Numai un popor unit este un popor demn, iar orice unire este măreaţă şi orice dezbinare este un rău şi o pierdere
„Nu ştim care unire este mai mare. Orice unire este mare şi măreaţă şi orice dezbinare este un rău şi o pierdere, deci astăzi, în ziua de pomenire a făptuitorilor unirii din 1859, noi mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile Unirii. Mulţumim lui, respectăm memoria celor care au contribuit la Unire, cler, oameni politici şi popor. Dar, în acelaşi timp trebuie să învăţăm să lucrăm pentru unire şi demintate. Numai un popor unit este un popor demn, un popor care are o forţă spirituală. Unirea aceasta trebuia făcută mai întâi în cugetare şi simţire, cum spunea mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti, şi apoi în faptele unităţii naţionale. Să rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ajute să cultivăm nu numai darul libertăţii, ci şi darul unităţii. Când libertarea este responsabilă, ea ajunge la unitate naţională, la unitatea comunităţii şi la armonia creşterii valorilor spirituale şi progresului nostru material…
Şi să nu uităm că Unirea principatelor s-a făcut la Bucureşti, deşi entuziasmul a pornit de la Iaşi. Este o mare pagubă să uităm cele două momente, cel de la Iaşi, din 5 ianuarie şi cel de la Bucureşti, din 24 ianuarie, sau să le punem în competiţie şi concurenţă. Noi nu ne concurăm, ci mărturisim adevărul istoric, şi anume că începutul Unirii Principatelor a fost la Iaşi şi desăvârşirea Unirii Principatelor s-a făcut aici, la Bucureşti. Iar biserica noastră, care a sprijinit foarte mult Unirea Principatelor, a fost răsplătită prin faptul că fosta cameră a Deputaţilor a fost donată Bisericii, pentru activităţile ei multiple, încât avem obligaţia să păstrăm darul sfânt al Unirii, al unităţii şi să mărturisim binefacerile lui Dumnezeu în poporul român. Să dea bunul Dumnezeu să simţim bucuria unităţii şi să transmitem flacăra aceasta a binefacerilor lui Dumnezeu celor din jurul nostru, şi să nu uităm şi pe românii din afara graniţelor ţării, care, serbând acolo Unirea, cultivă unitate de cuget şi simţire a întregului popor român de pretutindeni…
Unirea Principatelor Române, începută la Iaşi în data de 5 ianuarie 1859 şi desăvârşită la Bucureşti în data de 24 ianuarie 1859, nu este «Unirea Mică», cum zic unii, ci «Unirea de bază», deoarece ea a constituit temelia pentru formarea în anul 1862 a statului român, numit România, temelie pentru obţinerea independenţei naţionale româneşti în urma Războiului pentru independenţă din anul 1877, temelie pentru ridicarea României la rang de Regat în anul 1881, şi mai ales temelie pentru Unirea din 1 decembrie 1918, de la Alba-Iulia, ca Unire a Transilvaniei cu România, precedată de Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918 şi Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918. Pentru Biserică, Unirea Principatelor Române a fost temelie pentru recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în anul 1885, iar Unirea de la 1 decembrie 1918 a constituit un element favorabil pentru ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie în anul 1925″
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel
sursa: http://www.gandul.info 24 ianuarie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!