Să-l întâmpinăm și noi pe Hristos

                                                                                                          Pr. Crișan Traian

 

”Mulțime multă auzind că vine Iisus  a ieșit în întâmpinarea Lui”.   ( Ioan 12:12-19 )

Trei ani și mai bine, Domnul Iisus a vestit Evanghelia Împărăției și a săvârșit multe minuni, culminând cu învierea lui Lazăr. Acum se îndreaptă pentru ultima oară spre Ierusalim întâmpinat cu mult entuziasm de mulțime mare de oameni, care aștern în calea Lui hainele lor și ramuri verzi, salutând cu bucurie și strigând: ”Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de Sus” (Mt. 21,9).

Ce i-a îndemnat să facă acest lucru?

Mulți au venit pentru că înainte cu câteva zile îl înviase pe prietenul său Lazăr, cel mort de patru zile. Alții au venit aduși de faima Lui de prooroc puternic, de cuvântul și de faptele Sale, nădăjduind că El este Mesia, eliberatorul de robia romană. Alții au venit din curiozitate, alții din interes personal, să-i vindece de neputințe, iar alții să-l condamne.

Pe toți îi vedem în decursul istoriei, și nu numai atunci, îi vedem și astăzi.

Deși mulțimea era bucuroasă, totuși Domnul Iisus era trist. De ce?

Pentru că venise să schimbe inimile oamenilor, iar ei credeau că vine să-i elibereze de stăpânirea romană. Era trist pentru că cei ce strigau ”Osana întru cei de sus” peste câteva zile vor striga ”Răstignește-l, răstignește-l”. Era trist că veșmintele lor se vor preface în hlămidă. Era trist pentru că unul dintre ucenici îl va vinde! Era trist că i se răstălmăcea învățătura și, din păcate, i se răstălmăcește și astăzi. Era trist pentru că intra în săptămâna patimilor, dar trebuia o trecere prin patimi și moarte pentru a ajunge la înviere, care este cheia activității Sale. Pentru aceasta venise, ascultător făcându-se până la moarte.

Cum a intrat în Ierusalim?

Domnul Iisus n-a venit înconjurat de oști, ci smerit, pe mânzul asinei care simbolizează blândețea, pacea. Puterea Împărăției Lui - era Iubirea. Armele Lui erau – bunătatea, smerenia, blândețea, curățenia inimii, pacea și nădejdea.

Cum Îl întâmpinăm noi?

Nu ne găsim oare și noi în galeria tuturor celor ce L-au urmat: fie din obicei, fie că așa au făcut părinții și strămoșii?

Nu Îl urmăm și noi având interese personale, ascunse?

Cum este cetatea sufletului nostru?

Este închisă în zidurile nepăsării, egoismului, răutății, uitării de mântuirea noastră sau suntem plini de bucurie și credintă?

Să curățim sufletele noastre de cugete viclene, de înșelăciune, lăcomie, desfrânare, fățărnicie, răutate și să facem să răsară în ele stâlpări de fapte bune! Amin!