Când Dumnezeu te cheamă la Cină…

 Se simte că se apropie Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Duminica aceasta devine definitorie pentru a gândi asupra Întrupării Domnului Hristos. Pe de  o parte, avem prăznuirea Sfinților Strămoși. Pe de alta, o chemare la cină (Luca 14, 16-24). În Duminica ce vine vom asculta Cartea Neamului Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 1, 1-25). Insistența  aceasta pe genealogie, pe rădăcina umană a Întrupării, ține, vizibil, de voința lui Dumnezeu de a nu-L socoti pe Fiul Său, Unul Născut, un accident genetic, o frângere de sens uman. Insistența pe genealogia Sa descoperă sufletelor noastre Întruparea, fondul uman, împărătesc și rabinic deopotrivă, din care Hristos Domnul Și-a luat firea umană. Cine crede în întâmplare e momentul să învețe, prin taina lecturii acesteia din Scriptură, că nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator, face parte din lucrarea purtării de grijă asupra lumii pe care Dumnezeu o poartă de la Facere asupra noastră. Și încă ceva. Ne arată, vorba Părintelui Nicolae Steinhardt și a lui Petre Țuțea, că Hristos nu are buletin de Focșani, adică are un timp și un loc al nașterii Sale, fără de care profețiile ce-L priveau nu s-ar fi împlinit în persoana Sa. Atenție dar, Hristos nu admite naționalisme obscure și detruncheri din duhul Scripturii.

Parabola cinei ne mai descoperă ceva, cu totul special. Că există o chemare la cină (Luca 14, 17) și o grămadă de moduri de a te scuza de ea (Luca 14, 18-20), o serie de mofturi de a nu părtăși bucuria cu celălalt. O prietenie normală, care-i putea lega pe cei trei, ar fi adus pentru fiecare motiv folosit în refuz un plus de bucurie a co-participării. O țarină, o pereche de boi și o soție nu pot rupe o prietenie. Pot oferi un plus de prilej de bucurie. Reacția gazdei la refuz este, în schimb, de ținut minte. Şi întorcându-se sluga a spus stăpânului său acestea. „Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa. Căci zic vouă: Niciunul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea” (Luca 14, 21-24).

Lecția e limpede. Dumnezeu a creat oamenii să fie iubiți și lucrurile să fie folosite. Nu-i vina Lui că iubim lucrurile și folosim oamenii. Porunca? Refuzați să deveniți lucruri! Ține-ți-vă tari ca izvore ale iubirii!

Pr. Constantin Necula
Duminici de fiecare zi
Editura Agnos
Sibiu, 2016