Un pustnic se ruga cu multă putere și stăruință, dorind să-L întâlnească pe Dumnezeu. După multă osteneală a izbutit să stabilească o întâlnire cu El.
– Mâine, sus pe munte! i-a spus un Înger.
A doua zi pustnicul s-a sculat foarte de dimineață și a privit muntele. Era cu desăvârșire curat, fără niciun nor. A pornit, așadar, bucuros și cu o teamă sfântă spre vârful muntelui.
La un moment dat, în timp ce mergea de-a lungul cărării, a întâlnit un om care căzuse în mărăcini și i-a cerut ajutorul.
– Îmi pare rău, dar mă grăbesc pentru că am „întâlnire” cu Dumnezeu, a răspuns pustnicul și și-a continuat drumul.
Puțin mai sus a întâlnit o femeie care plângea lângă fiul ei bolnav.
– Ajută-mă, te rog! l-a rugat aceea.
– Îmi pare rău, dar nu am vreme, căci Dumnezeu mă așteaptă în vârful muntelui.
Și a început să meargă mai repede ca să nu întârzie. Dar acolo unde cărarea devenise mai abruptă, a văzut un bătrân istovit care, întinzându-i burduful, i-a spus:
– Nu mai pot continua drumul. De aceea te rog: mergi și umple-mi burduful cu apă din izvorul de mai jos.
– Fă răbdare, omule bun! Am întâlnire cu Dumnezeu și nu vreau să întârzii.
Când, în cele din urmă, pustnicul a ajuns în vârful muntelui, la ușa colibei, unde trebuie să-L întâlnească pe Dumnezeu, a aflat o hârtie agățată pe care scria:
– Iartă-Mă pentru că nu sunt aici, dar am mers să-i ajut pe cei pe care tu nu i-ai ajutat în drumul tău spre Mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!