CUM SĂ MĂ ROG ?
Odată, l-am dus pe un călugăr nevoitor de la Sfântul Munte la
Părintele Porfirie
cu mașina mea.
Convorbirea lor,
la care am asistat și eu,
s-a învârtit în jurul
RUGĂCIUNII.
Călugărul l-a întrebat pe Părintele Porfirie cum trebuie să ne rugăm.
Iar părintele l-a întrebat la rândul său pe călugărul acela cum se ruga el.
Călugărul i-a răspuns :
„DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEȘTE-MĂ PE MINE, PĂCĂTOSUL ”.
Apoi, părintele ne-a spus :
– Atunci când mă rog și rostesc aceste cuvinte, ADAUG MEREU UN PIC DE CULOARE...
Spun cuvintele unul câte unul,
le pronunț rar
și
ACCENTUEZ
PE MILUIEȘTE-MĂ.
De ce ?
PENTRU CĂ
HRISTOS ESTE ȘI EL
O PERSOANĂ.
ȘI CÂND VORBEȘTI CU EL, EȘTI DATOR
SĂ ȘTII CĂ NU VORBEȘTI LA PEREȚI,
ADICĂ UNUI ÎNȚELES ABSTRACT SAU UNEI SITUAȚII.
VORBEȘTI CU
HRISTOS,
CARE TE ASCULTĂ.
Și a continuat:
– Când vorbești cu părintele tău după trup, nu-i strigi, de exemplu,
„Dă-mi și mie, măi,
atâția bani”,
pentru că o asemenea exprimare nu-i va plăcea și-ți va spune :
„De ce-mi vorbești
pe tonul acesta ?”
Dar dacă fiul îi spune:
„Te rog, tată,
dă-mi și mie cutare sumă,
pentru că am nevoie”,
tatăl îi va răspunde:
„DE CE SĂ-ȚI DAU
NUMAI ATÂT ?
PENTRU CĂ EȘTI UN COPIL ATÂT DE BUN,
ÎȚI VOI DA DE CINCI ORI MAI MULT ...”
Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokslivitul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!