De câte ori ne spune Dumnezeu: „Te iubesc!”, într-o zi?
Am fost nu de mult într-o casă în care am văzut că mai lipsea ceva dragoste dintre cei doi soţi. Şi i-am spus:
– Frate, de câte ori îi spui soţiei tale: „Te iubesc, frumoasa mea!”?
– Ce spui, frate? Păi acuma, după cincisprezece ani de căsnicie, să-i mai spun eu aşa ceva soţiei mele?…
– Dar în Cuvântul lui Dumnezeu de câte mii de ani scrie, de câte ori spune Cuvântul: „Te iubesc!”, „Vă iubesc!”, „Pentru dragostea voastră Mi-am dat viaţa”, „Pentru dragostea voastră sunt în stare să fac totul”? Mântuitorul cât a făcut? În câte locuri spune în Cuvântul lui Dumnezeu cât de mult ne iubeşte Dumnezeu?...
De ce mare dragoste ne-am învrednicit noi şi ne învrednicim zilnic din partea Lui?... De câte ori ne spune Dumnezeu: „Te iubesc!”, într-o zi? Când răsare soarele Său şi vedem primele lui raze minunate ivindu-se pe feţele noastre, ce înseamnă aceasta, decât cea mai curată, mai dulce şi mai frumoasă declaraţie de dragoste din partea lui Dumnezeu pentru noi? Când, după o secetă îndelungată, cade o ploaie binecuvântată peste ogoarele noastre, peste grădinile noastre, peste munca noastră… când peste fruntea noastră plină de sudoare adie un vântişor răcoros şi plăcut, ce înseamnă aceasta, decât un cuvânt spus cu atâta dragoste din partea Domnului: „Te iubesc cu o iubire veşnică!”. Nu numai în cartea Profetului Ieremia sau în cartea Profetului Isaia şi în cărţile Evangheliştilor sunt scrise cuvintele dragostei lui Dumnezeu. Pe fiecare frunză, pe fiecare floare, pe fiecare binecuvântare pe care o primim, pe fiecare rază de soare, Dumnezeu ne trimite o declaraţie nouă, frumoasă, unică, proaspătă de iubire: „Te iubesc cu o iubire veşnică!”. Cu o iubire veşnică…
Aşa ar trebui să ne spunem noi soţiilor, soţilor noştri în fiecare zi; fraţilor noştri, surorilor noastre. O declaraţie permanentă şi proaspătă, şi sinceră, şi caldă de iubire. Pentru că aşa ne-a spus Mântuitorul şi ne-a poruncit: „Aşa să vă iubiţi voi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Cum vă iubesc Eu. Cu o iubire permanent înnoită, de fiecare dată proaspătă şi mereu mai frumoasă”. Aşa ne-a învăţat să ne iubim noi, aşa cum se iubesc cei doi în ziua logodnei, în ziua cununiei, în ziua nunţii lor.
Asta ar fi părtăşia ideală şi frumoasă. Şi asta ar fi starea necesară şi ar trebui să devină obişnuinţă între noi şi Dumnezeu, între noi şi membrii familiei noastre.
Aşa a vrut Dumnezeu de la început. De acea Taina aceasta este mare. Şi atunci gândiţi-vă ce frumoasă şi ce fericită ar fi viaţa noastră de familie!
Traian Dorz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!