O femeie cananeancă strigă la Hristos. E fata ei în joc, de ce ar mai conta dinaintea bolii fetiței ei etichetele sociale ori obiceiurile pământului. Ea știe că Cel ce trece pe dinaintea ei este Fiul lui David. De unde știa? Asta e o taină. Ceva mai înainte în Scriptură, Evanghelistul Matei ne- o spune (15.12-20), Apostolii nu păreau să aibă harisma femeii acesteia de a-L vedea pe Hristos ca Dumnezeu ori Fiu al lui David, adică din neam împărătesc și preoțesc deopotrivă. Lor e mai pasă de gura fariseilor, scandalagii de pe tușă, gata oricând să reproșeze lui Dumnezeu că nu se ține în fișa postului Său, făcută de ei, firește. Agresivă și tandră deopotrivă, femeia este respinsă dintâi. Hristos dă un argument de fariseu: nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel! (15.24). Sunt destui și astăzi care ar răspunde așa în numele unui Iisus închipuit de ei: am venit numai în căutarea ortodocșilor, ori catolicilor, ori protestanților ori a cine știe câte unei grupări neoprotestante, am venit numai pentru creștini…Cu rămânerea la un astfel de răspuns Hristos ar fi rămas la inima fariseilor, de ieri și de azi și de-a pururea, dar n-ar fi fost Dumnezeu. Femeia știe că El e ultima șansă de a-i fi desdrăcită fata. Și cere milă. O face inteligent, cu răspuns viu la afirmația, de cărturar, a Mântuitorului: nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței! (15.26). Un răspuns, altfel, arogant și plin de adevăr iudaic, fariseic și cărturăresc. Ca la cartea unora. Femeia insistă și ia examenul: „Da, Doamne, da și cățeii mănâncă bucățile care cad de la masa stăpânilor lor” (15.27). Primește cu smerenie lecția de a fi câine. O făcuse des în comunitatea ei și în toate comunitățile, nu mai avea viață de om de când fata ei era îndrăcită. Răspunde, cum o va mai fi făcut-o și altă dată, cu inteligență. Dar numai Dumnezeu Întrupat a intuit în inteligența ei adâncul de smerenie ce –i născuse răspunsul. Dumnezeu se lasă biruit de smerenia inteligentă a femeii. E bucuros și vindecă. Chiar în ceasul acela. Cum nu o puteau face nici fariseii, nici cărturarii și nici Apostolii, încă.
Azi aud de o inflație de „gheronda” care vituperează sufletele oamenilor credincioși din România cu rigorismul de odinioară al fariseilor și puterea cuvintelor cărturarilor. Ei vor să ne purtăm fix cum vor ei, într-un fel de laborator de perfecționism spiritual. Femeia cananeancă ar goni-o cu pietre. Nu-i de neamul, credința și cărturăria lor. Hristos Domnul nu este ca noi în nimic din ceea ce vădește lipsa noastră de inteligență duhovnicească. O femeie și cananeancă deschide ușa tuturor mamelor cu copiii aflați la grea prigoană dinaintea lui Dumnezeu. Prin ele deschide ușa oricărui om ce-și caută mântuirea dinaintea Lui. El nu vrea să placă fariseilor și nici să se încadreze în părerea despre Dumnezeu a cărturarilor. De aici frumusețea Evangheliei. Cel ce s-a merit pe Sine, chip de om luând, nu poate să nu se bucure de smerenia inteligentă a femeii. Și vindecă. Admirativ la credința ei.
Pr. Constantin Necula
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!