Se
vorbeşte despre o carte a vieţii. Şi există o carte a vieţii, dar nu în afară
de noi, ci în noi. Cineva poate citi de pe figura omului, de pe fizionomia lui,
realizările lui interioare. Cineva care Îi slujeşte lui Dumnezeu nu se poate să
nu aibă o prezentare care să aducă aminte de Dumnezeu, să aducă aminte de o
viaţă superioară.
Fericitul Augustin zice că „tatăl
omului mare este copilul” şi are dreptate. Are dreptate în înţelesul că omul
mare moşteneşte pe copil. Nu poţi ajunge om mare înainte de a fi mic. Şi dacă
ajungi mare înseamnă că ai fost mic şi acumulezi în tine pe cel mic făcut mare.
Şi apoi omul mare străbate prin viaţă şi acumulează multe lucruri din afară,
acumulează multe lucruri pe care el însuşi şi le-a pregătit prin atitudini,
prin felul de a fi, prin acumulările pe care le-a făcut şi le-a însumat în
sine.
Noi suntem într-un fel proprii noştri
părinţi. Din punct de vedere al formării duhovniceşti noi suntem proprii noştri
părinţi. Bineânţeles, aducem din străfunduri de existenţă, din moşi-strămoşi,
aducem aşa cum aducem figura părinţilor noştri într-o altă ediţie, aşa cum
aducem figura bunicilor noştri într-o altă existenţă, tot aşa aducem şi o
realizare din ceea ce facem noi şi o proiectăm apoi mai departe, fiecare în
felul nostru. De aceea e nevoie şi de o îndrumare, de o atenţionare, de nişte
jaloane pe care să le aibă în vedere fiecare şi să ştie că de el depinde
fericirea sau nefericirea lui în viaţă, fericirea sau nefericirea lui la
bătrâneţe. Sigur, sunt lucruri şi în afară de noi, şi anume noi suntem o
sinteză, o sinteză a celor dinaintea noastră.
Domnul Hristos vrea să ne împodobim cu
virtuţile copilăriei la tinereţe şi la bătrâneţe, în toată vremea, pentru că
omul în fiecare clipă este un rezumat al propriei sale existenţe.
Noi suntem aşa cum e lumina, lumina
care e compusă. Cei care aţi studiat fizică ştiţi că lumina e compusă, nu e
ceva simplu aşa cum se vede, simplu, e ceva simplu realizat din componente. Aşa
e şi viaţa omului. Cum există un spectru al luminii, există şi un spectru
vital, nişte antecedente care intră în componenţa noastră şi de care nu putem
face abstracţie. Şi apoi toate lucrurile acestea, în sinteza care suntem noi la
tinereţe şi la bătrâneţe, le ducem mai departe în veşnicie în noi şi le lăsăm
lucrătoare pentru cei din jurul nostru. Aşa că e foarte mare lucru ca cineva să
aibă această conştiinţă, să se gândească şi la responsabilitatea proprie, pentru
el şi pentru alţii.
Într-o alcătuire din slujba de la
înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă se spune aşa: „Munte înalt
având noi inima curăţită de patimi, să vedem Schimbarea
la Faţă a lui Hristos care luminează mintea nostră”. Fiţi atenţi: „Munte înalt
având noi inima curăţită de patimi”. Asta înseamnă că Domnul Hristos nu s-a
schimbat o singură dată la faţă în Muntele Taborului. Asta este Schimbarea la Faţă
din istorie, dar transfigurarea Lui, schimbarea Lui la faţă
se realizează în orice suflet care are inima ca un „munte înalt”, inima curăţită
de patimi fiind ca un munte înalt în care apare Domnul Hristos altfel decât
L-au văzut cei care n-au avut inima curăţită de patimi.
Omul trebuie să se angajeze la ceva,
să nu aştepte rezultatele finale înainte de a face ceea ce duce la rezultatele
finale.
Iubiţi
credincioşi, uităm, prea mult uităm. Uităm când vrem să cunoaştem mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!