Cuvânt la Duminica a VII-a dupa Pogorârea Sfântului Duh – Sfântul Ioan Gura de Aur

 

„Orice om sa fie grabnic la ascultare, zabavnic la graire” (Iacov 1, 19)

Dreapta si reaua intrebuintare a limbii

„Multimea cuvintelor nu scuteste de pacatuire” (Pilde 10, 19). Nu este nici un madular al trupului prin care diavolul sa poata asa de lesne a ne amagi si a ne pierde, ca printr-o limba neinfranata si printr-o gura nepazita. Prin ele savarsim greseli nenumarate si faradelegi grele, iar cat de usor poate cineva pacatui cu limba ne arata inteleptul Sirah prin cuvintele: „Multi sunt cei ce au cazut de sabie, dar mai multi au pierit prin limba lor” (Sirah 28, 19).

Cat de grea insa este aceasta cadere, arata acelasi intelept, in alt loc, prin cuvintele: „Mai buna este caderea pe pamant, decat caderea din pricina limbii” (Sirah 20, 19). El voieste sa zica prin aceasta ca este mai bine a cadea jos de pe un loc inalt si a fi zdrobit, decat a vorbi un cuvant care sa arunce sufletul nostru in pierzare.

Sirah, insa, nu numai ca vorbeste despre cadere, dar ne si indeamna cu toata osardia de a nu cadea, si de aceea zice: „Fa gurii tale usa si incuietoare” (Sirah 28, 28), nu ca si cum noi, literar, ar trebui sa punem lacat la gura, ci pentru a opri cu toata ingrijirea gura noastra de la vorbe desarte.

In alt loc, Sfanta Scriptura ne arata ca noi, pentru pazirea limbii, pe langa ravna noastra proprie, avem nevoie si de ajutorul lui Dumnezeu, spre a putea tine in frau aceasta fiara salbatica. Psalmistul, intinzand mainile la cer, zice: „Ridicarea mainilor mele, jertfa de seara; pune, Doamne, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele” (Psalmul 140, 2-3).

Iar Sirah, cel amintit mai sus, zice: „ O, de ar pune cineva paza gurii mele, si peste buzele mele pecetea intelepciunii!” (Sirah 22, 30).

Vezi cum amandoi, si inteleptul Sirah si psalmistul, se tem de pacatele limbii, le tanguiesc, dau sfaturi impotriva lor si se roaga ca limba sa fie totdeauna pazita si privegheata cu ingrijire?

Dar vei intreba tu, pentru ce ne-a dat Dumnezeu acest madular, daca el pricinuieste atatea nenorociri? Pentru aceea, raspund eu, ca ea aduce si foarte mult folos. Asa, daca suntem cu luare-aminte, limba aduce numai folos si nici o vatamare. Asculta ce zice inteleptul Solomon: „in puterea limbii este viata si moartea” (Pilde 18, 21). Acelasi lucru il arata si Hristos prin graiurile: „Din cuvintele tale te vei indrepta, si din cuvintele tale te vei osandi” (Matei 12, 37). Adica limba se poate intrebuinta in doua feluri si sta in puterea ta cum sa o intrebuintezi.

De asemenea, si sabia se poate intrebuinta in doua chipuri. De o intrebuintezi impotriva vrajmasului, ea este pentru tine o unealta de mantuire; iar daca tu cu dansa te ranesti pe tine, pricina ranirii tale nu este firea fierului, ci propria ta vointa.

Tot asa trebuie sa gandim despre limba, inca si ea este o sabie ce se poate intrebuinta in doua chipuri. Ascuteste-o deci, pentru ca sa parasti propriile tale pacate, dar nu o intrebuinta ca sa vatami pe fratele tau. De aceea, Dumnezeu a ingradit limba cu un zid indoit, adica cu dintii si cu buzele, pentru ca ea sa nu poata cu usurinta si fara bagare de seama a rosti cuvinte desarte. Asadar, tine-o in frau. Cand ea nu voieste sa asculte, pedepseste-o cu dintii. Este mai bine ca ea, acum, cand voieste a pacatui, sa sufere o muscatura dureroasa, decat acolo, in focul cel vesnic, sa doreasca in zadar o picatura de apa si sa fie lipsita de toata mangaierea.

Iar pacatele care se savarsesc cu limba sunt de multe feluri. De la ea vin hulirile, batjocorile, vorbele de rusine, parele mincinoase, juramintele si incalcarile de juramant.

Si cu atat mai mult este de nevoie sa ne infranam limba si sa nu vorbim multe, caci: „Multimea cuvintelor nu scuteste de pacatuire”, precum zice Solomon (Pilde 10, 19). Numai cand ai sa zici ceva folositor, numai atunci deschide buzele tale; iar daca nu stii nimic trebuincios si insemnat, taci! Dar daca totusi voiesti sa vorbesti, canta niste cantari duhovnicesti.

Indeobste sa obisnuim limba noastra a vorbi numai lucruri bune, numai a mustra propriile noastre pacate, iar viata altor oameni a o lasa judecatii Aceluia Care ispiteste inimile si rarunchii. Cu chipul acesta vom scapa de focul iadului.

Precum cei care se ocupa cu greselile altora lasa nebagate in seama propriile lor pacate, asa, pe de alta parte, cei care se feresc de a ocari pe altii, se ingrijesc numai de pacatele lor, se judeca numai pe sine, iar nu pe altii, si de aceea, in cealalta lume, vor afla un Judecator bland. Apostolul Pavel zice: „De ne-am fi judecat noi insine, nu am mai fi judecati” (I Corinteni 11, 31).

Deci, pentru ca sa scapam de ingrozirea ce este in aceste graiuri, sa ispitim viata noastra cu mare ravna, sa intrebuintam limba noastra spre a ne ocari pe noi insine si a ne judeca pe noi insine, a infrange inima noastra si totdeauna a ne cere socoteala de la noi insine.

In sfarsit, gandeste si la aceasta! Cum poti sa intrebuintezi tu limba ta la vorbe murdare, cand tocmai cu aceasta gura si pe aceasta limba primesti Sfantul Trup al lui Iisus Hristos?

In adevar, este foarte pierzator lucru a intrebuinta la vorbe de ocara, la huliri si nebunii aceasta limba, care va lua parte la Taina cea mai sfanta, care este oarecum vopsita cu Sangele Mantuitorului, si, asa zicand, s-a facut sabie de aur.

Nu pangari deci cinstea pe care Dumnezeu a dat-o limbii si nu o intrebuinta la nici un pacat. Iar impreuna cu limba pazeste totodata si inima ta curata de toata viclenia si rautatea impotriva aproapelui tau; si tot asa sa pazesti ochii si urechile. Sau este oare cuviincios, ca pe de o parte sa auzi glasul cel ceresc al ingerilor, iar pe de alta, cu acelasi urechi, sa asculti cantecele cele necurate? Nu merita, oare, cea mai grea pedeapsa sa pangaresti cu privirea necurata, nein¬franata, ochii cu care te uiti la Tainele cele mai sfinte?

Tu, iubite, esti chemat la Cina cea cereasca; deci nu intra acolo cu haine necurate, ci imbraca haine de nunta! Fie aceasta, prin harul si mila Domnului si Mantuitorului nostru, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh se cuvine cinstea si slava, in vecii vecilor. Amin.

Din „Predici la duminici si sarbatori”, Sfantul Ioan Gura de Aur