Oare în lumea de dincolo cei care nu
L-au primit pe Domnul vor avea parte de acelaşi pogorământ pe care l-au
avut de la El când trăiau încă pe pământ?
Nu, nicidecum. Trimiţând pe „cei
şaptezeci" la propovăduire, Domnul le-a poruncit ca acolo unde nu sunt
primiţi să spună la răspântii: „şi praful care s-a lipit de picioarele noastre
din cetatea voastră vi-l scuturăm vouă; dar aceasta să ştiţi, că s-a
apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu"; adică: „Nu avem nevoie de nimic
dintr-ale voastre; nu pentru vreun câştig umblăm cu pro-povăduirea, ci
pentru a vă vesti pacea şi împărăţia lui Dumnezeu. Nu vreţi să primiţi
aceste bunătăţi - cum doriţi; noi mergem mai departe". Această poruncă e
pentru vremea de acum; dar în viitor ce va fi? „Mai uşor va fi Sodomei în
Ziua Judecăţii, decât cetăţii aceleia." Asta înseamnă că necredincioşii n-au
de ce să nădăjduiască în pogorământul Domnului. Li se îngăduie să îşi facă
de cap pe pământ; dar o dată cu moartea, întreaga furtună a mâniei lui
Dumnezeu se va porni asupra lor. Mare nefericire să fii necredincios! Nici
pe pământ ei nu au bucurii, căci fără Dumnezeu şi fără Domnul Iisus
Hristos Mântuitorul si Răscumpărătorul şi aici totul este întunecat şi trist;
iar ce-i aşteaptă dincolo, nu se poate descrie în cuvinte şi nici măcar nu ne
putem închipui. Vor dori să nu mai fie, dar nici aceasta nu li se va da.
Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an, Sfantul Teofan Zavoratul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!