N-ar trebui să fim romantici în atitudinea noastră față de moarte. Dacă ne uităm la sfinți, descoperim o atitudine cu totul diferită în fața morții. Iubirea lor de moarte nu era întemeiată pe frica de viață. Când Sfântul Apostol Pavel spune: Căci pentru mine viața este Hristos, și moartea, un câștig. [...] Doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos, și aceasta e cu mult mai bine (Filipeni 1, 21, 23), el exprimă o atitudine cu totul pozitivă în ceea ce privește moartea. Moartea i se arată ca o poartă ce s-ar deschide către veșnicia unde s-ar întâlni față către față cu Domnul, Care este toată iubirea și viața sa. Dar acest lucru nu poate fi realizat precum orice alt lucru pe care ni-l dorim... Este mai mult decât atât. Ca să ne fie dor, ca să dorim apropierea morții și să considerăm moartea ca fiind încununarea vieții, ca o creștere către dimensiunea de necuprins a veșniciei (pentru a folosi o expresie a Sfântului Maxim Mărturisitorul), trebuie să avem experiența vieții veșnice aici și acum. Nu trebuie să ne raportăm la viața veșnică ca la o fericire ce va să vie mai târziu. Apostolii au devenit neînfricați numai atunci când ei înșiși s-au făcut, aici și acum, părtași ai vieții veșnice. Atâta timp cât nu primiseră mărturia Învierii lui Hristos, atâta timp cât nu primiseră Duhul, încă se temeau și se agățau cu frică de viața lor vremelnică.
Dar în momentul când li s-a descoperit viața veșnică, teama de a-și pierde viața cea vremelnică a dispărut, căci știau că ura, persecuția și uciderea nu puteau decât să-i elibereze de limitările acestei vieți, deschizându-le calea către adâncurile nemărginite ale vieții veșnice. Iar această viață veșnică era cunoscută ca o trăire a prezentului, și nu numai ca un act de credință. Același lucru se poate spune și despre mucenici. Ei erau gata să-și dea viața și dobândiseră libertatea supremă a dăruirii de sine, deoarece cunoșteau viața veșnică și chiar intraseră într-o oarecare măsura în ea.
(Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sfântul Siluan, 2010, pp. 142-144)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!