Preotul, binecuvântându-i pe credincioşi cu potirul, glăsuieşte:
“Mântuieşte Dumnezeule poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta”. Iar
poporul exclamă: “Văzut-am lumina cea adevărată; primit-am duhul cel ceresc;
aflat-am credinţa cea adevărată, nedespărţitei, Sfintei Treimi închinându-ne că
Aceasta ne-a mântuit pe noi”. E slăvirea izvorată din sufletul acelora ce au
pregustat din Împărăţie. Preotul, în taină, zice: “Înalţă-Te peste ceruri
Dumnezeule şi peste tot pământul slava Ta.” Cuvintele acestea fac referire la Înălţarea
Mântuitorului la cer: “Ai coborât prefăcând pâinea şi vinul în Trupul şi
Sângele Fiului Cel Întrupat, pentru a Te dărui sub chipul lor celor ce au voit.
Acum Te înalţi iarăşi, înălţând cu Tine şi pe cei ce s-au unit cu Tine, umplându-i
de slava Ta, care se întinde spre tot pământul”. Preotul îi binecuvintează din
nou pe credincioşi, de data aceasta cu Discul şi Potirul laolaltă.
“Să se umple
gurile noastre de lauda Ta Doamne, ca să lăudăm slava Ta; că ne-ai învrednicit
pe noi a ne împărtăşi cu sfintele, dumnezeieştile, nemuritoarele şi de viaţă
făcătoarele Tale Taine; întăreşte-ne pe noi întru sfinţenia Ta, toată ziua să
ne învăţăm dreptatea Ta, aliluia”. Cerem lui Hristos să ne întărească, pentru a
putea păstra cu vrednicie darul primit. Tainele primite de noi sunt aşa de
mari, că a şedea după ele cu nepăsare, a nu ne sili să vieţuim întru dreptate,
ar însemna să nu avem nici un folos din ele, să dispreţuim primirea lor. Tocmai
de aceea, preotul, în numele comunităţii, mulţumeşte Domnului pentru primirea Sfintelor
Taine cerând să petreacă ziua “fără de păcate, în pace”, dăruindu-şi întreaga
viaţă lui Hristos Dumnezeu. Apoi preotul strânge Sfântul Antimis pe Sfânta
Masă, făcând peste el semnul crucii cu Evanghelia: “Că Tu eşti sfinţirea
noastră şi Ţie mărire înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin”. Cu semnul Crucii făcut cu Evanghelia peste
Antimis s-a început Sfânta Liturghie şi tot aşa se sfârşeşte. În Evanghelie e
cuvântul atotcuprinzător şi puterea mântuirii lui Hristos, Care îi duce pe cei
ce cred până la Împărăţia veşnică. Preotul iese acum din Sfântul Altar
în mijlocul credincioşilor. El se desface oarecum din acea împreună - petrecere
cu Dumnezeu şi parcă se coboară, puţin câte puţin, în mijlocul oamenilor, din înălţimea
la care se suise. Împărtăşania a fost capătul drumului, sfârşitul timpului,
acum suntem din nou la început şi lucrurile care ni s-au părut imposibile ni se
dezvăluie acum ca posibile. “Cu pace să ieşim” îi îndeamnă preotul pe
credincioşi, iar ei răspund “Întru numele Domnului.” Îndemnul acesta reprezintă
de fapt trimiterea Bisericii în lume la propovăduire şi misiune, la săvârşirea
“liturghiei fratelui”. Avem datoria cu toţii ca mărturisitori ai luminii primite
prin Cuminecare şi ai Duhului să mergem înainte şi să începem misiunea fără de
sfârşit a Bisericii. Creştinul hrănit şi adăpat de la izvor e el însuşi
ca un potir umplut de Prezenţa dumnezeiască şi dăruit tuturor oamenilor. Sfânta
Liturghie are continuarea sa într-o liturghie în afara bisericii, pe care
fiecare credincios să o săvârşească în calitate de ”preot” al existenţei sale,
iar mărturia sa existenţială se înalţă ca o dovadă că Liturghia a fost primită
în mod real. Partea finală a Liturghiei mai cuprinde rugăciunea Amvonului,
imnul “Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac” şi Otpustul.
Rugăciunea Amvonului “recapitulează în rezumat principalele cereri ce s-au
făcut mai înainte în toate rugăciunile Liturghiei”. După binecuvântarea numelui
lui Dumnezeu, preotul mai rosteşte în taină în Sfântul Altar o rugăciune: “Plinirea
Legii şi a proorocilor Tu însuţi fiind, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai
primit toată rânduiala părintească, umple de bucurie şi de veselie inimile
noastre”.
Apoi preotul binecuvintează poporul: “Binecuvântarea Domnului
peste voi cu al său har şi cu a sa iubire de oameni, totdeauna… ”. Otpustul
este ultimul act al Sfintei Liturghii, în care se cere de la Hristos Dumnezeu,
prin mijlocirile Sfintei Fecioare şi ale tuturor sfinţilor, mântuirea
sufletelor noastre.
sursa: http://www.izvorultamaduirii.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!