Doi frați care locuiau deosebi s-au intâlnit odată unul cu altul. Unul dintre ei i-a spus celuilalt: „Vreau să merg la Avva Zinon ca să-i încredinţez un gând”. „Şi eu vreau acelaşi lucru”, a zis celălalt. Au mers, deci, amândoi laolaltă. Fiecare l-a luat deoparte pe Avva şi şi-a mărturisit gândurile. Unul dintre ei, atunci când mărturisea, a căzut la picioarele Bătrânului, cerându-i cu multe lacrimi să se roage pentru el. Iar Bătrânul i-a spus: „Mergi, nu te da bătut, nu cleveti pe nimeni şi nu fii delăsător la rugăciune”. Fratele a plecat şi s-a tămăduit. Celălalt, însă, după ce şi-a spus gândul Bătrânului, a adăugat într-o doară şi cu nepăsare: „Roagă-te pentru mine”; nu a cerut cu sufletul îndurerat.
După oarecare vreme, s-a întâmplat să se întâlnească cei doi. Unul i-a spus celuilalt: „Atunci când am mers la Bătrân, i-ai mărturisit gândul de care ziceai: «Vreau să i-l spun»?” „Da”, a răspuns celălalt. A întrebat iar primul: „Ai avut folos că te-ai mărturisit?” Şi a răspuns fratele: „Da. Cu rugăciunile Bătrânului, Dumnezeu m-a tămăduit”. Celălalt a spus: „Eu, chiar de m-am mărturisit, n-am simţit tămăduire”. „Şi în ce chip l-ai rugat pe Bătrân?”, întrebă cel care se folosise. „I-am spus: «Roagă-te pentru mine, că am cutare gând»”. Atunci fratele i-a zis: „Eu, câtă vreme mă mărturiseam lui, i-am udat picioarele de lacrimi, cerându-i să se roage pentru mine; şi cu rugăciunile lui, m-a vindecat Dumnezeu”.
Toate acestea ni le-a istorisit Bătrânul, ca să ne înveţe că cel care roagă pe vreunul dintre Părinţi pentru gânduri, trebuie să o facă cu durere, din toată inima, ca şi cum i-ar cere lui Dumnezeu; şi atunci dobândeşte [tămăduire]. Cel care se mărturiseşte cu nepăsare sau ispitind, nu numai că nu se foloseşte, dar este şi osândit.
din Pateric
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!