al împărtăşirii, există în Sfânta Liturghie un interval, având în centru Rugăciunea „Tatăl nostru“. Este un interval ce ne descoperă două lucruri foarte importante. Întâi, ne ajută să conştientizăm prezenţa lui Hristos în mijlocul nostru; o prezenţă pnevmatologică şi eshatologică. Şi, în al doilea rând, acest dar al prezenţei implică o revendicare: Dumnezeu aşteaptă de la noi o hotărâre, o angajare pe linia unei adevărate iubiri. Aceste aspecte se cuprind în chip minunat în Rugăciunea Domnească.

Pregătitoare pentru acest moment este „sărutarea păcii“, prin care, cândva, întreaga adunare, azi, doar slujitorii, îmbrăţişându-se, îşi spun: „Hristos în mijlocul nostru este şi va fi totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor“. Este rugăciune şi mărturie a prezenţei lui Hristos în mijlocul nostru, ca „semn“ al păcii Duhului Sfânt. O prezenţă nu doar momentană, temporală, ci cu perspectivă eshatologică: „este şi va fi în veci“. Căci trăirea liturgică aparţine Împărăţiei veacului viitor, care a şi venit, penetrând lumea aceasta prin harul sfinţitor al Duhului. Prin Duhul Sfânt ni se descoperă şi ni se împărtăşeşte condiţia „lucrurilor ce vor să fie“. De aceea, pâinea euharistică se dă celor ce sunt în comuniune cu toţi, celor ce s-au iertat reciproc şi se iubesc în acelaşi Tată ca nişte fraţi, celor ce au „iertat greşalele celor ce le-au greşit“, celor ce s-au împăcat cu natura lor umană, nemaiaducându-şi aminte de vreun rău suferit din partea cuiva. Acesta-i sensul unei rugăciuni din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: „Iar pe noi pe toţi, care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti unul cu altul, prin împărtăşirea aceluiaşi Duh Sfânt“.

Iubirea de vrăjmaşi – Părintele Sofronie

 Pentru părintele Sofronie, această poruncă a lui Hristos este nici mai mult nici mai puţin decât „piatra din capul unghiului a Evangheliei”. Este singurul remediu la toate relele, criteriul ultim şi de neînlăturat al credinţei adevărate, al comuniunii adevărate cu Dumnezeu, al adevărului în Biserică. Cine are puterea iubirii pentru duşmani cunoaşte pe Hristos în duh şi în adevăr. Cine, din contră, nu o are, este prizonierul morţii, încă nu este „ortodox”, adică nu-l cunoaşte pe Dumnezeu „aşa cum este El”.

Practic, în ce constă iubirea vrăjmaşilor? În faptul că preferăm să fim ucişi în loc să ucidem, spune părintele Sofronie. „Nu trebuie să ucidem pe vrăjmaşii noştri, ci să-i învingem prin iubire. Să ne amintim că răul absolut nu există şi că singur absolut este Binele care nu are început. Porunca de a nu răspunde răului cu răul (Matei 5, 39) este metoda cea mai eficace de a lupta cu răul”. A lupta prin forţă înseamnă a înlocui o violenţă cu alta şi a întreţine astfel dinamica răului. Biruinţa obţinută prin forţă este întotdeauna o ruşine pentru Omenire.

O pildă din Vechiul Testament despre iubirea vrăjmaşilor

Biblia ne spune că Saul, împăratul, îl ura de moarte pe Psalmistul David şi îl căuta pe tot locul să-l omoare.

 De trei ori Domnul a adus pe Saul la picioarele lui David şi l-a dat în mâinile lui.

 O dată, cum se vede în chipul de alături, când Saul umbla să-l prindă pe David, din întâmplare, s-a băgat tocmai în peştera în fundul căreia era ascuns David cu ostaşii lui. Noaptea, după ce Saul a adormit, ostaşii lui David au zis: 

„Iată, Domnul a dat pe vrăjmaşul tău în mâinile tale, să-i facem sfârşitul”. 

30 septembrie - Pilda zilei

Un băieţel care se afla în vizită la bunicul său, găsi o broască ţestoasă şi începu să o studieze. În acel moment, broasca se retrase în carapacea ei, iar băieţelul încercă în zadar cu un beţişor să o scoată afară. 

Bunicul său îl prinse asupra faptului şi-l opri să mai chinuiască broasca. 

`Nu e bine cum procedezi. Vino să-ţi arăt cum trebuie procedat`.

 Luă broasca ţestoasă în casă şi se aşeză lângă sobă. Nu după multe clipe broasca se încălzi, îşi scoase afară capul şi picioarele şi privi la băieţel`. 

Oamenii sunt câteodată ca şi broaştele ţestoase, spuse bătrânul. Nu încerca niciodată să constrângi pe cineva, ci încălzeşte-l cu bunătate, şi atunci el va face cum doreşti tu, dacă îl vei sfătui de bine`.

Iubirea de vrăjmaşi: o purtare dumnezeiască

 

Duminica a 19‑a după Rusalii. Luca 6, 31‑36 [27‑36]

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”: înainte de toate, trebuie spus limpede că această poruncă a lui Hristos este cea mai grea dintre toate şi poate părea, din multe puncte de vedere, imposibil de împlinit. Înainte de a încerca să‑i descifrăm înţelesul adânc – lucru deloc lesne – se cuvine să‑l punem în context. Această pericopă evanghelică face parte din ceea ce se numeşte „Predica de pe munte”, dar care este de fapt cuvântul de început pe care‑l rosteşte Hristos în Galileea mergând către misiunea Sa. Îl găsim la Sfântul Matei şi la Sfântul Luca, dar este mult mai complet la Sfântul Matei (3 capitole, de la 5 la 7; la Sfântul Luca, o jumătate de capitol: 6, 20‑49). Alegerea Sfântului Luca este legată de logica lecţionarului bizantin¹. Mai mult, pericopa nu este bine aleasă: ar trebui început la versetul 27, căci de aici începe învăţătura lui Hristos despre iubirea de vrăjmaşi. Trebuie adăugat că succesiunea evenimentelor este greu de înţeles la Sfântul Luca²: de aceea vom rămâne la Evanghelia Sfântului Matei.

Practicarea iubirii vrăjmaşilor

 

Pr. prof. univ. Petre Semen

Duminica a 19-a după Rusalii –

Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor

(Luca 6, 31-36)

„Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; iar dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi-le bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.“

Textul evanghelic de astăzi este un fragment din „Predica de pe munte“ (Mt. 5, 21…) pe care am putea-o defini „Evanghelia sfaturilor“ fiindcă Iisus dă celor dispuşi să-L asculte nişte sfaturi nemaiauzite până la El în nici o altă religie a lumii.

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!

 

Duminica a XIX-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 6,31-36

³¹ Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; ³² şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. ³³ Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. ³⁴ Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. ³⁵ Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. ³⁶ Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

1. Predica de pe Munte în variantă lucanică. Pericopa evanghelică a acestei Duminici face parte din varianta lucanică a Predicii de pe Munte. Dacă această Predică este redată în Evanghelia de la Matei în trei capitole (5-7), în Evanghelia de la Luca ea nu ocupă decât 30 de versete (Lc 6,20-49). Deoarece primii destinatari ai Evangheliei a treia erau veniţi din păgânism, Sfântul Luca a lăsat deoparte materialul referitor la atitudinea Mântuitorului faţă de Lege (Mt 5,17-48); la fel a făcut cu învăţătura referitoare la faptele bune în mare cinste la iudei (milostenia, rugăciunea şi postul). Ca şi la Matei, Predica începe cu Fericirile, dar Sfântul Luca redă numai patru Fericiri, la care adaugă patru vaiuri. În general, varianta lucanică arată că Sfântul Luca în mod deliberat n-a reţinut decât o parte din învăţăturile Mântuitorului din Predica de pe Munte, el adaptând cuprinsul acesteia la situaţia şi la preocupările cititorilor primi ai Evangheliei sale.

29 septembrie - Pilda zilei

 

La finalul vietii, un barbat l-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el cu o valiza in mana. Dumnezeu a spus:

- “Bine, fiule… este timpul sa plecam.”

Surprins, omul a raspuns: 

- Acum? Asa de devreme? Aveam o multime de planuri…”

- Dumnezeu: “Imi pare rau, dar trebuie sa plecam.”

- Barbatul: “Dar ce ai in acea valiza?”

- Dumnezeu a raspuns: “Lucrurile tale!”

- Barbatul: “Lucrurile mele? Ce vrei sa spui? Adica banii mei, hainele mele?”

- Dumnezeu: “Nu. Acele lucruri nu au fost de fapt ale tale. Ele apartineau pamantului.”

- Barbatul: “Atunci amintirile mele?”

28 septembrie - Pilda zilei

 

O vulpe fugărită de copoi a fost adăpostită de un tăietor de lemne în coliba sa.

În curând, au apărut și vânătorii împreună cu copoii lor, și l-au întrebat pe tăietorul de lemne dacă nu cumva văzuse trecând pe acolo o vulpe. Omul a spus cu voce tare că nu o zărise, arătând totuși cu mâna către coliba unde se ascundea vulpea. Vânătorii nu i-au luat în seamă semnele, ci au dat crezare vorbelor sale, așa că s-au grăbit să se întoarcă în pădure în căutarea prăzii lor.

Când vulpea a vrut să plece din colibă, fără a-i da nici o atenție tăietorului de lemne, acesta a strigat, cu reproș, în urma ei, „Animal nerecunoscător, îmi datorezi viața și, cu toate acestea, nici măcar o vorbă de mulțumire.” Atunci vulpea i-a răspuns: „într-adevăr, ar fi trebuit să îți mulțumesc din toată inima dacă faptele tale ar fi fost la fel de bune ca și cuvintele tale, și dacă mâinile tale nu ți-ar fi trădat vorbirea.”

Morala: Suntem răspunzători atât pentru vorbele, cât și pentru faptele noastre.

27 septembrie - Pilda zilei

Odată, o bătrână meschină, ranchiunoasă, a răspândit zvonul că vecinul ei ar fi hoț. La puțin timp, acesta a fost arestat. Câteva zile mai târziu s-a dovedit, totuși, că este nevinovat. Eliberat din pușcărie, a mers copleșit de rușine, umilință, spre casa sa. În cele din urmă, a dat-o în judecată pe bătrână pentru acuzații false făcute împotriva lui.

La tribunal, aceasta i-a spus judecătorului, "Nu am făcut decât să-mi dau cu părerea, nu am făcut rău nimănui". Judecătorul i-a răspuns, "Pune pe o hârtie toate lucrurile rele pe care le-ai zis despre vecinul tău. Apoi, rupe hârtia în bucăți cât mai mici și împrăștie-le pe drumul spre locuința ta. Mâine, vino înapoi la mine ca să-ți afli sentința."

A două zi, judecătorul i s-a adresat bătrânei, "Înainte să știi ce condamnare vei avea, du-te și adună toate bucățile de hârtie pe care le-ai aruncat pe străzi". Bătrâna i-a replicat, "Dar nu am cum să fac asta! Vântul probabil le-a răspândit peste tot și nu voi putea să le găsesc".

Judecătorul i-a spus, "În același fel, simplele păreri, bârfe, zvonuri, calomnii pot ruina onoarea unui om până pe punctul de a nu reuși să și-o refacă vreodată". Bătrâna și-a dat seama de greșeală  și a cerut să fie iertată.

26 septembrie - Pilda zilei

 

Într-una din zile, un călugăr cu viaţă sfântă trecea pe undeva pe lângă un lan de grâu, avându-l ca însoţitor pe ucenicul lui. Şi în lanul de grâu, doi tineri, bărbat şi femeie, păcătuiau acolo în grâu. Şi ucenicul i-a văzut şi a spus:

– Uite, părinte! Uite, părinte! Uită-te la ei, nelegiuiţii, stricaţii... blestemaţii... afurisiţii... nenorociţii! Uite, spurcă şi grâul... Uite, părinte... aşa şi aşa. Părinte, hai să dăm cu pietre după ei, să-i huiduim, să-i scoatem afară din grâu!

Călugărul cu viaţă sfântă a dezbrăcat haina cea de deasupra, la care îi spune rasă, şi a mers frumos şi i-a acoperit. Atunci ucenicul s-a ruşinat într-o măsură oarecare, dar a întrebat:

– Părinte, dar cum, încă-i mai şi acoperi?

25 septembrie - Pilda zilei

 Când mori, nu-ți face griji pentru corpul tău..

Rudele tale vor face tot ce trebuie:

-O să-ți scoată hainele;

- Te vor spăla;

-Ei te vor îmbrăca;

- Te vor scoate din casă și te vor livra la noua ta adresă.

Mulți vor veni la înmormântare să te onoreze.

Unii chiar își vor anula planurile și vor cere să fie eliberați de la muncă pentru a participa la o înmormântare.

Hainele tale pe care le-ai purtat vor fi fie împrumutate, vândute, donate sau arse.

Cheile tale, instrumentele tale, cărțile tale, jocurile tale, colecțiile tale,

toate lucrurile tale vor aparține altor oameni.. .

Și fii sigur că lumea fără tine nu se va opri și va plânge pentru tine.

Economia va funcționa.

Vei fi înlocuit la locul tău de muncă. Cineva cu aceste abilități sau chiar mai bune îți va lua locul.

Proprietatea ta va trece moștenitorilor.

Fără îndoială că tu și faptele tale mici sau mari din viața ta vor fi discutate, judecate și criticate.

Oamenii care te-au cunoscut doar în față vor spune: "săracul! "

24 septembrie - Pilda zilei

 

Un om avea un fecior, rău cum e fierea. Lenea curgea după el, în timp ce cu uşorul trai era prieten de cruce. Doar de blestemăţii şi rele era capabil. Tatăl său nu-l bătu, cum făceau alţi părinţi. Bătu însă câte un cui în uşă de fiecare boacănă a neisprăvitului, cuiul şi fapta de ocară. Timpul curse, uşa se umplu, deveni zid de cuie, încât n-aveai unde pune un deget şi fiul omului se înfurie şi-i spuse tatălui său:

– „Nicăieri ca la noi. De ce ai bătut cuie în uşă?”

– „Tu le-ai bătut”, zise tatăl.

– „Eu?”.

– „Da. N-ai făcut tu rele, duium, cutare şi cutare, nu mai ţin minte câte, multe, fără număr?”

– „Făcut”, recunoscu fiul.

– „De fiecare faptă rea am înfipt câte un cui. Priveşte, ăsta eşti”, vorbi tatăl, posomorându-se rău.

– „Nu-i supărare, cuiele se pot scoate, eu voi fi acela”, promise fiul.

Pescuirea minunată – lumină pentru misiunea Bisericii

 

† Daniel ,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a 18-a după Rusalii / (Pescuirea minunată)Luca 5, 1-11

„În vremea aceea, Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, ca să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacob, şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.”

ÎPS Bartolomeu Anania - Predică la Duminica a 18-a după Rusalii - Pescuirea minunată

 "Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El." (Luca 5, 1-11)

Pescuirea minunată

 

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, Vom asculta mai întâi cuvântul (dumnezeiasca Evanghelie de astăzi) şi apoi taina, deoarece cuvântul tâlcuieşte, explică taina. De aceea în dumnezeiasca Liturghie, în partea întâi este Evanghelia, deci cuvântul, şi în partea a doua, taina Euharistiei; atunci, după ce preotul rosteşte cuvintele Mântuitorului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu! Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (şi adăugă Mântuitorul: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea“) şi se cântă: „Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm“, preotul, în numele lui Hristos, cu Hristos în Duhul Sfânt, se roagă: „Încă aducem Ţie această jertfă duhovnicească şi fără de sânge.

Te chemăm, Te rugăm, cu umilinţă la Tine cădem. Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri ce sunt puse înainte!“ Peste noi – adică peste toţi; şi peste daruri, adică cele pe care le-au adus credincioşii creştini: pâinea şi vinul, ce sunt puse înainte. „Şi fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt“. Şi pâinea şi vinul – se dezvăluie din adânc – devin, se prefac tainic în Mielul jertfit de la întemeierea lumii, în Trup şi Sânge dumnezeiesc, în Acela prin Care toate s-au făcut.

Ichthys - Duminica a XVIII-a după Rusalii

 Evanghelia de la Luca 5,1-11

¹ Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, ² a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. ³ Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. ⁴ Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. ⁵ Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. ⁶ Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. ⁷ Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. ⁸ Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. ⁹ Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. ¹⁰ Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. ¹¹ Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

 1. Două pescuiri minunate. Pescuirea minunată despre care ne vorbeşte Evanghelia acestei Duminici are loc la începutul relaţiei Mântuitorului cu ucenicii Săi. Evanghelia de la Ioan (21,1-14) ne spune că a avut loc şi o a doua pescuire minunată, după Învierea Domnului. Putem spune, aşadar, că două pescuiri minunate delimitează perioada de timp în care Sfinţii Apostoli, cei mai mulţi pescari de meserie, s-au bucurat de prezenţa în trup a lui Iisus. Faptul nu este lipsit de semnificaţie. Prima pescuire minunată marchează un punct de cotitură în viaţa celui pe care pericopa îl numeşte, de mai multe ori, Simon (în versetele 3, 4, 5, 10 – de două ori) şi o dată, anticipând numele pe care i-l va da Mântuitorul, Simon Petru (în v. 8). În fiinţa sa se petrece o răsturnare radicală şi el – ca şi însoţitorii săi – lasă totul şi merge după Iisus pentru ca „de acum înainte” (v. 10), conform chemării pe care i-o adresează Mântuitorul, să fie „pescar de oameni”. Prin minunea celei de-a doua pescuiri minunate, Domnul îi va reaminti lui Petru, după lepădare, de chemarea sa cea dintâi, restaurându-l în apostolat (In 21,15-17).

Pescuirea minunată - Petru în căutarea unui sens

Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11

„În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.“

Predică la Duminica a 18 - a după Rusalii - smerenia

Și făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejile” (Luca V, 6).

În Sfânta Evanghelie de astăzi ni se vorbeşte despre pescuirea minunată, minunea săvârşită de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu  Simon Petru şi cu alţi pescari care toată noaptea s-au trudit şi nimic nu au prins. „Şi  răspunzând Simon, a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins” (Luca V, 5). La Îndemnul Mântuitorului, Simon a aruncat mrejile mai adânc, în lacul Ghenizaretului, şi „au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejile” (Luca V, 6).

Această amintire despre pescuirea minunată ne demonstrează succint, cum fapta Mântuitorului a determinat o cotitură în viaţa unor pescari, făcându-i să-şi părăsească meseria lor şi să se înroleze ca slujitori ai lui Dumnezeu, ai oamenilor şi ca Apostoli şi propovăduitori ai Legii evanghelice.

Sfântul Ioan Gură de Aur – Cuvânt la pescuirea minunată

 

Vă laud, prietenii mei, că nu încuviinţaţi uşurimea minţii şi lenevirea altora, şi prihăniţi aceste rele purtări, şi mă minunez de această râvnă a voastră; însă doresc ca ea să fie amestecată şi măsurată cu blândeţe şi cu iubirea aproapelui.

O râvnă fără băgare de seamă şi fără de blândeţe nu este râvnă, ci urgie, şi sfătuirea fără iubirea aproapelui este o nepriinţă şi amărăciune.
De aceea vă rog, să nu judecaţi cu asprime greşelile celor de aproape ai voştri!

Precum cel ce fără compătimire se atinge de rănile fraţilor săi, şi el de asemenea nu va afla iertare greşelilor sale la alţii; tot aşa pe de altă parte cel ce judecă cu milă greşelile aproapelui, când el însuşi va cădea vreodată, va afla multe mâini, care iarăşi îl vor ridica.

PREDICĂ LA DUMINICA A XVIII-A DUPĂ RUSALII (PESCUIREA MINUNATĂ)

 

Iubiţilor, iată astăzi înaintea ochilor noştri se deschide Evanghelia de la Luca, la capitolul 5, versetele 1-11. Iată ce ne zice sfântul evanghelist:

«În vremea aceea, pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă Lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele.

Şi, urcându-se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: «Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi».

23 septembrie - Pilda zilei

 

Văzând cum mulţi creştini de astăzi sunt aşa de indiferenţi faţă de Dumnezeu, cum fug de el, cum vor ca şi Dumnezeu să fugă de ei sau cum sunt chiar suntem împotriva lui, ne vine în minte o întrebare simplă: Dar oare Dumnezeu şi-a arăta slava şi faţă de ei, aşa cum şi-a arătat-o celor din vechime? Răspunsul este da! Ce sunt tainele şi feluritele ajutoare pe care le-am primit?.

Este o istorioară în care se spune că Dumnezeu şi-a trimis nişte îngeri pe pământ ca să vadă cum o mai duc oamenii. Îngerii au observat că deşi oamenii o ducea bine, nu mulţumeau niciodată lui Dumnezeu pentru asta; şi crezând că totul li se cuvine, păcătuiau fiecare după plac, ca şi cum Dumnezeu nu ar exista. Şi au raportat situaţia aceasta lui Dumnezeu. După un anumit timp, îngerii au trimişi iarăşi pe pământ ca să vadă cum o duc oamenii. Acum totul era diferit. Oamenii se rugau, îşi recunoască păcatele, şi vorbeau de Dumnezeu... pentru că o duceau rău.

22 septembrie - Pilda zilei

 Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Române Unite. Deși nu a rămas în fruntea statului mult timp, ­el domnind doar șapte ani, poporul l-a iubit ca pe un binefăcător şi ca pe un părinte. Istorisirea întâmplării petrecute în timpul său vă va încredința de acest lucru.

Într-o zi de primăvară, când avea doar 10 ani, un copil se afla pe un câmp de pe malul Milcovului, la arat, cu tatăl său. Ducea de funie boii înjugaţi, ca să meargă drept, iar tatăl lui apăsa pe coarnele plugului, ca brazda să fie cât mai adâncă. Cei doi călcau desculţi pe pământul plin de bulgări aspri, îi usturau tălpile, îi dureau mâinile şi picioarele.

La amiază, au oprit plugul în brazdă. Au dejugat boii. Le-au pus dinainte un braţ de fân, iar ei s-au tras lângă tulpina unui cireş. Au scos din traistă o bucată de mămăligă şi două cepe. Când au început să mănânce, s-a apropiat de dânşii un bărbat îmbrăcat ţărăneşte, cu opinci, iţari, cămaşă albă, chimir şi suman negru. Avea ochii albaştri, foarte vii, şi o barbă scurtă, cam roşcată.

„Bună ziua, oameni buni, şi poftă bună!, a urat cu un glas plăcut, prietenos. Cum merge plugul?”

21 septembrie - Pilda zilei

 

CHIBRITUL A SPUS LUMÂNĂRII:

      -TE VOI APRINDE AZI!

     „A, nu!”, A spus lumânarea, nu îți dai seama că dacă mă aprinzi, zilele mele vor fi numărate . Nu îmi face un astfel de rău.

    -Deci vrei să rămâi așa toată viața? 

    Tristă, rece și fără să strălucești vreodată? 

A întrebat chibritul.

     -Dar trebuie să mă ard, iar asta  doare și de asemenea, îmi consumă toată puterea, murmură lumânarea.

20 septembrie - Pilda zilei

 

O femeie care era pe cale de a muri din pricina unui cancer hotărâse să-şi dedice ultimele zile ale vieţii cunoaşterii de sine.

Și cugeta așa:

“Am început să mă ocup de gândurile ce-mi trec prin cap, de obiectele pe care le aleg, de lucrurile pe care le îndrăgesc, de cărţile pe care le citesc, de cei ce mă înconjoară.

Am înţeles că toate acestea erau un reflex al meu şi spuneau câte ceva despre mine.

Astfel am cunoscut o persoană extraordinară: pe mine însămi.

Dar, ceea ce am învăţat mai de preţ – după ce am priceput că aveam să le părăsesc pe toate –  ­este faptul că tot ce aveam era în fapt propria-mi persoană, ceea ce sunt.

Sunt pe cale de a muri de cancer, dar niciodată nu am fost aşa de vie şi fericită ca acum“ 

19 septembrie - Pilda zilei

 

O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit.

În prima dimineaţa din noua casă, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon.

Ce cearșafuri murdare întinde vecina noastră pe balcon…!

Cred că are nevoie de un detergent mai bun sau poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele cearceafurile!

Soţul ei privi şi rămase tăcut.

Scena aceasta se repeta de fiecare dată când vecina întindea cearceafurile și rufele, în fiecare săptămână.

18 septembrie - Pilda zilei

 

Un om mândru şi necredincios se lăuda mereu ca el n-are nevoie de Dumnezeu din moment ce sufletul lui e ca o coală albă de hârtie; deci îşi poate trăi viaţa cinstit şi frumos fără Hristos.

Într-o zi mergând în excursie cu mai multă lume, ajunse la o mănăstire foarte retrasă, în mijlocul pădurii. Acolo se afla un călugar vestit prin inţelepciunea sa, iar omul nostru cel mândru voi să stea şi el puţin de vorbă cu bătrânul pustnic.

Ajuns în chilia călugărului, acesta îi vorbi despre Dumnezeu şi despre păcat. Trufaşul se abţinu cât putu, dar la plecare îi zise călugărului:

- Eu n-am nevoie de Dumnezeu, de vreme ce viaţa şi sufletul meu sunt ca o coală albă de hârtie!

17 septembrie - Pilda zilei

 

Se spune că doi copilaşi în burta mamei vorbeau unul cu celălalt.

- Tu crezi în viaţa de după naştere?

- Desigur! După naştere trebuie să urmeze ceva… Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.

- Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate?

- Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură…

- Ce ciudat! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical… Însă ia să îţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

- Ba da, ba da, cu siguranţă va fi ceva. Însă, probabil, ceva mai altfel decât ne-am obişnuit noi aici.

16 septembrie - Pilda zilei

 

Era o familie destul de necăjită, care trăia undeva la țară. Femeia era foarte credincioasă și în ciuda faptului că soțul era cam iubitor de băuturică – nu-și pierduse nădejdea că Dumnezeu va rândui cumva ca familia ei să intre în ROST.

Soțul era om bun și darnic, nu era violent, dar bea aproape toți banii și copii se chinuiau văzând acestea. Soția îi spunea mereu:

- „Petrică! Roagă-te și tu un pic la Dumnezeu să-ți ia patima asta a beției, roagă-te și tu măcar pentru tine, dacă nu și pentru noi!”

Iar el mereu îi spunea asa:

- „Lasă că te rogi tu și pentru mine!”

Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii

  † Mitropolitul Laurențiu

Iubirea lui Dumnezeu și încercările vieții

Mântuitorul Hristos, prin întreaga Sa operă de mântuire, este întruparea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu față de om, creatura Sa, pentru ca acesta să-și poată împlini scopul pentru care a fost creat, asemănarea cu Dumnezeu și câștigarea vieții celei veșnice.

Pentru împlinirea acestui ideal suprem și pentru a depăși toate încercările vieții, Mântuitorul ne adresează, astăzi, tuturor chemarea: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

Chemarea este facultativă! Dumnezeu nu ne mântuieşte cu forţa, de aceea a zis: „Cine voieşte să vină după Mine”, însă aşteaptă ca noi să dorim şi să cerem binecuvântarea şi ajutorul Său. Libertatea ne-a dăruit-o Dumnezeu de când ne-a creat după chipul Său ca persoane raționale, libere și capabile de a menține legătura cu Creatorul. Însă, urmarea lui Hristos sau trăirea vieții noastre în Hristos și cu Hristos, dobândită prin Sfintele Taine ale Bisericii, este singura cale prin care noi ne putem câștiga viața cea veșnică. Sfântului Apostol Pavel mărturisește: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2, 20).

„Purtarea Crucii cu demnitate. Exemplul Episcopului Gurie”

Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, rostit în localitatea clujeană Huta, cu prilejul pomenirii Episcopului Gurie Georgiu.

Crucea-Mireasă

Evanghelia de la Marcu 8,34 – 9,1

8 ³⁴ Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. ³⁵ Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. ³⁶ Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? ³⁷ Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? ³⁸ Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. 9 ¹ Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.

 1. „Să-și ia crucea sa”. Dacă în Evanghelia Duminicii trecute ni s-a descoperit taina Crucii lui Hristos, în Evanghelia acestei Duminici ni se descoperă taina crucii noastre. Dacă, aşadar, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci am fost învăţaţi că iubirea lui Dumnezeu pentru noi s-a revelat în Crucea lui Hristos, în această Duminică suntem învăţaţi că răspunsul nostru de iubire faţă de Dumnezeu se arată şi se împlineşte în crucea noastră, purtată pe urmele lui Hristos.

Marele examen

„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi ur­meze Mie" (Luca 9, 23; Matei 16, 24; Marcu 8, 34).

Crucea, podoaba Bisericii, lauda lui Pavel, semnul Fiului Omului, semnul Sfintei Cruci - suferinţa noastră cea de toate zilele, crucea suferinţei, harul Crucii, iată atâtea nume în legătură cu crucea.

Dar cea mai grea cruce e lepădarea de sine. Nu poţi să fii liber fără aceasta, fără lepădarea de sine, libertatea cu atâta se plăteşte. Să depanăm litania acestei porunci şi condiţia primă de a putea urma pe Iisus.

A fi creştin înseamnă mai mult decât aparţinere ta doctrinară la creştinism. A crede în Iisus Hristos înseamnă mai mult decât semnifică vorbele. Iată  ce înseamnă a te strămuta din tine în El, înseamnă a-L avea pe El în inima ta, a-L face pe El inima ta, înseamnă să ai un moment, o clipă în viaţa ta în care te-ai întâlnit real cu Iisus; clipă care să nu-ţi ajungă viaţa întreagă de a o desfăşura între oameni.

Despre purtarea crucii sau pe cât de uşor ne dezicem de Hristos

Creştinul care nu-şi pecetluieşte chipul cu semnul Sfintei Cruci şi care nu poartă acest semn la pieptul său este ca şi un ostaş nepăsător, care porneşte la luptă fără armă.

Astăzi creştinii au devenit atât de indefenţi atât faţă de această însemnare, cât şi faţă de faptul ce înseamnă purtarea crucii. Ar trebui să ne dăm seama că crucea de la piept nu este doar o bijuterie, alegându-le dintre cele mai scumpe şi mai impresionante, ci o mărturisie vie a lui Hristos cel Înviat. 

Vreau să vă prezint un articol şi să vă îndemn să meditaţi ce înseamnă pentru fiecare dintre noi crucea de la gât şi care ar fi alegerea noastră a fiecăruia într-o situaţie similară. Căci deobicei trădrile se încep de la faptele mai mici, şi împăcarea conştiinţei cu acestea, ca mai apoi să aducă şi dezicerea de cruce şi de Hristos. 

Purtarea crucii

 

„Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să îşi ia crucea şi să-Mi urmeze" (Marcu 8, 34).

Tânărului bogat Mântuitorul îi spune: „Dacă vrei să fii desăvârşit...." (Matei 19, 21), iar în Evanghelia de mai sus: „Dacă cineva voieşte..." De unde se vede că Mântuitorul nu constrânge, nu obligă pe nimeni să II urmeze, respectă libertatea omului, ci numai invită: „Dacă voieşti..."

Vedem însă că El vorbeşte şi altfel: „Poruncă nouă vă dau... Aceasta vă poruncesc...", spune ucenicilor învăţându-i porunca dragostei (Ioan 15); „Mergi şi fa asemenea" (Luca 10, 37), îi porunceşte învăţătorului de lege, îndemnându-l să urmeze samarineanului milostiv; tot aşa porunceşte el ucenicilor: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor " (Matei 16, 6).

Acest dacă, pe care îl foloseşte Mântuitorul când este vorba de urmarea sa, nu cumva arată că această urmare nu-i necesară, nu-i obligatorie şi că ne putem lipsi de ea?

“Crucea și purtarea ei, între necazuri și bucurii”

 

Crucea este cel mai înalt Altar al celei mai înalte Jertfe! Răscumpărarea neamului omenesc din stăpânirea morții.

Din momentul în care Sângele Domnului a început să curgă, Crucea a încetat sa mai fie unealtă de tortură și a devenit Altar, iar Hristos, și Jertfă, și Jertfitor.

Semnul Sfintei Cruci – dar și putere de la Dumnezeu

Slavă, Doamne, puterii ce niciodată nu se istovește, a Crucii Tale! Când vrăjmașul mă strâmtorează cu gândul și simțământul păcătos, și eu, neavând slobozenie în inimă, îmi fac de câteva ori cu credință semnul crucii, deodată păcatul meu se depărtează de la mine și strâmtorarea piere și ies la slobozenie (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Purtea Crucii

Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. (Matei 10, 38)