Sf Efrem: „Rugăciunea este o Sfântă Linguriță.Te împărtășești cu Hristos de fiecare dată când o rostești”
„Pe pământ cultivi rugăciunea și dobândești simțirea celor cerești. Rugăciunea îl aduce pe om la harul cel dintâi al Botezului.”
Cuvântul de mai sus aparține bătrânului Efrem Katunakiotul, singurul ucenic al Sfântului Iosif Isihastul ce a rămas în pustia stâncoasă din sudul Muntelui Athosul. Într‑o seară, în timp ce se ruga în chilia lui, s-a simțit înconjurat de mulțime de lume, cât s‑au adunat, nici că se poate spune, povestește el. Strigăte, plânsete, rugăminți. Nu își dădea seama ce s-a întâmplat.
S-a dus în bisericuța mănăstirii și liturghisea părintele Nichifor. Vorbind cu dânsul acesta s-a înroșit, nu înțelesese scrisul de pe pomelnicul bătrânului Efrem. Întâmplarea mărturisește cum rugăciunea este, în cazul celor ce au trecut la Domnul, putința de a trimite mângâiere acestora. Au fost Moșii de Vară, în bisericile noastre mesele lungi cu colive, căni cu cireșe pe toartă, multe lumânări aprinse, mii de oameni pomeniți de gândurile bune ale celor prezenți.
De aceea în limba greacă pomelnicele se mai numesc „psihohartia” – „hârtii de suflete”, spune părintele Efrem. Adevărate bilete de odihnă, sufletele se odihnesc prin ele, prin gândurile noastre bune puse împreună pentru ei, pe care Dumnezeu le ia în seamă.
Părintele Efrem din Katunakia (1912 – 1998) este considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai Muntelui Athos din secolul trecut. Slujea Sfânta Liturghie la chilia bătrânului Iosif Isihastul de patru ori pe săptămână. După prima întâlnire în care i-a mărturisit căutările sale, bătrânul Iosif i-a spus cu bucurie: „Tu mă căutai pe mine și eu pe tine!”. A fost un moment de înfiere spirituală, din acel moment părintele Efrem l-a numit pe bătrânul Iosif, starețul său – Gheronda. Iar frații în Hristos i-a avut pe părintele Efrem, un adevărat apostol ce va întemeiea mai târziu mănăstirile ortodoxe din Arizona, sau pe starețul Iosif de la mănăstirea Vatopedu.
Dar cum spuneam, părintele Efrem a rămas în isihia Katunakiei, poate cea mai stâncoasă, mai vulturească parte a Athosului. A fost un iubitor al rugăciunii, despre care spunea: „Rugăciunea este o Sfântă Linguriță.Te împărtășești cu Hristos de fiecare dată când o rostești. Nu te saturi și continui. Și cu cât continui, cu atât flămânzești mai mult. Devii nesătul, copilul meu. Și nu‑ți ajung nici ziua, nici noaptea.”
Episcopi și simpli pelerini îl căutau chiar dacă nu avea înalte studii teologice, pentru cuvintele lui, probate de viața sa lăuntrică dar și pentru a-I cere rugăciunea.
Pentru părintele Efrem rugăciunea era ca o operație continua de curățare, cunoaștere, cizelare a sufletului, bisturiul fiind cuvântul nostru, dar cel care îl mânuiește fiind însuși Hristos prin harul Său. „Din comunicarea cu un om uneori primești bucurie, alteori, tristețe, alteori, încordare, după caz. Din comunicarea cu Dumnezeu primești bucurie. Cu cât cultivi rugăciunea, simți uneori că firișoare subțiri – un gând, de pildă – se taie, iar alteori funii groase, precum parâmele unei corăbii – o patimă, un obicei.”
Totul trebuia îmbrăcat în rugăciune, prin care Dumnezeu îi dezvăluia omului voia Sa, orice faptă. „Să fie duhovnicească milostenia ta! Nu, pur și simplu, o faptă bună. Nu faptă care ar putea să nu aibă imbolduri bune, care ar putea avea egoism, interes, care ar putea aștepta răsplătire”, spunea bătrânul Efrem Katunakiotul ucenicilor săi.
Bătrînul Efrem a trecut la Domnul pe 27 februarie 1998 fiind trecut în sinaxarul sfinților bisericii în anul 2020. Fragmentele de mai sus fac parte din cartea „Vino, Lumină!” , o puteți găsi la Librăria Sophia din București, strada Bibescu Vodă nr. 19 sau pe www.librariasophia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!