Evanghelia aceasta ne-a trezit în suflet dorinţa după Hristos, aşa cum ucenicii au avut acea nostalgie extraordinară din clipa în care Mântuitorul S-a făcut nevăzut de către dânşii.
Ei au început să spună: „Au doară nu ardea inima noastra când ne vorbea pe cale şi ne tâlcuia Scripturile?…” Şi, în momentul acela, au uitat de oboseala, au uitat că este noapte, au lasat toate grijile şi s-au îndreptat spre Ierusalim şi i-au găsit acolo pe ucenicii Mântuitorului.
Dar Mântuitorul S-a aratat şi acestor femei, acestora care au fost primele de fapt sau primii martori ai Învierii, femei purtătoare de mir. Ele au venit să îndeplinească o datorie firească faţă de cei morţi, însă, animate de o dragoste deosebită de ceva pe care nu putea să păstreze sau să deţină în suflet decât o fiinţă aleasă de Dumnezeu, cu aceasta sensibilitate, o fiinţă care a fost restabilită prin Maica Preacurata, a doua Eva, sau Eva cea nouă, cea prin care a venit în lume Fiul lui Dumnezeu.
Aceste fiinţe pline de dragoste faţă de Hristos au alergat, în ciuda oricăror piedici care s-au pus în cale, chiar şi sfidând frica de oastea romană care păzea mormântul, dis de dimineaţă, ca să-i ungă trupul lui Hristos. Dar nu l-au găsit; au găsit în schimb un martor ceresc, o mărturie dumnezeiască, un înger care le-a spus: „Nu vă temeţi, stiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu mai este aici, a înviat, duceţi-vă şi spuneţi ucenicilor că va merge înaintea lor în Galileea, acolo or să-L vadă”.
Sfintul Evanghelist marturiseste ca, intr-adevar, au fost cuprinse de spaima si au alergat de la mormint, nespunind nimanui nimic. Una dintre ele se intilneste insa cu Mintuitorul Iisus Hristos, Maria Magdalena, in apropierea locului unde era mormintul, intr-o gradina in care se gaseste pina azi marcat locul acesta cu o capela si cu o cruce.
Cuprinsa de frica, vazindu-L pe Mintuitorul, Maria Magdalena L-a confundat cu gradinarul si i-a zis: „Domnule, daca cumva L-ai luat tu, spune unde L-ai pus si eu ma voi duce si-mi voi indeplini datoria mea fata de Dinsul”, crezind ca acesta l-a luat pe Mintuitorul din mormint.
Intr-un chip cu totul deosebit Mintuitorul i Se descopera printr-un cuvint dumnezeiesc, spunindu-i: Maria! In momentul acela i s-au deschis ochii credintei, L-a recunoscut si I-a zis: Invatatorule…
Momente din acestea ale descoperirii dumnezeiesti avem foarte multe in Scriptura. Sa ne gindim numai la modul in care Iisus a patruns in sufletul lui Zaheu, care era urcat intr-un pom, ca sa-L vada pe El, cind Mintuitorul trecea pe cale.
Sa stiti ca si noi ne intilnim cu Iisus Hristos mereu, permanent, in viata noastra, dar nu-L recunoastem, de cele mai multe ori. Avem aceasta pretentie, ca daca am vedea o minune, daca ar veni ceva din cer sau cineva din cer si ne-ar spune, noi am crede si am fi alti oameni, am fi mult mai buni, mult mai credinciosi. Dar noi nu vedem de cite ori ne salveaza Dumnezeu, de cite ori se intimpla lucruri minunate alaturi de noi, si spunem: „Am avut noroc, am avut sansa, am avut bafta”. Cine sa fie oare autorul norocului, a sansei, a baftei? Nu este tot Dumnezeu, Care te ocroteste, Cel Care ne daruieste tot ceea ce primim pe lumea aceasta?!
Ne-a dat sanatatea, mintea, intelepciunea, numai ca omul nu stie sa le foloseasca. Omul nu-L lasa pe Dumnezeu sa intre in sufletul lui, pentru ca i se complica planurile lui.
Fiecare si-a facut un plan, iar chiar daca nu-l poate indeplini, este mult mai usor sa nu indeplinesti datoria de crestin si sa fii un fel de liber cugetator, un fel de om zis liber.
Insa oare esti liber daca te-ai indepartat de casa Tatalui tau? Putem noi sa spunem ca un copil pe care il vedem pe strada, asa-zisii „copiii strazii” sint liberi? In ce consta libertatea lor? In faptul ca pot umbla oriunde? Plecind din casa tatalui, omul acela se loveste de mult mai multe restrictii decit cel care ramine in ascultarea parinteasca, decit cel care isi indeplineste obligatia si se duce unde trebuie. Aceluia i se deschid usile si este primit, este ocrotit si ramine sub aceasta paza si ocrotire dumnezeiasca.
Sa lasam astazi in sufletul nostru sa rasune cuvintul pe care ni-l adreseaza Mintuitorul Iisus Hristos, cuvintul acesta al intilnirii cu El, pomenirea noastra pe lume.
Duminica aceasta este Duminica femeilor si toate sarbatorile inchinate Maicii Preacurate sint sarbatori de cinstire a mamei si a femeilor noastre: Nasterea Maicii Domnului,
Adormirea Maicii Domnului, Buna vestire, toate sint de fapt sarbatori in cinstea si de cinstire a femeii.
Sa fim ai lui Dumnezeu si in aceasta zi, pretuind darurile pe care ni le-a facut, iar femeile mironosite sa ne fie model de credinciosie pentru Imparatia lui Dumnezeu.
IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului
sursa: http://www.agnos.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!