Detaşarea trebuie să se exercite faţă de prezent, dar şi faţă de viitor şi trecut. De aici, sfatul des dat de către avva Serghie, acela de „a trăi de pe o zi pe alta”. Pentru a stabili şi a întreţine această stare duhovnicească, el recomandă a deprinde obiceiul de a începe fiecare zi fără a privi în urmă şi fără a te gândi la ziua de mâine, ca şi cum aceasta ar fi pe deplin nouă, ca şi cum ea ar fi singura pe care o ai dinainte.
Pe de o parte, nu trebuie să ne neliniştim cu privire la viitor: mai înainte de toate, prin aceste frici nu putem schimba nimic – învăţătura avvei este aici axată pe învăţătura lui Hristos din Evanghelie, Luca, 22-31. Apoi, proiectându-te în viitor, te îndepărtezi de prezent şi rişti să-ţi petreci toată existenţa neglijându-l. Avva nu îndeamnă nicicum la improvizare. El afirmă, în acelaşi timp, că „trebuie să pregătim viitorul”. Însă este convins că, trăind mai bine prezentul, pregăteşti mai bine viitorul. Cu adevărat, tocmai ceea ce trăim astăzi defineşte şi pregăteşte ceea ce vom trăi mâine. Totuşi, este inutil să faci planuri de viitor, căci niciodată nimic nu se potriveşte după cum am prevăzut: întotdeauna survin evenimente neaşteptate, care vin să ne zădărnicească toate proiectele.
Prin urmare, înţelepciunea constă în a trăi prezentul şi în a ne încredinţa lui Dumnezeu în ceea ce priveşte viitorul. Pe de altă parte, nu trebuie să rămâi alipit de trecut. Să nu priveşti îndărăt, să uiţi ce s-a întâmplat în ajun sau în ziua precedentă. Grija avvei este, după cum am văzut, să nu ne descurajăm din pricina greşelilor pe care le-am comis mai înainte, să nu fim zdrobiţi de povara trecutului şi să nu rămânem prizonieri, ci să putem la fiecare moment să pornim din nou de la zero şi să ducem întru Hristos o nouă viaţă la care ne cheamă Evanghelia, fapt care, de altfel, am văzut, nu exclude pocăinţa.
Prin urmare, trebuie – recomandă avva – „să trăim în prezent”, căci este singurul timp care este cu adevărat real, singurul timp care contează cu adevărat pentru noi. Ce trebuie să ne preocupe este cum suntem noi în prezent, care este starea în care suntem susceptibili, acum, de a ne înfăţişa dinaintea lui Hristos. Aducerea-aminte de moarte pare a fi unul dintre mijloacele privilegiate de a pune aceste sfaturi în practică, de a ajunge la detaşare şi de a trăi ancorându-ne în momentul prezent.
(Extrase din cartea lui Jean-Claude Larchet, „Avva Serghie”)
Aducerea aminte de moarte e în contradicție cu trăirea în prezent. Ar fi bine ca postările să fie selecționate atent, ca să nu nască ceva confuzie. Bătrânii cu suferințe cronice, care zic toată ziua "Ia-mă, Doamne!" se mai și sinucid. Dar și tinerii răsfățați.
RăspundețiȘtergereMultumesc de mesaj dar eu nu vad contradictia. Cred ca si ceea ce voi posta mai jos, spune cam acelas lucru: ”Frate, aşteaptă în fiecare zi ieşirea ta şi te găteşte către călătoria aceea. Că, în ceasul întru care nu te aştepţi, înfricoşătoarea poruncă va veni şi, vai aceluia ce se va afla nepregătit. Iar de eşti tânăr, de multe ori, vrăjmaşul îţi pune în gând, zicând: „Eşti încă tânăr, îndulceşte-te de dulceţile vieţii şi la bătrâneţe te vei pocăi. Că ştii pe mulţi îndulcindu-se şi de dulceţile acestea de aici şi, la urmă pocăindu-se, dobândesc şi bunătăţile cereşti. Și tu, ce voiești să-ți chinuiesti trupul încă din tinereţe? Vezi, nu cumva şi în boală să cazi". Dar tu, stând împotrivă, zi vrăjmaşului: „O, prigonitorule al sufletelor şi luptătorule, încetează să-mi pui în gând unele ca acestea. Dar dacă mă va apuca moartea la tinereţe şi nu voi ajunge la bătrâneţe, ce voi răspunde înaintea judecăţii lui Hristos? Că văd pe mulţi tineri murind şi bătrâni îndelung trăind, că hotarul morţii nu-i aşezat la cunoştinţa oamenilor. Deci, dacă voi fi luat, pot eu zice atunci Judecătorului: „Am fost luat fiind tânăr, ci slobozeşte-mă, ca să mă pocăiesc"? Nicidecum, ci, într-alt chip, văd cum Domnul, slăveşte pe cei ce Îi slujesc Lui din tinereţe până la bătrâneţe. Că a zis către Ieremia Proorocul: „Adusu-Mi-am aminte de mila tinereţelor tale şi de dragostea faptelor tale". Tu urmează calea lui Israil. Iar pe cel ce a urmat din tinereţe până la bătrâneţe gândul înşelăciunii, Proorocul l-a mustrat, zicând: „Tânăr şi tu fiind, învechitule în zile rele, acum te-au ajuns păcatele tale, care le-ai făcut mai înainte". Pentru aceasta şi Duhul Sfânt fericeşte pe cel ce ridică din tinereţe jugul lui Hristos, zicând: „Bine este bărbatului când va ridica jugul din tinereţele lui". Deci, depărtează-te, de la mine, iubitorule de fărădelege şi viclean sfătuitor. Domnul Dumnezeu să strice măiestriile tale, iar pe mine, din vrăjmăşiile tale să mă scoată, cu a Sa putere și dar.
RăspundețiȘtergereDeci, iubitule, să ai în minte pururea ziua sfârşitului tău, când vei zăcea pe rogojina ta, gata să mori. Vai, vai, ce fel de frică şi de cutremur cuprinde pe suflet întru acel ceas! Şi, mai vârtos, dacă îşi va cerceta cugetul de a făcut, sau nu, vreun bine în viața aceasta. Adică, dacă a răbdat vreun necaz şi ocară pentru Domnul şi cele plăcute înaintea Lui a făcut. Atunci, cu bucurie multă se suie în ceruri, de Sfinţii îngeri fiind povăţuit. Că precum cel ce se osteneşte a lucra toată ziua, şi aşteaptă ceasul al doisprezecelea ca, după osteneală, să primească plata sa, şi apoi, să se odihnească, aşa şi sufletele drepţilor aşteaptă ziua aceea. Iar sufletele păcătoşilor se cuprind de multă frică şi cutremur în acel ceas. Că, precum un osândit, fiind prins de ostaşi şi dus la judecată, se teme şi se clatină în toate părţile, socotind chinurile pe care le va pătimi, aşa şi sufletele osândirilor tremură cumplit, în ceasul acela, privind la nesfârşita muncă a veşnicului foc și la celelalte chinuri nesfârşite şi netrecute. Chiar de ar zice către cei ce-l silesc să meargă: „Lăsaţi-mă puţin să mă pocăiesc", nu are cine să-l audă, ci mai vârtos îi răspunde lui: „Când aveai vreme nu te-ai pocăit, acum făgăduieşti a te pocăi? Când îţi era cu putinţă nu te-ai nevoit, acum vrei a te nevoi, după ce s-au închis toate uşile şi a trecut vremea nevoinţei? Nu ai auzit pe Domnul zicând: Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul"?
Acestea şi altele ca acestea ştiind, iubitule, nevoieşte-te, până mai ai vreme, şi făclia sufletului tău o păzeşte nestinsă pururea, cu lucrarea faptelor bune. Ca, venind Mirele şi gata aflându-te, să intri împreună cu Dânsul în cămara cerească, împreună cu celelalte suflete ale fecioarelor celor ce cu vrednicie au vieţuit pentru El. Căruia se cuvine slava în veci! Amin.”
(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 199-200)