9 ianuarie - Pilda zilei

 Iată beatul cel care şi-a omorât soţia. A ajuns în temniţă grea. Dar şi mai grea decât temniţa sunt chinurile sufleteşti ce le are. Ca şi Cain din Biblie, ucigaşul aude neîncetat prin întunericul temniţei vocea soţiei sale: soţule dragă, soţule dragă, ce-ai făcut? De ce ai omorât? De ce m-ai despărţit de copii?

Ori încotro şi-ar întoarce ochii şi privirile, el vede fiorosul topor şi chipul sărmanei femei.

La fereastra temniţei iată se ivesc cei doi ortaci: dracul şi moartea, care râd pe întrecute de suferinţele ucigaşului. Ucigaşul stă şi se uită la ei lung şi speriat. Îi cunoaşte. Sunt cei ce i-au măsurat băutura şi i-au făcut curaj la băut. Acum numai i se dezleagă ochii şi înţelege totul… Dar acum e prea târziu.

Aşa s-a gătat istoria celor 3 prieteni care au apucat cu cârciuma şi băutura; şi aşa se gată şi azi istoria celor mai mulţi beţivi (temniţele sunt cele mai grăitoare dovezi).

Plâng soţiile din pricina bărbaţilor beţivi, plâng copiii lor, plânge şi sufletul beţivilor, numai dracul şi moartea râd şi se veselesc.

Cetitorule! Nu te încrede în aceea că tu bei, dar nu eşti beţiv. O singură beţie îţi poate aduce pieire sufletească şi trupească. Eu am cunoscut la ţară un om foarte blând. N-avusese în viaţa lui cu nimeni nimic. Ispita l-a băgat odată la cârciumă; s-a îmbătat; s-a luat la ceartă cu un vecin; l-a omorât şi zace şi azi în temniţă blestemând clipa în care s-a băgat la birt.

Doi morţi am văzut…

Un lucru jalnic am văzut odată la ţară. Un biet om murise fără veste în drum. Suferea cu inima şi moartea l-a ajuns în drum. Îl plângeau cu jale mare copii şi soţia. Ţi se rupea inima de durere auzind strigăte ca aceste: „tată dragă, scoală-te!… Soţule dragă, de ce m-ai lăsat? “…

Dar totul era în zadar. Omul murise. El nu mai auzea plânsul şi tânguirea scumpilor lui.

Tot în aceeaşi zi, am văzut un astfel de „mort “. Înăuntrul  unei cârciumi, o femeie cu trei copilaşi mici îşi chema bărbatul acasă. Femeia plângea, copiii plângeau dar omul stătea ticăloşit la masa de băut. Parcă nici n-auzea, nici nu vedea nimic. Bieţii copilaşi tremurau de frig şi foame, dar tatăl lor stătea parcă înţepenit şi ticăloşit lângă masa cu băutură. Ţi se rupea inima de jale auzind pe copii strigând: „tată dragă, vino acasă! “… dar tatăl nici grăia, nici se mişca. Parcă n-avea nici urechi, nici inimă.

Văzând acest lucru mi-am zis: iată şi acesta este un mort ca şi acela căzut în drum. Îl plânge şi pe acesta soţia, îl strigă copiii, dar el parcă-i mort: n-aude, nu vede, nu simte nimic.

Cu adevărat, beţivul este un „mort viu, un mort ce trăieşte “ ( Apocalipsa. 3, 10). Dar oricât de grozav ar fi acest mort, el mai poate fi încă adus la viaţă prin  suflarea şi darul Duhului Sfânt. Să-L rugăm pe Duhul sfânt să-i trezească din moarte pe astfel de pierduţi.

„Sus Mărcule, sus! “

Mărculea trăieşte şi azi.

 S-au schimbat vremile, s-a schimbat lumea. S-a dus şi Mărculea. S-a dus şi ursarul ce-şi juca ursul prin târguri.

Şi  totuşi Mărculea a rămas într-o altă formă; a rămas într-o formă şi mai grozavă.

Băutorul, beţivul, nu este altceva decât un „sus Mărcule“ pe care îl joacă diavolul.

Ursul e tare, dar în mâna ursarului e slab şi ascultător. De ce? Pentru că e legat de nas cu o verigă şi e purtat de un lanţ. Legat fiind în lanţ, el trebuie să facă ceea ce îi porunceşte ursarul. El trebuie să joace aşa cum îi cântă ursarul.

Exact în aceeaşi situaţie este şi beţivul. Băutura şi beţia este belciugul (veriga), este lanţul cu care diavolul îl leagă pe om şi îl joacă cum vrea. Beţivul face – şi trebuie să facă – voia diavolului. El trebuie să joace aşa cum îi fluieră diavolul.

Ursarul îşi joacă ursul în public: prin târguri, pe străzile oraşelor, prin uliţele satelor, etc.  Aşa face şi dracul. El îşi joacă „ursul “ în public pe la cârciumi şi petreceri.

Sus Mărculea pe odinioară era de râs şi de petrecanie, dar „sus Mărculea“ celălalt este plâns pentru orice creştin adevărat.

Ursul nu se poate elibera din mâna ursarului, oricât  de tare ar fi – pentru că e legat. Aşa e şi păcătosul şi pătimaşul. El este un „rob al păcatului“ ( Ioan 8, 54). El este un legat în lanţurile lui Satan. Toate încercările lui de a scăpa din aceste lanţuri cu puterile lui – sunt zadarnice. Lanţurile beţiei şi altor patimi rele, le poate frânge numai Iisus Mântuitorul, pentru că El a venit anume să strice lucrurile diavolului ( 1 Ioan 3, 8).

Dragă cetitorule! Te-a prins şi pe tine ursarul diavol în lanţurile lui! O, nu mai rămânea în această ruşinoasă robie. Intră îndată în „Oastea Domnului“; predă-te Lui, cere ajutorul şi El îndată te a scăpa.

Părintele Iosif Trifa, din  “Alcoolul duhul diavolului”