Lipsa viziunii şi muţenia depresiei.

 

Reflectări la Evanghelia din Duminica 7-a dupa Rusalii.

Vindecarea a doi orbi si a unui mut demonizat
Textul Evangheliei de la Matei 9, 27-35

Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.

Ce învăţături extragem din acest text?

1. În primul rând avem motivul orbirii. Cuvântul grecesc folosit în Evanghelie este tuphlos care este polisemantic, referindu-se la orbirea fizică, neputinţa de a vedea şi orbirea mintală, incapacitatea de a înţelege ceva mai complex, îngustimea minţii am zice noi. În acestă orbire, înspecial în cea mintală, ne înscriem fiecare dintre noi. Chiar şi cei mai înţelepţi ajungeau să afirme, după lungi cercetări: ştiu că nu ştiu nimic. Trebuie să admitem că unghiul nostru de vedere este unul destul de îngust, îngustat de experienţele trecute, de educaţie sau lipsa ei de eşecuri sau succese şi înspecial de viaţa emoţională şi alte sensibilităţi tainice. Nu asta e problema, că sunt orb, fiindcă nu aş fi nici primul şi nici ultimul orb sau prost, ignorant din lume. Orbirea e o condiţie a umanităţii căzute, de aceea nici nu-l putem vedea pe Dumnezeu cum odată o făceau primii oameni în Eden. Ce ne rămâne să facem, când avem înţelepciunea să constatăm această stare de fapt?

2. Stigătul! Psalmistul spune dintru adâncuri am strigat către Tine Doamne, Doamne auzi glasul meu – Psalmi 129,1. Să nu ne fie ruşine de condiţia noastră, de unghiul îngust al înţelegerii, datorită căruia adesea eşuăm şi supărăm pe oameni şi pe Dumnezeu! Din contra, să o asumăm, să acceptăm că aşa este acum, însă cu o condiţie! Să nu ne complacem în ea! A striga înseamnă a te face cunoscut, public. Să recunoaştem starea noastră neputincioasă public, ca să devenim delicaţi şi în modul cum ne comportăm şi îi judecăm pe oameni să punem o marjă de eroare,datorată orbirii noastre. Când ne raportăm numai la noi şi ne facem NOI responsabili de salvarea şi fericirea lumii (fie şi a familiei sau a colegilor şi situaţiilor de la muncă) ajungem la frustrări, fiindcă ne credeam în stare, aveam încredere în capacităţile proprii şi totuşi eşecul nu a lipsit şi ne-a dezarmat. Este cineva străin de această experienţă devastatoare? O evaluare mai smerită a noastră, o recunoaştere publică a neputinţelor, a orbirii, adică un strigăt de ajutor ne-ar pune în postura celor 2 orbi, care au cerut miluirea.

3. Miluirea. Cuvântul grecesc folosit în Evanghelie pentru miluire este eleeo şi are rădăcină comună cu cuvântul grecesc antic elaia care probabil derivă din semiticul fenician el’yon şi desemnează pomul şi uleiul de măsline. În Vechiul Testament vedem în dispoziţiile lui Moise cu privire la slujba la Cortul Mărturiei şi mai târziu la templu (Levitic, Numeri, Deuteronom) că uleiul de măsline era foarte mult întrebuinţat la candele, la jerfe şi la sfinţirea preoţilor. Mai târziu cu el se ungea creştetul regilor şi a profeţilor. Prin ungerea cu acest ulei vechii evrei erau încredinţaţi că în actul vizibil, lucrează invizibil Dumnezeu şi pogoară asupra unsului Său un dar, o harismă specială pe care oamenii simpli nu o au: preoţii să aducă jertfele, regii să conducă şi profeţii să proorocească. A spune Doamne miluieşte (Kyrie Eleison) este să ceri ce este propriu şi numai în puterea lui Dumnezeu a da, prin recunoaşterea orbirii proprii. Înseamnă să ceri efectul acelui ulei de măsline sfinţit, cu care am şi fost unşi în Taina Mirungerii, cu care suntem unşi la Sfântul Maslu şi la alte slujbe şi rugăciuni ale Bisericii. Însă de multe ori oamenii nu cer aceasta din cauza orgoliului fiindcă nu vor să îşi arate slăbiciunile şi nu vor să pară penibili în faţa celorlaţi, prieteni şi colegi de muncă. Şi de ce să nu recunoaştem, că astăzi credinţa ne pare să părem puţin penibili în faţa lumii secularizate, descreştinate, dar ce să facem dacă aceasta ne este condiţia acum? Suntem vase crăpate sau sparte de-a binelea care trebuiesc recondiţionate şi întreţinute în permanenţă, de aceea repetitivitatea cererii Doamne miluieşte şi a ungerilor cu ulei sfinţit, binecuvântat. Însă se pare că efectivitatea miluirii este legată de o condiţie importantă:

4. Credinţa şi tăinuirea. Domeniul acesta al credinţei este foarte amplu şi se poate nuanţa la infinit însă important şi mântuitor este obiectul credinţei, în cazul nostru Dumnezeu Cel Întreit în Persoane descoperit nouă ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi corectudinea (ortodoxia) credinţei, fără pretenţie de monopol absolut. Cum am spus se poate crede în multe lucruri evidente sau mai puţin evidente, deduse, induse, zise sau contrazise şi oamenii au un spectru larg de seturi de credinţe. Însă miluitoare, efectivă, salvatoare este doar credinţa în Iisus Hristos ca Fiul al lui Dumnezeu coetern şi deofiinţă cu Tatăl şi întrupat prin Duhul Sfânt din Fecioara Maria, ca Fiu al lui David, rămânând în continuare ca om ce era din veci, adică Dumnezeu. Însuşi Hristos nu miluieşte decât pe cei care cred aceasta şi care strigă public, fac cunoscut acest fapt fără să se jeneze. Cumva altfel spus, Dumnezeu nu poate face miluire cu noi decât dacă îi îngăduim acesta şi dacă o cerem stăruitor, cu nevoie dintru adâncurilefiinţei şi nu din alt motiv (de ochii lumii, de frică, din instinct de turma, etc.) Acesta pentru că Dumnezeu nu are nevoie de publicitate subiectivă, senzuală şi inconsistentă. Misiunea Sa nu a fost să fie un tonomat de minuni, aşa cum i-ar fi plăcut omului, să îl facă bine, să îi repare greşelile ca apoi să le repete la infinit. Dumnezeu prin întruparea Fiului Său a venit să se identifice cu condiţia căzută a omului, cu orbirea ei şi să o împărtăşească de viziunea dumnezeiască care adesea aleage iubirea prin tăcere, îndurare şi aparenta înfrângere prin răstignire. Asta a vrut să-L facă Dumnezeu pe om să vadă şi să înţeleagă, că există o altă cale şi un al mod de fiinţare perfectă, dumnezeiască, îndurătoarte şi îndelung-răbdătoare dar care apare nebunie în ochiul omului îndrăcit de atâta mândrie şi orbit de PROPRIA viziune asupra sa şi asupra lumii pe care nu el a creat-o.

5. Depresia: omul mut şi demonul.Fiindcă suntem orbi sau vedem îngust şi nu batem la distanţă prea mare nu vedem că mai există şi alte realităţi componente lumii create aşa cum sunt atomii şi protonii şi nanoparticolele din care sunt aceştia formaţi. Ştim de o lume nevăzută creată înainte celei văzute. Ştim de îngeri şi demoni şi cu toţii, indiferent de ce credem şi cum credem simţim şi observăm fenomene paranormale. Şi nu ştim cui se datorează acestea. Hristos, Cel care le vede pe toate, El Însuşi fiind lumina lumii, vede duhurile şi numeşte cândva un demon ca duh mut şi surd – Marcu 9, 25 şi Matei 17,14. Adesea oamenii suferă de stări sufleteşti ciudate şi le atribuie simplu unei boli somatice: depresiei. E unul din motivele cele mai frecvente pentru care oamenii nu se mai pot bucura de viaţă, nu vin la serviciu, nu comunică în familie şi nu au chef de nimic. Însă care este simptomul cel mai predominant? Muţenia, neputinţa de a se comunica, de a comunica, lipsa chefului de a vorbi. Ce face diavolul? Divide, separă, strică comuniunea (dia volis – două voinţe). Se caută tot felul de leacuri împotriva depresiei. Am făcut un experiment propriu. Am apelat la un barometru popolar: google-ul. Am scris în engleză şi română leacuri împotriva depresiei şi mi s-au sugerat, prin cuvinte şi imagini, prin frecvenţa repetabilităţii, următoarele: practici yoga, meditaţie şi masaj; hrană; tratament medicamentos; activităţi mondene – shopping, fashion, etc. Nu am găsit nicăieri ca leac pe Hristos şi credinţa în El! Asta arată că lumea nu mai crede în Evanghelie, motiv pentru care nici nu se mai vine la biserică, nu se mai încrede în Fiul lui Dumnezeu! Însă se încrede în sfatul diverselor televiziuni şi celebrităţi, în gazete şi ziare, în sfatul medicului şi a nutriţionistului, a psihologului, a blogurilor….Or fi bune şi ele dar să nu uităm că şi acestea sunt la fel de oarbe ca şi noi şi sunt mute în a ne vorbi despre Hristos Dumnezeu datorită duhurilor mute şi surde de care sunt posedate şi cu care cochetează şi de la care se inspiră. Să căutăm Lumina acolo unde este, în Tainele care varsă prin ulei sfinţit har şi redau vederea de ansamblu, în Tainele care ni-l dau pe Dumnezeu Cel întreit în Persoane şi care se fac cunoscute şi vindecă prin Trupul frânt şi Sângele vărsat al lui Iisus Hristos în Sfânta Împărtăşanie. Numai vindecaţi de duhurile surde şi mute putem deschide gura să spunem Iisus Hristoase, Mesia, Fiul lui David miluieşte-mă pe mine şi zidirea Ta!

sursa: http://parohiaortodoxacopenhaga.dk