Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXIII-a după Rusalii

 Exprimarea recunoștinței – lucrare misionară

Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Lc. 8, 26-39

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIII-a după Rusalii ne arată puterea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca putere de vindecare a oamenilor posedați de demoni.

Descrierea stării jalnice în care se afla omul chinuit de demon din ținutul Gherghesenilor este foarte tulburătoare. Despre acesta, Evanghelia spune că nu se îmbrăca în haine, că nu locuia în casă, ci în morminte. Nu mai locuia printre oameni, ci era un om gol și înstrăinat. Deși era viu, el se comporta oarecum ca un mort care locuiește în morminte. Demonizatul nu mai gândește cu propriile sale facultăți sufletești, deoarece este posedat; adică mintea și trupul lui nu-i mai slujesc lui, ci sunt folosite de demonii care îl chinuiesc.

Demonii mărturisesc dumnezeirea lui Iisus

În această stare jalnică l-a găsit Mântuitorul Iisus Hristos pe acest om chinuit de demoni. În Evanghelie nu se spune că cineva ar fi intervenit pe lângă Iisus pentru ca acest om să fie vindecat. Duhul necurat care-l stăpânea striga cu spaimă către Iisus: ‘Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui‘ (Luca 8, 28). În Evanghelia după Matei, demonii au o întrebare pe care o pun lui Iisus: ‘Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?‘ (Matei 8, 29). Din aceasta vedem că nu omul vorbea prin glasul omenesc, ci demonii care îl chinuiau spuneau aceste cuvinte.

Demonii mărturiseau că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt și știau că Iisus îi va judeca și-i va osândi în ziua judecății de apoi (ultime). Pentru ei, Judecătorul viilor și al morților venise acum prea devreme. Deci, nu pentru că demonizatul ar fi cerut vindecare a fost el vindecat de Iisus, ci pentru că Iisus a avut milă de el.

Evanghelia ne mai spune că Iisus a întrebat pe duhul necurat care îl stăpânea pe cel posedat: ‘Care-ți este numele?‘, iar el a răspuns: ‘Legiune‘ (Luca 8, 30). În Antichitate, o legiune militară avea circa cinci mii de soldați (între 4.200 – 6.000). Deci o legiune de demoni pusese stăpânire pe acest om din ținutul Gherghesenilor.

Mai aflăm din Evanghelia de astăzi că acest om demonizat avea o putere neobișnuită, dar aceasta nu era puterea lui umană proprie, ci puterea demonilor care intraseră în el. De aceea, se spune că deși omul posedat era legat cu lanțuri și obezi, totuși el le sfărâma și pleca în pustie. Este deci inexplicabil din punct de vedere firesc cum poate un om singur să rupă lanțurile de fier sau obezile doar cu forță pur omenească.

Hristos Domnul arată mila Sa față de omul demonizat redându-i sănătatea și libertatea

Încercarea comunității din cetatea Gherghesenilor de a-l menține pe acest om între oameni nu a dat nici un rezultat. Pentru că el, fiind chinuit de demoni, căuta singurătatea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni. Viața lui era un chin, deși era viu, totuși el trăia printre cei morți, adică în morminte. El era mort din punct de vedere spiritual și din punct de vedere social. Și tocmai acest om chinuit de demoni și înstrăinat de oameni devine centrul atenției milostive a Mântuitorului Iisus Hristos. Demonii, văzând că Iisus S-a apropiat de omul pe care ei îl chinuiau, I-au cerut ca să-i lase să intre într-o turmă de porci, pentru a nu-i trimite în adânc, adică în adâncul iadului. Mântuitorul a acceptat ca demonii să intre în turma de porci, ieșind astfel din omul pe care îl chinuiau. Când însă demonii au intrat în turma de porci, aceasta s-a aruncat în mare și s-a înecat.

Mulți s-ar putea întreba de ce oare a îngăduit Mântuitorul Iisus Hristos ca demonii să iasă din omul posedat și să intre în turma de porci? De ce a eliberat El un om și a lăsat să fie duși la pierzare o mulțime de porci? Deoarece Mântuitorul Iisus Hristos cunoaște că sufletul omului are o valoare infinită, care nu se poate compara cu nimic din lumea aceasta, nici cu prețul animalelor, nici cu cel al obiectelor, indiferent cât de multe și de scumpe ar fi ele. De unde știm aceasta? Din învățătura Mântuitorului, Care spune: ‘Ce îi folosește omului să câștige lumea întreagă dacă își pierde sufletul său? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?‘ (Marcu 8, 36-37)

Mântuirea și bucuria veșnică – scopul vieții omului

Pentru Mântuitorul Iisus Hristos acest om are o valoare infinit mai mare decât toate bogățiile cetății Gherghesenilor sau a Gadarenilor (întrucât minunea s-a săvârșit în spațiul dintre cetățile Gherghesenilor și Gadarenilor). De ce? Mai întâi pentru că omul este creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu și, ca atare, este chemat la viață veșnică. Dorința omului de comuniune și de bucurie veșnică este deci înscrisă în adâncul sufletului său ca un program pentru viitorul lui definitiv sau etern. În al doilea rând, se pare că acești locuitori ai ținutului Gherghesenilor erau prea mult preocupați de comerțul cu porci, s-au legat prea mult de cele materiale, adică prea mult erau interesați de câștigul material și prea puțin de viața duhovnicească. Uneori, Dumnezeu, ca să ne facă să căutăm mai mult câștigul sufletesc al vieții spirituale, îngăduie sau permite unele pagube materiale. Nu știm de ce ni se întâmplă să moară animalele, să vină o furtună care ne distruge casele sau inundații care fac să pierdem într-o clipă o agoniseală sau o avere de o viață. Totuși, în această pedagogie sau purtare de grijă, Dumnezeu nu simte o plăcere în a ne pedepsi, ci folosește mijloace mai aspre pentru a ne chema spre El, spre viața duhovnicească, spre mântuire.

Suferința e îngăduită ca mijloc de dezlipire sau dezrobire a omului de averile trecătoare și limitate

Nu totdeauna medicamentele care ni se dau pentru vindecarea bolilor trupești sunt dulci și plăcute. Adesea sunt amare și neplăcute. Tot așa, Doctorul sufletelor noastre, Iisus Hristos Domnul, îngăduie ca noi să trecem uneori prin suferință, prin încercare, prin pagube materiale, ca să nu ne mai legăm prea mult de averile limitate și trecătoare, ci să-L căutăm pe El, Cel nelimitat, netrecător și veșnic. Să nu mai iubim lucrurile limitate, ci să-L iubim în primul rând pe El, Cel nelimitat și veșnic. Așa se explică îngăduința Mântuitorului ca vindecarea unui om demonizat să se facă pricinuind o pagubă materială locuitorilor cetății din care provenea acest om.

Evanghelia ne arată că, fiind înspăimântați de această minune, locuitorii cetății Gherghesenilor L-au rugat pe Iisus să plece din hotarele lor. Nu știm exact de ce L-au rugat să plece. Se spune că erau înspăimântați, dar nu știm dacă spaima sau frica lor era cauzată doar de paguba făcută lor prin faptul că a permis demonilor să intre în turma de porci sau se temeau că, stând mult în apropierea cetății lor, Iisus ar putea să-i mustre și în alt mod. Oricum, ne-am fi așteptat ca oamenii din acest ținut să-I fi spus lui Iisus, ca gest de recunoștință: ‘Deși porcii s-au înecat, e bine totuși că s-a vindecat acest om chinuit de demoni atât de cumplit. Este totuși bine că s-a făcut sănătos un om care prin purtarea lui violentă, plină de ură și de răutate față de oameni era un pericol pentru noi‘.

Însă oamenii din cetate nu gândeau astfel și nu I-au mulțumit lui Iisus pentru vindecare. De fapt, nu s-au bucurat de eliberarea unui om posedat, ci I-au cerut lui Iisus să plece din ținuturile lor. Evanghelia nu explică de ce, ea doar constată cele întâmplate. Doar atât se spune, că oamenii din cetatea păgubită erau cuprinși de frică. Dar nu vedem din partea lor nici pocăință, nici recunoștință. Totuși Mântuitorul a respectat dorința lor și a plecat din ținutul acela.

Hristos îi încredințează omului vindecat misiunea de a binevesti iubirea lui Dumnezeu printre cei care-l cunoșteau când era chinuit de demoni

Dar pe când a hotărât Iisus să plece din ținutul Gherghesenilor, iată, s-a apropiat de El tocmai omul pe care-l vindecase. Amănuntul acesta este semnificativ, adică plin de înțelesuri duhovnicești. Omul care trăia înainte ca un sălbatic și un înstrăinat, fiind violent și rău, deodată a devenit pașnic, liniștit și-L ruga pe Iisus să-L ia cu Sine oriunde va merge. Cel vindecat voia să fie mereu cu Binefăcătorul, Vindecătorul și Mântuitorul Său. Se simțea bine lângă Iisus, pentru că a simțit puterea iubirii Lui milostive. A dorit să fie ucenic al lui Iisus, să-L însoțească, pentru că nimeni nu l-a ajutat mai mult decât Iisus, Care l-a eliberat de demoni. Însă, Mântuitorul Hristos nu îl ia cu El. Deși acest om vindecat, demonizatul de altădată, dorește să-L urmeze pe Iisus, Domnul îi încredințează o altă lucrare: ‘Spune tuturor cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu‘ (Luca 8, 39). De ce? Dacă Mântuitorul Iisus Hristos îl lua cu Sine pe acest om vindecat sau eliberat de demoni, nu-l mai cunoștea multă lume în alte cetăți ori în alte ținuturi. Doar în ținutul acela, unde a pătimit el mult și a fost violent cu oamenii, îl cunoștea foarte multă lume. Ca atare, acest om vindecat a fost făcut de Mântuitorul un misionar-mărturisitor statornic, nu unul călător care merge dintr-o cetate în alta. Astfel, el devine un mărturisitor care rămâne în locul pătimirii lui, pentru a vesti tuturor milostivirea lui Iisus Hristos Domnul, Iubitorul de oameni și Mântuitorul lumii.

Iată cum Mântuitorul Iisus Hristos, când ne vindecă de o boală sau ne eliberează de o situație grea, ne schimbă viața. El dorește ca noi să spunem tuturor celor care ne-au cunoscut sau ne-au văzut pătimind cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu. Astfel, El ne încredințează misiunea recunoștinței față de Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El.

Evanghelia de astăzi ne învață să-L mărturisim pe Dumnezeu ca fiind milostiv și binefăcător și să-I aducem mulțumire prin rugăciune și prin fapte bune.

De aceea, Sfânta Biserică, în cea mai înaltă și mai cuprinzătoare rugăciune a ei, în Sfânta Liturghie euharistică, mulțumește lui Dumnezeu pentru toate binefacerile cunoscute și necunoscute, arătate și nearătate care s-au făcut nouă: ‘Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ție Îți mulțumim și ne rugăm Ție Dumnezeului nostru‘. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binefaceri și ne rugăm să ne ajute în continuare, să ne dăruiască harul și ajutorul Său.

Vedem cum acest om, cândva chinuit de demoni, a devenit misionar-mărturisitor și a ajuns să fie pentru noi un dascăl al recunoștinței. Deci, Iisus ne cere ca să fim misionari-mărturisitori acolo unde ne aflăm, să propovăduim iubirea Lui și să spunem cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin!

sursa: Publicat de basilica.ro  24.10.2010