În spiritualitatea ortodoxă, un loc deosebit îl ocupă Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului. „Biserica Ortodoxă crede în mijlocirea şi îndrăznirea ei de Maică a Domnului, căreia i se roagă ca uneia ce este preacinstită şi preasfântă“. Ne rugăm Maicii Domnului şi o preamărim în acelaşi timp. O preamărim ca pe ceea ce a trăit cea mai mare unire pe care umanul o poate realiza cu Dumnezeu, ea fiind tipul fiinţei umane pe deplin realizate.
„Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preamărite, Născătoare de Dumnezeu; curăţia fiind pecetluită şi fecioria păzită, cu adevărat Maică te-ai cunoscut, născând pe Dumnezeu cel adevărat, pe care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.“
Atributele de Născătoare de Dumnezeu şi Maică a Lui, exprimă raportul de profundă intimitate ce s-a stabilit între Fecioara Maria şi Fiul lui Dumnezeu cel întrupat. Unul din meritele creştinismului este acela de a fi restabilit demnitatea femeii, ridicându-o până la înălţimea bărbatului, deşi rolurile lor în viaţă rămân deosebite, potrivit cu aptitudinile lor naturale. Temeiul acestei demnităţi stă în uimitorul fapt că Fiul lui Dumnezeu a binevoit a se face Fiu al femeii, căreia i s-a dat rolul de Maică. Prin acest fapt, Maica Domnului a devenit modelul, nădejdea, ocrotitoarea tuturor maicilor. Acestea, în toate greutăţile lor, îşi pun speranţa în Maica Domnului, văzând în ea modelul ideal al Mamei, al dragostei materne.
Maica Domnului nu este doar patroana maicelor ci şi a fecioarelor. Biserica noastră crede în pururea fecioria Maicii Domnului.
„Maică te-ai cunoscut, mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu, şi ai rămas Fecioară, mai presus de cuvânt şi de cuget. Limba nu poate spune minunea naşterii tale, că preamărită fiind zămislirea ta, Curată, necuprins este chipul naşterii; că unde voieşte Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii. Pentru aceasta, pe tine toţi Maica lui Dumnezeu ştiind-te, ne rugăm ţie cu deadinsul: Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.“
Ea este model de curăţie, sfinţenie, devotament şi supunere pentru toate fecioarele şi monahiile noastre. Pretutindeni, cele ce vor să-şi închine viaţa lui Dumnezeu, se îndreaptă cu nădejde spre Pururea Fecioara Maria.
„Prin faptul naşterii lui Dumnezeu-Cuvântul din femeie, creştinismul umanizează tot cerul“. Ştiind noi că Omul-Hristos are o Maică, primim curaj, maica fiind quintesenţa afecţiunii iubitoare, iar Maica aceasta este cu totul dintre noi.
„De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura: soborul îngeresc şi neamul omenesc; ceea ce eşti biserică sfinţită şi rai cuvântător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu s-a întrupat şi prunc s-a făcut, cel ce este mai-nainte de veci, Dumnezeul nostru. Că braţul tău scaun l-a făcut, şi pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat. De tine, ceea ce eşti plină de dar, se bucură toată făptura. Mărire ţie.“
De aceea ne rugăm Maicii Domnului cu multă încredere, ştiind că ea are o intimitate deosebită cu Dumnezeu, recunoscând în ea o iubire maternă, şi în acelaşi timp iubirea celei ce este slujitoarea model a Domnului[1]. Pe lângă marea sa iubire, Maica Domnului ne oferă şi un model de rugăciune. Pe ea nu ne-o putem închipui altfel decât în rugăciune către Fiul său şi Dumnezeul nostru. Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor celor ce se roagă, Maica duhovnicească a tuturor creştinilor, însăşi icoana Bisericii.
Ştiind realizate în persoana ei, la maxima posibilitate, iubirea, pe care Însuşi Fiul ei a simţit-o, şi sfinţenia, care a învrednicit-o a fi tron al lui Dumnezeu, ne închinăm plini de uimire în faţa ei, având nădejde în ajutorul ei, ştiind că mai mult decât nisipul şi decât picăturile ploilor sunt mulţimile lucrărilor izvorului ei, care neîncetat se revarsă peste tot pământul. Încercând însă să vorbim despre măreţia ei, ne dăm seama că cuvintele noastre sunt neîndestulătoare pentru a o lăuda după cuviinţă:
„Nici cuvântul, nici mintea, nici limba, nu sunt în stare a lăuda, Curată, naşterea ta; ci sunt fără de putere, cu privire la tine, iar mândria filosofilor şi măiestria ritorilor se dovedesc şi ele neputincioase.“
[1] Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Curs de Dogmatică ortodoxă, p. 126.
M. Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae-Mică Dogmatică vorbită, traducere de Maria Cornelia Oros după originalul francez D. Stăniloae- Ose comprendre que Je t’aime, Sibiu, 1995, p.156.
Octoih mic, Sibiu, 1991, Glasul 2, Sâmbătă seara, Vecernie, troparul Născătoarei de Dunezeu, p. 74.
Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Craiova, 1993, p. 165.
Kardinal Josef Mindszenty, Die Mutter, Luzern, 1949, p. 141.
Octoih mic, ed cit., Dogmatica glasului 7, p. 120.
Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, op. cit., p. 166.
Octoih mic. ed. cit., Glasul 8, Utrenia de duminică dimineaţa, al doilea rând de sedelne, şi acum..., p. 132.
M. Costa de Beauregard, op. cit., p. 156.
Penticostarul, Bucureşti, 1953, Utrenia de Vineri după Paşti (Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii“), cântarea 4, oda 1, p. 38.
Ibidem. Utrenie, cântarea 6, oda 4, p. 39.
sursa: https://www.cbrom.de
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!