"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

sâmbătă, 4 iunie 2022

4 Iunie - Sfatul Sfinților Părinți


"Odată doi tineri urcau spre Biserica Sfintei Înălţări a Mântuitorului, să se spovedească părintelui Ieronim Simonopetritul. În timp ce mergeau ei aşa, au început să judece pe un cunoscut de-al lor. Socotind că nu era un păcat prea mare, au căzut de acord să nu-i vorbească părintelui Ieronim despre această întâmplare. Însă, după ce s-au spovedit amândoi, părintele i-a întrebat: 

- Mai aveţi ceva de mărturisit?

 - Nu, i-au răspuns ei.

 - Atunci să citim ceva, le-a spus părintele. 

Şi începu să citească... 

La un moment dat s-a oprit din citit şi i-a întrebat dacă nu cumva şi-au adus aminte ceva ce-ar fi trebuit mărturisit. Ei l-au încredinţat din nou că n-au nimic de spus, aşa că părintele a citit în continuare, textul ales fiind despre judecarea aproapelui - un text scris de Sf'. Ioan Gură de Aur. 

Văzând că prietenii se pregăteau să plece i-a întrebat: - Când veneaţi încoace, pe drum, ce vorbeaţi? 

Atunci tinerii, cuprinşi de remuşcări pentru vina de a nu se fi spovedit pe deplin, au rămas muţi. Înţelegându-şi greaşeala, şi-au spovedit păcatul." (Pateric) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!