Sfântul Potir este un vas liturgic, de forma unui pahar sau a unei cupe cu picior, de mărimi diferite în care se pune vinul şi apa pregătite la Proscomidie şi sfinţite în timpul Sfintei Liturghii pentru împărtăşirea clericilor şi poporului credincios.
Pentru sfinţenia conţinutului său, după prefacerea Darurilor la Sfânta Liturghie, potirul devine sfânt, iar Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti i-au dat cele mai alese atribute: sfânt, mistic, duhovnicesc, împărătesc, mântuitor ş.a. În vechime, când numărul credincioşilor care se împărtăşeau era foarte mare, se întrebuinţau mai multe potire, dar treptat, în Răsărit, s-a stabilit un singur potir la liturghie, pentru a se sublinia, prin împărtăşirea tuturor credincioşilor dintr-un singur potir, unitatea Sângelui şi comuniunea spirituală a celor care se împărtăşeau. La unele biserici se întrebuinţează însă şi azi unele pahare mai mici, de forma potirului, ca „potire de serviciu”, pentru împărtăşirea bolnavilor şi bătrânilor care nu se pot deplasa la biserică, precum şi împărtăşirea simbolică a mirilor la slujba cununiei. Materialele folosite pentru potire au fost diferite: lemn, piatră, fildeş, marmură, onix, alabastru, sticlă, aur, argint, şi se împodobeau cu picturi şi basoreliefuri, reprezentând scene sfinte ori flori, vegetale şi forme geometrice, încrustate cu emailuri. Astăzi, cel mai adesea, potirele folosite la Sfânta Liturghie sunt confecționate din diferite aliaje de metale care pot fi (sau nu) aurite sau argintate.
Potirul simbolizează coasta lui Iisus Hristos din care au curs, pe Cruce, sânge și apă, și simbolizează, deopotrivă, paharul cu vin folosit de Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină, când El a instituit Sfânta Euharistie (Sfânta Împărtăşanie), jertfa Legii noi. Sfântul Potir ne mai aduce aminte şi de vasul în care conform unei tradiţii, Sfântul Ioan Evanghelistul ar fi strâns sângele scurs din coasta Mântuitorului cea străpunsă cu suliţa şi din rănile cuielor şi ale cununii de spini. În unele momente din ritualul liturgic el simbolizează şi mormântul Mântuitorului.
Cantecul potirului
de Nichifor Crainic
Când holda de seceri tăiată fu gata
Bunicul si tata
Lăsara o chită de spice 'n picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele'n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnu Hristos.
Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
Bunica si mama
Scotând-o sfielnic cu semnele Crucii,
Purtau parcă moaste cinstite si lucii
Iar pâinea, dând abur cu dulce miros,
Părea că e fata lui Domnu Hristos.
Si iată potirul la gură te duce,
Iisuse Hristoase, Tu jertfă pe Cruce,
Hrăneste-mă carne de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu'n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu pâinea de-apururi a neamului meu.
Din curpenul vitei ce'nfăsură crama,
Bunica si mama
Au rupt un ciorchine, spunându-i povestea:
-Copile, grăiră, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La caznele Domnului nostru Hristos!
Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata
In joc de călcâie jucând nestemate,
Ce lasa ca rana siroaie'nspumate,
-Copile, grăiră, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Hristos.
Si iată potirul la gură te duce,
Iisuse Hristoase, Tu jertfă pe Cruce,
Adapă-mă, sânge de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu'n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.
Podgorii bogate si lanuri mănoase,
Iisuse Hristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-Te'n vie si vezi-Te'n grâne
Si sângeră'n struguri si frânge-Te'n pâne.
Ca bobul în spice si mustu'n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu, viata de-apururi a neamului meu.
(Inchisoarea Aiud)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!