Predica la Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfintii Apostoli Petru si Pavel erau insa firi foarte deosebite. Cu multe calitati care-i deosebesc si care ne fac sa ne punem in­trebarea: Cum de Biserica s-a gandit sa-i cinsteasca in aceeasi zi de sarbatoare?

1. Iata, de exemplu, in timp ce Sfantul Apostol Petru era pes­car, om simplu si necarturar, celalalt, Sfantul Apostol Pavel, era invatat, avand dascal pe vestitul Gamaliel.

2. Sfantul Apostol Petru era o fire entuziasta, vulcanica, volun­tara, gata oricand sa-si dea viata pentru Hristos, Sfantul Apostol Pavel insa era o fire analitica, prelucrand si dezvoltand in Episto­lele sale invatatura Sfintelor Evanghelii.

3. In sfarsit, Sfantul Apostol Petru a fost verhovnic al Apostoli­lor, capetenia sau liderul lor, in timp ce Sfantul Apostol Pavel nici macar nu a avut privilegiul de a-L vedea vreodata pe Hristos in via­ta Sa pamanteasca. Cu toate acestea insa, „Apostol al neamurilor”.

Iata, asadar, ca praznuim astazi doua persoane sfinte foarte de­osebite: unul pescar, celalalt carturar; unul – fire entuziasta, cela­lalt – fire analitica de scriitor; unul – verhovnic sau capetenie a Apostolilor, celalalt – fara sa-L fi vazut pe Hristos vreodata -Apostol al tuturor neamurilor.

Sfantul Apostol Petru, dragii mei, era un pescar din Betsaida Galileii. Om simplu si fara nici un fel de scoala, dar care a invatat direct de la Mantuitorul Iisus Hristos. Vreme de trei ani si jumata­te, necarturarul si neinvatatul Petru a ascultat invatatura Sa man­tuitoare, iar cand, la Cincizecime, Duhul Sfant S-a pogorat si i-a inundat cu dumnezeirea Sa fiinta pescarului Petru, acesta a deve­nit Apostol, ba inca verhovnicul lor. El, necarturarul, care n-a in­vatat niciodata la nici o scoala, a iesit in fata multimilor la Cinci­zecime si a vorbit atat de dumnezeieste si atat de inalt despre tainele lui Dumnezeu, incat nimeni nu a indraznit sa-l intrebe alt­ceva, decat numai: „Barbati frati, ce sa facem?” – „Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi in numele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre, si veti primi darul Duhului Sfant” (Fapte II, 37-38).

Sfantul Apostol Pavel, din Tarsul Ciliciei (in teritoriul Turciei de astazi), a fost pregatit inca de tanar la scoala lui Gamaliel, insusindu-si toata invatatura si filozofia timpului. Pe aceasta a pus-o in slujba lui Dumnezeu, de indata ce l-a transformat din Saul – prigonitorul, in Pavel – Apostolul neamurilor. Astfel, Sfantul Pa­vel, intrarmat cu invatatura si stiinta lumii acesteia, dar peste care s-a asternut si harul lui Dumnezeu, Care i S-a aratat pe drumul Damascului, si dumnezeiasca invatatura a Duhului Sfant pe care a deprins-o in chip minunat in pustiul Arabiei, devine cel mai mi­sionar dintre Apostoli, cel care a increstinat nu doar Asia Mica, ci si Europa, ajungand pana in Italia si Spania. Fire analitica si inte­leapta, a preluat in Epistolele sale invatatura Sfintelor Evanghelii, analizand-o si dezvoltand-o si aratandu-ne noua, pana astazi, care sunt intelesurile cele mai adanci si mai profunde ale acelora.

Sfantul Apostol Petru, fire entuziasta, voluntara si vulcanica, este cel care totdeauna lua cuvantul in numele grupului de Apos­toli. El a raspuns atunci cand Hristos i-a intrebat la un moment dat: „Cine spun oamenii ca sunt?”Iar ei au raspuns: „Unii, loan Botezatorul, altii Ilie, altii Ieremia sau unul dintre prooroci.” „Dar voi cine ziceti ca sunt?”Si a raspuns Petru: „Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. ” „Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu Cel din ceruri. Si Eu iti zic tie ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui” (Matei XVI, 16-18). Asa era Petru: cel mai pregatit dintre Apos­toli sa moara pentru Hristos. Cand Mantuitorul Hristos, vorbind de patimile ce-I erau pregatite, Si-a vestit moartea, Petru a aratat hotarat ca si el este gata sa moara impreuna cu invatatorul sau. Numai ca lucrurile nu au stat chiar asa pana la urma. Totusi, pen­tru spiritul sau voluntar, Petru a fost pus de catre Hristos verhovnic sau capetenie a Apostolilor. Iar celalalt, Pavel, pentru misiu­nea pe care a desfasurat-o, mai cu seama in cele trei calatorii mi­sionare pe care le-a intreprins pe coastele Marii Mediterane, a fost supranumit Apostolul neamurilor.

Iubiti credinciosi,

Desi firi deosebite, totusi Biserica a hotarat ca Sfintii Apostoli Petru si Pavel sa fie praznuiti astazi impreuna. Si aceasta nu doar pentru faptul ca amandoi sunt capetenii, varfurile apostolilor, ci, cu siguranta, si pentru asemanarile care ii leaga atat de mult. Ori­cat de deosebiti ar fi ca firi, iata si cateva asemanari si calitati comune:

1. Si unul, si altul au fost rapiti in lumina dumnezeiasca: Sfan­tul Apostol Petru pe Muntele Taborului, unde a pregustat si a va­zut inca de pe pamant ce va sa fie fericirea cea vesnica, iar Sfantul Apostol Pavel pana la al treilea cer, cunoscand astfel, inca de aici, taina celor viitoare. Sfantul Apostol Petru a simtit cu ini­ma sa, cu fiinta sa, ce inseamna imparatia lui Dumnezeu: „Doam­ne, bine este sa fim noi aici; daca voiesti voi face aici trei colibe: Tie una si lui Moise una si lui Ilie una” (Matei XVII, 4), nein­draznind sa ceara direct invesnicirea fericirii pe care o traia. Cela­lalt, Sfantul Apostol Pavel, scrie despre sine insusi, fara sa spuna lamurit ca se refera chiar la persoana sa, ca a fost rapit in Duhul pana la al treilea cer de catre Dumnezeu si a vazut si a simtit ase­menea lucruri pe care gura nu poate sa le graiasca, urechea nu poate sa le auda, iar la inima omului nu se pot sui (II Cor. XII).

Asemenea taine minunate a cunoscut Apostolul neamurilor inca de pe pamant.

2. O alta asemanare intre Apostolii Petru si Pavel: amandoi au cunoscut caderea. Amandoi au incercat departarea de Dumnezeu: Sfantul Petru ca apostat, Sfantul Pavel ca prigonitor sau persecutor al crestinilor. Sfantul Petru ca apostat, pentru ca s-a lepadat de Mantuitorul Hristos, in pofida faptului ca s-a aratat gata sa moara oricand alaturi de invatatorul sau. Cand slugile mai marilor farise­ilor si carturarilor l-au recunoscut: „Nu cumva esti si tu dintre ucenicii Lui?”, Petru s-a temut si s-a lepadat de invatatorul sau de trei ori: „Nu cunosc pe omul acesta”. Si a cantat apoi cocosul si si-a adus aminte Petru ca prevazuse Hristos lepadarea lui. Si au­zind cantecul cocosului, Petru, „iesind afara, a plans cu amar”(Matei XXVI, 75). Aceasta este caderea Apostolului Petru. Ceea ce-l aseamana cu Sfantul Apostol Pavel este ca si acesta a gustat din plin departarea de Dumnezeu. Aceasta s-a intamplat mai inainte de convertirea lui. Era fariseu de neam si respecta cu toata fiinta lui Legea Veche, Mozaica. Si cu toata convingerea lui credea ca Iisus Hristos, despre care auzise ca a propovaduit o anumita invatatura – dupa parerea multora, si mai cu seama a fari­seilor, potrivnica celei lui Moise – credea cu toata convingerea ca Iisus Hristos fusese un impostor, un invatator fals, un profet fals. Pentru aceasta, auzind, dupa moartea si invierea lui Hristos, ca ucenicii Lui invatau despre Hristos ca este viu, a luat scrisori de la mai marii sinagogii sa mearga si sa persecute pe crestini, pe apostoli si pe oricine se va dovedi ca stie ceva despre trupul lui Iisus, „disparut” din mormantul din Ierusalim. Plin fiind el de aceasta ravna, sincera de altfel, a plecat catre Siria sa prinda pe crestini si sa-i aduca in lanturi la Ierusalim, iar pe drumul Damas­cului s-a intalnit chiar cu Iisus. Nu insa cu Iisus furat si mort. Nu cu un mort furat si ascuns de ucenicii Sai, ci cu Iisus cel viu. Acesta i S-a aratat ziua in amiaza mare si l-a intrebat: „Saule, Saule, de ce Ma prigonesti?” „Cine esti, Doamne?” „Eusunt Iisus, pe care tu Il prigonesti. Greu iti este sa izbesti cu piciorul intepusa. (…) Ridica-te, intra in cetate si ti se va spune ce trebuie sa faci” (Fapte IX, 4-5). Si a inteles Pavel, dragii mei, ca era in minciuna, era in intuneric, iar Hristos, „Lumina” care i S-a aratat pe drumul Damascului, i-a daruit adevarata lumina care l-a facut sa nu mai vada in Iisus un simplu muritor, un simplu mort furat de catre ucenicii Sai, ci sa-L vada pe Iisus viu, Iisus Dumnezeu, sa se converteasca si sa-i daruiasca Lui intreaga sa viata de dupa aceea. Aceasta este caderea si ridicarea lui Pavel.

3. In sfarsit, dragii mei, o alta asemanare intre Apostolii Petru si Pavel este aceea ca amandoi au primit cununa muceniciei la Roma, capitala Imperiului ce stapanea in vremea aceea lumea. Sfantul Petru a fost rastignit pe cruce, cerand sa nu fie rastignit precum Hristos, pentru ca nu se socotea vrednic, ci cu capul in jos si cu picioarele in sus, privind spre cer, unde dorea a se salaslui. Apostolului Pavel insa, fiind cetatean roman si neingaduind legile romane sa fie rastigniti sau sa fie omorati in fel de fel de chinuri barbare cetatenii romani, i-a fost taiat capul, sfarsind, si unul, si altul, tot in „Cetatea eterna”.

Iata, dragii mei, cateva repere, cateva cuvinte despre viata Apostolilor Petru si Pavel, prin comparatie, ca sa le retinem mai usor. Ce ar trebui sa invatam noi de la fiecare? Pentru ca, de aceea ii cinstim pe sfinti. Nu-i cinstim pe sfinti ca sa facem istorie, ori naratiune, relatand in mod sec ce a facut fiecare. Ii cinstim pe sfinti ca sa le urmam exemplul si credinta.

Ce, asadar, vom invata de la Sfantul Petru? Ce altceva daca nu ravna, voluntariatul sau, entuziasmul sau, faptul ca totdeauna era gata sa se ofere, sa-si dea viata pentru Hristos. Si veti zice: „Da. Dar a cazut”. Si noi cadem. Dar sa invatam de la Apostolul Petru sa ne ridicam, asa cum el, iesind dupa acea tagaduire „a plans cu amar” pana cand Hristos l-a repus in dregatorie, de trei ori intrebandu-l: „Simone, fiul lui lona, ma iubesti?” „Da, Doamne, Tu stii ca Te iu­besc” (Ioan XXI, 17), de trei ori raspunzand si punandu-l sa pasto­reasca oile cele cuvantatoare in pofida lepadarii si caderii lui.

Ce sa invatam de la Apostolul Pavel? Sa invatam dragostea lui pentru un Hristos pe care nu L-a vazut niciodata. Sau L-a vazut doar in starea aceea duhovniceasca de viziune, rugaciune si medi­tatie, asa cum si noi, doar in felul acesta il putem vedea pe Dum­nezeu. Nu-L vedem cu ochii acestia trupesti, dar il simtim in ru­gaciunea noastra. Il simtim in inimile noastre, Il simtim in fiinta noastra. Si sa invatam de la Sfantul Pavel spiritul acela misionar cu care el L-a slujit pe un Hristos pe Care, mai inainte il prigonise. Sa invatam de la Apostolul Pavel sa-l propovaduim pe Hristos nu atat cu gura noastra, ca poate nu vom sti sa fim la fel de convingatori. Lumea de astazi nu mai are atata nevoie de cuvintele noastre maiestrite, pentru ca stim, slava lui Dumnezeu, am fost luminati, am fost invatati de inaintasii nostri si stim prea bine, fiecare dintre noi, ce avem de facut. Sa invatam de la Sfan­tul Apostol Pavel sa-L predicam pe Hristos cu viata noastra. Aceasta asteapta lumea mai mult de la noi, pentru ca ochii sunt mai credinciosi decat urechile. Lumea asteapta sa vada exemple vii, crestini vii, care nu doar vorbesc frumos, dar care si traiesc la fel de frumos. Care conving nu cu maiestritele lor cuvinte, impo­dobite si alcatuite sa sune cat mai frumos, ci care conving cu fap­tele lor, cu viata lor.

Asa au fost Sfintii Apostoli Petru si Pavel dincolo de predica lor, necesara pentru vremea aceea, pentru ca oamenii nu auzisera inca de Hristos, sau stiau foarte putine lucruri despre El. Ceea ce a cucerit lumea insa a fost, mai cu seama, exemplul lor. A fost viata lor, incununata in cele din urma cu cununa muceniciei. Si unul, si celalalt au aratat ca atat de mult il iubesc pe Dumnezeu, asa de mult s-au lasat patrunsi de invatatura lui Hristos, incat si-au dat viata pentru El.

Iata ce trebuie sa invatam de la Sfintii Apostoli de astazi, Petru si Pavel! Sa-i rugam, dragii mei, astazi, la ziua lor, cand ei se bu­cura in ceruri ca Biserica le-a daruit aceasta zi comuna de praznuire, sa mijloceasca pentru noi la invatatorul lor, ca si noi, la locurile noastre de munca, de pe pozitiile noastre sociale, din lo­curile unde traim, sa devenim, fiecare dintre noi, mici apostoli. Dar nu numai cu limba si cu gura, ci si cu faptele si viata noastra. Ca vazand cei din jurul nostru bucuria crestina pe care o traim noi si suntem in stare sa o impartasim si altora, vazand exemplul nos­tru, sa-si puna si ei intrebarea: „Nu cumva Sfintii acestia, Petru si Pavel, la care crestinii se inchina, pot fi exemple bune si pentru fiecare dintre noi si suntem datori cu totii sa le urmam credinta?”

Sa-i rugam, asadar, pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel sa mijlo­ceasca la Dumnezeu pentru noi astazi, la ziua lor si in toate zilele vietii noastre, iertare pacatelor noastre, sanatate trupurilor si mai cu seama sufletelor noastre.

Binecuvantare in familiile noastre si in viata noastra, ca traind viata aceasta crestineste sa o dobandim si pe cealalta. Amin.

+ PS Sebastian Ilfoveanul

Sursa: Revista Glasul Bisericii nr. 5-8, 2005.