Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica dupî Înălțarea Cinstitei Cruci

Marcu 8, 34-38; 9, 1

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

In Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Sfintei Cruci Mantuitorul Iisus Hristos face referinta la cruce zicand: 'De voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie' (Mc. 8, 34). Apoi, explica spunand: 'cine voieste sa-si salveze sufletul sau il va pierde, iar cel ce il pierde pentru Mine si pentru Evanghelie, spune Mantuitorul Iisus Hristos, acela il va mantui' (Mc. 8, 35). Iar apoi intreaba: 'Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si va pierde sufletul sau? Sau ce ar putea sa dea omul in schimb pentru sufletul sau?' (Mc.8, 36-37).Evanghelia acestei duminici contine o multime de invataturi care se refera la scopul vietii noastre pe pamant. Mantuitorul Hristos ne invata ca grija cea dintai pe care trebuie sa o aiba omul in viata pamanteasca este mantuirea sufletului, care este mai de pret decat orice bun trecator din lumea aceasta. In acest inteles, Evanghelia ne arata taina mantuirii ca fiind asumare a crucii din viata personala, lepadare de sine si urmare a lui Hristos. 

Dumnezeu respecta libertatea omului

Hristos Domnul cheama sau invita la mantuire pe toti oamenii, dar nu forteaza pe nimeni sa-L urmeze, deoarece respecta libertatea omului. De aceea, El zice: 'De voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie' (Mc. 8, 34). Dumnezeu doreste ca omul sa raspunda chemarii la mantuire in mod liber, pentru ca mantuirea inseamna iubire fata de Dumnezeu si iubire fata de aproapele exprimata in mod liber. Prin urmare, noi putem sa ascultam de Dumnezeu sau sa fim nepasatori, sa-L cautam sau sa-L ignoram, chiar afirmand ca El nu exista ori ca cerul si pamantul ar fi doar rezultatul intamplarii sau al hazardului, nu creatia lui Dumnezeu. Ca atare, folosim aerul creat de Dumnezeu, apa creata de Dumnezeu, ne incalzim de la soarele creat de Dumnezeu si ne hranim din roadele pamantului creat de Dumnezeu, in totala necunoastere sau uitare de Dumnezeu. Traim doar biologic, fara nici un orizont teologic. Deci libertatea omului este atat de mare, ca desi el traieste in creatia lui Dumnezeu, totusi omul se poate comporta ca si cand Dumnezeu nu ar exista. Cu alte cuvinte, omul poate raspunde la iubirea Lui sau o poate refuza, poate dobandi mantuirea sau poate pierde mantuirea, se poate uni cu Dumnezeu sau se poate desparti de El.De aceea, Hristos Domnul spune: 'De voieste cineva sa vina dupa Mine' (Mc. 8, 34). Daca voieste cineva sa se mantuiasca, vine la Hristos, asculta cuvantul lui Dumnezeu si il implineste in fapte bune. Libertatea omului ca persoana creata dupa chipul Persoanelor divine este respectata de Insusi Dumnezeu, intrucat libertatea este o componenta esentiala a demnitatii persoanei umane. Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca mantuirea omului este o lucrare bazata pe o propunere libera a lui Dumnezeu Cel vesnic de a darui omului viata vesnica si pe raspunsul liber al omului la invitatia lui Dumnezeu. Astfel, Hristos Domnul vrea sa spuna: 'De voieste cineva sa vina dupa Mine' se va mantui, dar daca nu voieste, nu se va mantui, pentru ca nu intra in mod liber intr-o legatura de viata eterna cu Dumnezeu, izvorul vietii vesnice. Asadar, Dumnezeu daruieste viata vesnica si fericita doar celor care o cauta sau o primesc in mod liber. El cheama pe om de la nefiinta la fiinta si il mentine in existenta, daruind tuturor oamenilor invierea de obste, insa fericita existenta vesnica sau fericita viata vesnica o primesc numai cei care raspund in mod liber iubirii lui Dumnezeu, adica primesc harul mantuirii, il cultiva, il fac roditor si multumesc lui Dumnezeu pentru darul vietii. Din acest motiv, cea mai pretioasa si solemna lucrare a Bisericii este Sfanta si Dumnezeiasca Euharistie sau Liturghie Euharistica, care inseamna multumire sau recunostinta aratata lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale cunoscute si necunoscute de noi, dar mai ales pentru darul existentei si al mantuirii. In concluzie, putem spune ca omul este liber sa traiasca duhovniceste dupa chipul lui Dumnezeu Cel vesnic si sa doreasca vesnicia sau sa traiasca doar trupeste, sa manance si sa bea, sa doarma si sa se afirme pana la mormant, crezand ca dupa moartea trupului nu mai este nimic, nici o forma de existenta a persoanei umane, adica a sufletului.

 De ce trebuie sa urmam lui Hristos?

Darul cel mai mare pe care il poate cauta sufletul credincios este viata vesnica, deoarece oamenii sunt creati dupa chipul Preasfintei Treimi Celei vesnice (cf. Facere 1, 26). Intrucat Hristos este deodata Dumnezeu si Om, are in El viata vesnica, dupa cum spune El surorilor lui Lazar, Marta si Maria, zicand: 'Eu sunt invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca va muri, va trai' (In. 11, 25). Deci, chiar daca va muri omul cu trupul, va fi viu cu sufletul, daca se uneste cu Hristos prin credinta, prin Sfintele Taine si prin fapte bune. Cand urmam lui Hristos nu mergem dupa un om muritor, ci dupa Dumnezeu Cel vesnic Care S-a facut Om pentru ca pe oamenii pamanteni si muritori sa-i duca la inviere si la viata vesnica, netrecatoare si nelimitata.Lepadarea de sine - eliberare de egoism pentru a iubi fara patimaEvanghelia de astazi ne arata ca pentru a urma lui Hristos avem nevoie de lepadarea de sine. Ce inseamna aceasta lepadare de sine? Ce inseamna aceasta negare de sine? Nu inseamna oare o depersonalizare? Cum sa ne lepadam de noi insine cand ne iubim pe noi insine atat de mult, incat uitam de Dumnezeu si de semenii nostri?Lepadarea de sine pe care Mantuitorul Iisus Hristos ne-o cere inseamna schimbarea felului de a fi si de a vietui, adica sa nu mai traim in mod egoist, numai cu gandul la noi insine, ci mai intai sa ne gandim la Dumnezeu, Izvorul vietii noastre, si la cei din jurul nostru, parinti, frati, vecini, oameni saraci, bolnavi, neajutorati si, astfel, de la iubirea de sine egoista sau patimasa sa trecem la iubirea sfanta de Dumnezeu si de semenii nostri.Iubirea de Dumnezeu si de semeni ne ajuta sa iesim din inchisoarea egoista a sufletului nostru. In esenta, de sine inseamna deschiderea sufletului nostru pentru ca iubirea sfanta a lui Dumnezeu sau harul Lui sa lumineze viata noastra, iar noi sa transmitem aceasta iubire semenilor nostri. Aceasta lepadare de sine pentru a dobandi o iubire nepatimasa este, de fapt, o inviere din mormantul egoismului si o bucurie de comuniune cu Dumnezeu, in rugaciune, si cu oamenii, in fapte bune. Astfel, lepadarea de sine ne ajuta sa urmam lui Hristos pe calea mantuirii. Ca atare, viata lui Hristos devine Viata vietii noastre.

Hristos schimba crucea noastra in bucurie a invierii

In acest inteles, Sfantul Apostol Pavel spune: 'Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in Mine' (Gal. 2, 20), sau: 'Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda decat numai in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos prin care lumea este rastignita pentru mine si eu pentru lume!' (Gal. 6, 14). Cu alte cuvinte, el vrea sa spuna: nu ma laud cu ceea ce fac eu, ci cu ceea ce face Dumnezeu cu mine si prin mine; ma laud cu harul lui Dumnezeu care locuieste si lucreaza in mine, nu cu puterea mea limitata, nu ma incred in gandirea mea egoista, plina de sine, ci in intelepciunea lui Dumnezeu aratata in Hristos Cel rastignit si inviat. Adica prin puterea Crucii lui Hristos, ca iubire smerita si jertfelnica, se rastigneste ceea ce este egoist, lumesc si pacatos in om, ca sa patrunda in sufletul lui sfintenia lui Dumnezeu. Cand cerem iertarea pacatelor, ne curatim de pacate, de comportarea noastra egoista, iar cand cerem lui Dumnezeu sa ne miluiasca, mila Lui sau iubirea Lui milostiva ne sfinteste si ne face fiinte iubitoare de Dumnezeu si de semenii nostri, fara patima, adica fara dorinta de avere, de stapanire si de slava lumeasca.Aceasta sfintire prin Cruce, ca rastignire a egoismului din noi si inviere sau ridicare la o iubire curata, este rodul lepadarii de sine si al purtarii Crucii in urmarea lui Hristos. Numai astfel putem spune impreuna cu Apostol Pavel: 'noi avem gandul lui Hristos' (I Cor. 2, 16), adica gandim in comuniune cu Hristos. Vedem ca lumea este darul lui Dumnezeu, nu produsul intamplarii, iar fiecare persoana umana creata dupa chipul lui Dumnezeu are o valoare unica si vesnica in fata lui Dumnezeu. Aceasta inseamna, de fapt, pregatirea pentru urmarea lui Hristos sau pentru viata in Hristos.Hristos Domnul mai spune ca pentru a-I urma Lui, omul care se leapada de sine trebuie sa isi ia crucea sa. Crucea materiala vazuta cu ochii trupesti este un obiect format din doua brate unite: unul vertical si altul orizontal, dar crucea spirituala este o stare din viata omului, care nu se vede cu ochii trupesti, ci se simte fiintial sau duhovniceste. Astfel, crucea, in inteles duhovnicesc, este constatarea ca ne lipseste ceva, este constiinta finitudinii, adica aspiram spre infinit si etern, dar constatam ca suntem marginiti in putere si muritori. Crucea mai inseamna si o suferinta prelungita, o nereusita care ne-a marcat viata, un dor neimplinit sau un ideal nerealizat. Pentru cineva crucea poate sa insemne o copilarie de orfan in care nu a primit iubirea parintilor, sau o tinerete zbuciumata, sau o casnicie nefericita. Pentru alt om crucea poate sa insemne o saracie permanenta, o boala incurabila, sau o situatie grea din care incearca sa iasa cu osteneala si dificultate. Oricum, pentru multi oameni crucea inseamna o neimplinire, cum spune poetul: 'Şi viata aceasta-i bun pierdut / De n-ai trait cum ai fi vrut'. In general, fiecare om are o cruce a vietii sale, mai usoara sau mai grea, o neputinta de-a realiza pe deplin un ideal dorit. Dar Hristos Domnul ne indeamna zicand: fiecare sa-si ia crucea sa si sa-I urmeze Lui. Adica sa nu o poarte singur, ci sa o poarte cerand ajutorul Sau, al lui Hristos Cel rastignit si inviat, Care cu iubirea Sa milostiva schimba crucea noastra in bucurie a invierii, transforma suferinta in speranta, singuratatea in comuniune si neputinta in biruinta.

Cei care au trecut prin suferinta inteleg mai bine crucea altora 

Cand omul trece prin necazuri si suferinta, el se poate apropia sau indeparta de Dumnezeu. Daca nu se apropie de Hristos mai mult, cerandu-I ajutorul, cel suferind poate cadea in deznadejde. Sunt unii oameni care, sub povara suferintei, bolii si necazurilor, si-au pus capat zilelor, deoarece au cazut in deznadejde intrucat, slabind credinta lor, a slabit si rabdarea lor sau puterea lor de a indura suferinta. Insa cei care si-au pus nadejdea in Dumnezeu si au simtit puterea Lui, au trecut prin suferinta, boala, incercare si au biruit. De aceea, Mantuitorul spune ucenicilor Sai: 'In lume necazuri veti avea, dar indrazniti: Eu am biruit lumea' (In. 16, 33). Prin simpla sa vointa sau putere, omul nu poate dobandi mantuirea sau viata vesnica, deoarece mantuirea este unirea omului cu Dumnezeu. Omul are deci nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ca sa poata purta crucea sa, dupa cuvantul Mantuitorului Iisus Hristos: 'Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi' (Matei 11, 28). De aceea, cand ne insemnam cu semnul Sfintei Cruci, spunem: 'Doamne, ajuta-ne', 'Doamne, miluieste-ne', 'Doamne, mantuieste-ne'. Astfel, noi aratam ca Sfanta Cruce ne duce spre Hristos Cel rastignit si inviat, ne uneste cu Hristos Cel ce transforma durerea in bucurie, suferinta in speranta si neputinta in putere.Sa ne rugam Domnului Iisus Hristos sa ne daruiasca puterea de a cauta mantuirea sufletului mai mult decat orice bogatie din lumea aceasta, adica sa dobandim Imparatia iubirii si fericirii vesnice a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa intelegem ca daca trecem prin suferinta, prin necazuri, prin ispite, prin tot felul de lipsuri, Hristos Domnul Care cunoaste crucea noastra nu doreste ca noi sa suferim, ci ne cheama sa ne apropiem mai mult de El, sa simtim ajutorul Lui, sa transforme singuratatea si suferinta noastra in bucuria intalnirii cu El, Cel rastignit si inviat. Sunt multi oameni care, desi saraci material, sunt foarte bogati in credinta, speranta si iubire, au fetele senine si multumesc lui Dumnezeu pentru toate. Insa intalnim si oameni bolnavi, revoltati, razvratiti, oarecum certandu-se cu Dumnezeu, pentru ca nu pot da sens suferintei lor, in timp ce alti bolnavi se roaga lui Dumnezeu ca sa-i ajute, sa le curateasca sufletul de pacate si sa-i mantuiasca; sa le intareasca iubirea de Dumnezeu si de semeni. Astfel, multi oameni care au trecut prin suferinta au devenit mai milostivi. Adesea cei care au trecut prin suferinta, saracie si necazuri inteleg mai bine crucea altora, dar si cunosc mai bine ajutorul lui Dumnezeu primit in vreme de incercare.Sa ne ajute Preamilostivul Dumnezeu sa fim nu numai inchinatori sau cinstitori ai Sfintei Cruci, ci si urmatori ai lui Hristos Care ne izbaveste de suferinta si ne cheama la bucurie si pace sufleteasca, la slava Imparatiei lui Dumnezeu despre care se vorbeste la sfarsitul Evangheliei de azi. De aceea, ne rugam lui Hristos zicand: 'Crucii Tale ne inchinam, Stapane, si sfanta Invierea Ta o laudam si o slavim', avand credinta tare ca Dumnezeu 'cu Crucea Sa pazeste pe poporul Sau'. Amin!

sursa: https://www.noutati-ortodoxe.ro