Asta era starea sufletească a Cananeencii.
Dar iată trece Iisus pe lângă tragedia aceasta: toate tragediile țipă la Dumnezeu, ori rugându-L, ori hulindu-L. Iisus se face că nu aude. «Nu i-a raspuns ei nici un cuvânt.» Dar L-au rugat și ucenicii Lui s-o audă: «Că strigă în urma noastră».
Iisus s-a facut că nu-i ascultă. Dar în nevăzut atrăgea sufletul deznădăjduit la Sine, și «ea venind, I s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mi !»
În afară, în cuvinte, Iisus de asemenea s-a făcut că n-o ascultă. I-a spus și Iisus o îngustime, tot așa de strâmtă, ca a ei: «Nu sunt trimis numai către oile cele pierdute ale casei lui Israil» și că: «Nu se cade a lua pâinea fiilor și a o da câinilor».
Cu alte cuvinte Iisus îi punea în față păcatul ei, peste care o îmbia să treacă.
Și iată femeia aceasta a ieșit din îngustimea sa și nu s-a smintit că-i asemanată cu câinii.
Atunci când ochiul ei a văzut mai mult, când s-a mutat din îngustimea durerii sale în bunătatea fără margini a lui Dumnezeu: s-a izbăvit în clipa aceea.
Așa a condus Dumnezeu minunea aceasta, că a tămăduit mama și prin tămăduirea ei s-a însănătoșit și fiica ei de acasă.
Și s-a mirat Iisus zicându-i: «O femeie, mare este credința ta, fie ție precum voiești !» – și adaugă Evanghelia: «și s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela».
Cu un cuvânt au ieșit toți din cercurile lor înguste, la orizontul cel mai larg, care este liniștea dumnezeiască și care tămaduiește orice boală și liniștește orice vifor din suflet.
Dumnezeu s-a biruit de rugăciunea omului – și încă a unei femei neputincioase – și i-a adus firea în liniștea Sa, mai presus de sminteală și durere.
Să ne fie Iisus și nouă, asemenea !
Sursa: Părintele Arsenie Boca – „Cuvinte Vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 26-27
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!