Sfântul Apostol Andrei, părintele nostru duhovnicesc

Căci de ați avea zeci de mii de învățători

în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți.

Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos.

(I Cor. 4,15)

Iubiți credincioși, ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei e un prilej de bucurie duhovnicească profundă, dar și un moment de conșteintizare sau reconșteintizare a unei responsabilități spiritual ce trebuie s-o avem față de cel pe care biserica îl cinstește ca pe ,,Cel întîi chemat dintre apostolic”, iar tradiția îl numește încreștinătorul poporului nostru.

Pentru a însuși mai bine aceste două aspecte legate de ziua pomenirii Sfîntului Apostol Andrei, de bucurie și de responsabilitate, vom folosi unele mărturii despre viața lui, atât cele relatate deEvanghelie, cât și cele parvenite din Tradiție.

Evanghelia ne spun că Sfântul Andrei, a fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, iar în momentul în care Sfântul Ioan rostește cuvintele: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 29), în inima Sântului Andrei se aprinde dorința și dragostea de al cunoaște mai bine pe Hristos, Mesia Cel profețit de veacuri întregi și pe care mulți îl așteptau cu ardoare.În urma convorbirii cu Hristos, Sfântul Andrei plin de entuziasm merge la fratele său Petru  zicându-i: ,,L-am aflat pe Mesia” ( Ioan 1,46). Ne spun tâlcuitorii biblici că acesta a fost momentul culminant din viața Sfântului Andrei, întâlnirea cu Hristos. Ne întreabă oarecum retoric mitropolitul Augustin Kandiotis: ,,Oare noi mai avem această dorință să umblăm în urma lui Hristos pentru al cunoaște mai bine? Oare mai consideră cineva astăzi cel mai important moment al vieții sale întîlnirea cu Hristos?”E bine să cugetăm profund asupra acestor întrebări.

Apostolul Andrei nu a lăsat nimic scris, nici o evanghelie, nici o epistolă. Însăși viața sa trăită în cel mai jertfelnic mod de dragul lui Hristos, e o evanghelie, dar nu scrisă, ci trăită, ca să înțelegem de aici că,mai presus de orice este trăirea învățăturii lui Hristos, prin al urma pînă la sfârșitul vieții și chiar a ne jertfi pentru El, dacă o cere situația.În pericopa apostolică ce se citește la Sfânta Liturgie în ziua Sfântului Andrei, Apostolul Pavel le spune corintenilor, dar trebuie să înțelegem că, oarecum Apostulul Andrei ne-ar zice nouă: ,,Vă rog, să-mi fiți mie următori, precum și eu lui Hristos” (I Cor. 4,16).

Potrivit tradiției, și mărturiilor relatate de istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea, după pogorârea Sfântului Duh, Apostolului Andrei îi revenise să propovăduiască și să încreștineze Bitinia, Bizanția, Tracia, Macedonia, tinuturile din jurul Marii Negre pînă la Dunăre, Sciția și până în Crimeia. Iar de aici potrivit unei tradiții ar fi ajuns până la Kiev, unde este astăzi Lavra Peșterilor. Prin urmare, Apostolul Andrei este, cel care ne-a încreștinat, întru cît și toponimele vorbesc despre aceasta având în Dobrogea Peștera Sfîntului Andrei, izvorul Sfîntului Andrei și altelea. Sfântul Apostol Andrei este părintele nostru duhovnicesc, deoarece el ne-a născut în Hristos; el ne-a luminat și ne-a hrănit duhovnicește cu învățătura mântuitoare a lui Hristos; el ne-a scos din adâncul înșelăciunii; el e cel care ne-a arătat prin strămoșii noștri calea care duce spre Hristos, spre Împărăția Cerească. De aceea el ne roagă ,,să-mi fiți mie următori, precum și eu lui Hristos”. E uimitor acest moment, nu ne obligă, ci ne roagă. Un filosof spunea că, rugămintea înseamnă mai mult decît o obligație. Aici și este momentul responsabilității despre care aminteam la început.

Sfântului Andrei i-au fost caracteristice întreaga viață cuvintele spuse despre toți apostolii,de Apostolul Pavel: ,,Mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni; ca pe niște osândiți la moarte; flămânzim și însetăm; suntem goi și suntem pălmuiți și pribegim; ocărâți, prigoniți, huliți, am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor” (I Cor. 4, 9-13).Iar după toate acestea în cele din urmă a avut și un sfârșit mucenicesc, fiind răstignit în anul 60 după Hristos, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X.Mulți s-ar întreba nedumeriți, oare în felul acesta să-l urmăm pe Sfântul Andrei, să pătimim toate ca și el? Bineînțeles că nu așa, deoarece nici vremurile de azi nu cer acestea. Ci trebuie să avem dragostea lui față de Dumnezeu; să avem dorința lui de a ne întîlni cu Hristos și să ne dorim cu tot dinadinsul, indiferent de circumstanțe, de al urma pe Hristos întreaga viață.

Marele duhovnic al secolului XX, părintele Cleopa spune: ,,Dacă am fost încreștinați de primul apostol chemat, e o datorie să fim și primii prin fapte și credință între celelalte popoare.” Dar întreb, mai are azi cineva preocuparea de a se desăvîrși mai mult ca alții prin credință și fapte bune?Noi avem cumva o bucurie că am fost încreștinați de Apostolul cel întîi chemat, dar să ne gândim, sfântul Andrei are și el bucurie de noi pentru faptul că ne-a încreștinat? Va putea oare Sfântul să zică despre noi la judecata de apoi ,,Iată Doamne fii pe care mi i-ai dat” sau ,,Iată rodul ostenelilor mele”?

Teamă mi-i că părintele nostru duhovnicesc – Apostolul Andrei – nu va putea să spună aceste cuvinte și despre noi.Și nu știu dacă poate să se bucure de noi ca de niște fii duhovnicești pe care ne-a născut prin evanghelie. Am aceste temeri deoarece popor creștin fiind și ne mai mândrim că suntem țară ortodoxă majoritar, dar săvârșim milioane de avorturi, săvîrșim crime oribile, trăim necununați, săvârșim fără mustrări de conștiință păcatul desfrânării și alte urgii, înjurăm de cele sfinte, nu mergem regulat la biserică, încalcăm sfintele posturi, suntem neglijenț față de sfânta împărtășanie și față de rugăciune, ne purtăm necuviincios față de cele sfinte și de multe ori le batjocurim, cât și multe alte fărădelegi le săvârșim fără a ne mai gândi la pocăință. Oare prin toate aceste îi facem vreo bucurie celui care ne-a încreștinat?Să presupunem că, oricine dintre dumnevoastră fiind un om bun cu renume în societate, v-ați îngrijit cuviincios de copii, le-ați dat un rost în viață, iar copiii ca drept răsplată să fie niște criminali, tălhari, curvari, trândavi la fapte bune, bețivi, mincinoși, vicleni. Oare nu vă veți întrista de faptul cum au ajuns și cum vă răsplătesc copii voștri, cu toate că i-ați educat și le-ați dat de toate? Această tristețe pe care ați simți-o dumnevoastră, o simte și Sfântul Andrei văzându-ne cum și cu ce fapte îl răsplătim că ne-a încreștinat, dar și pentru că mijlocește înaintea lui Dumnezeu ca să fim mântuiți și izbăviți de toate relele.

Mai grav de cât atât e faptul că, de Sfântul Andrei se petrec niște ciudățenii de parcă, așa cum se spune într-o poezie creștină, ,,trăim în vremuri păgâne”. Vă întrebați poate, de ce mai spun acestea? Veți vedea de ce. În loc de cinstea și mulțumirea ce trebuie să o aducem Sfântului Andrei, prin a mergem la slujba de vecernie, apoi la sfânta Liturghie în ziua lui de pomenire, foarte mulți fac tot felul de ritualuri în seara Sfântului Andrei, fie ca să se poată mărita și însura, saupentru a fie feriți de strigoi și lupi, fie că se scot porțile, fie că se unge cu usturoi ușile și ferestrele sau alte neghiobii.Toate acestea nu sunt altceva decât ritualuri magicece aparțineau păgânilor și, care nu au nimic comun cu Sfântul Andrei și cu Ortodoxia. Se mai fac în seara Sfântului Andrei așa-zise șezători, cu tot felul de năzdrăvăni, iar mass-media le propagă a fi ceva cultural, artistic și normal, deși ele au conotații păgâne. Or, nu aceste lucruri trebuie să le facem întru cinstea și pomenirea părintelui nostru duhovnicesc.

În încheiere aș vrea să menționez în mod deosebit că, Sfântul Andrei o pildă pentru slujitori, dar totodată și o mustrare. Uneori se mai întâmplă ca unii preoți să aibă o parohie mai mică, fără vreo perspectivă ar zice ei, fapt pentru care devin revoltători, se mâhnesc și unii ajung să deznădăjduiască. ,,Parohia” Sfântului Andrei nu a fost nici măcar ca a lor, deoarece atunci când Sfântului Andrei ia revenit să propovăduiască în părțile noastre nu era nicio biserică, toți oamenii se închinau la idoli, făceau nelegiuiri peste nelegiuiri, erau străini de Dumnezeu, nici măcar nu auzise de El. Gândiți-vă cît de greu ia fost să propovăduiască, printre acești oameni, luat în râs, batjocurit, nu deznădăjduit, ci cu credință și răbdare ia încreștinat. Noi slujitori astăzi avem biserici, oamenii știu de Dumnezeu, nu sunt atît de păgâni și de sălbatici ca pe timpul Sfântului Andrei, totuși puțin facem pentru ai aduce pe oameni în biserică, pe unii chiar îi pierdem. Un sfânt părinte spunea că: ,,Cea mai bună dovadă că omul merge spre Hristos, e atunci când merge cât mai des la sfintele biserici”.Avem timpurile atât de prielnice, și unele biserici sunt goale, dar dacă ar fi să trăim vremurile Sfântului Andrei, oare ce ar fi cu noi și cu bisericile.

Pentru a nu cădea din rău în mai rău, să alergăm cu umilință și recunoștință la Sfântul Andrei, mulțumindu-i pentru toate cîte ni le-a dat Dumnezeu prin a lui mijlocire. Să ne cerem iertare de la el pentru toate întristările ce i le-am pricinuit ca fi duhovnicești, dar ne ascultători. Să-l mai rugăm pe Sfântul Andrei să reîncreștineze simțirile noastre sufletești să ne dea tuturor puteri duhovnicești, tărie de credință și curaj de a face cât mai mult din cele pentru care ne-am făgăduit, și pe care suntem datori de a le înfăptui cu credință, cu smerenie și dragoste spre mântuirea sufletului, spre bucuria Sfântului Andrei și spre slava Dumnezeului nostru.

Preasafințitul PETRU

Episcop de Ungheni și Nisporeni

sursa:http://episcopia-ungheni.md