Evanghelia de duminică o putem vedea şi azi petrecându-se între noi. Toţi cei cuprinşi de patimile (năravurile) cele rele, de păcatele cele mari şl grele, sunt în chipul omului din evanghelie, pe care diavolul îl ţinea în lanţuri şi „îl târa de ani de zile după el”.
Creştinilor! Când satana ne prinde şi ne leagă cu atare patimă şi păcat, numai o singură cale de scăpare avem din ghearele lui: apropierea de Mântuitorul Hristos. Toate evangheliile ne spun că cei cuprinşi de duhul saunei au scăpat şi s-au tămăduit după ce s-au apropiat de Hristos, după ce s-au întâlnit în calea lor cu Hristos. Şi evanghelia de duminică ne spune că diavolul a început a se cutremura şi a se „munci”, adică a se chinui, îndată ce s-a apropiat Iisus de omul ce căzuse în stăpânirea lui. Aşa şi azi, diavolul se cutremură şi fuge din hotarele vieţii noastre îndată ce ne apropiem de Iisus. Apropiaţi-vă, creştinilor, de Iisus, apropiaţi-vă toţi cei cuprinşi şi chinuiţi de patimi şi năravuri rele, ca să luaţi tămăduire şi scăpare din robia diavolului!
Şi încă ceva să mai învăţam citind evanghelia de duminică. Oare de ce au cerut diavolii voie să intre în porci? De aceea pentru că porcul e chipul şi asemănarea murdăriei şi diavolii s-au cerut şi au intrat în ei ca o arătare că satana iubeşte murdăria păcatelor. În inima cea plină de gunoaiele păcatelor şi patimilor, acolo-i locul cel plăcut de şedere a diavolului.
Ieri, în piaţa din Sibiu, o grămadă de oameni se strânseră într-un loc. Se înghesuiau să vadă ceva şi râdeau de răsuna târgul. M-am apropiat şi eu să văd ce-i şi ştiţi ce era? Un om beat ca un porc răcnea şi striga. Alţii doi certau si-1 ridice de prin gunoi şi noroi, dar beatul tot jos se trăgea, ca şi când ar zice: „Lăsaţi-mă, că acolo-i locul meu cel plăcut de şedere”... Şi lumea râdea, râdea. Iacă de ce, iubite cititorule, s-au cerut dracii să intre în porci.
Evanghelia ne mai spune că, după ce a făcut Iisus minunea, gadarenii L-au rugat sa iasă din hotarele lor. O, nebunilor gadareni! Hristos venise la voi să vă scape de diavol şi, iată, voi Îl rugaţi să iasă numaidecât din hotarele voastre. Dar să luăm aminte că şi noi, de foarte multe ori, suntem în chipul şi asemănarea acestor gadareni nebuni. Prin păcatele şi fărădelegile noastre, şi noi Îl alungăm pe Hristos din hotarele vieţii noastre, pentru că Hristos locuieşte numai acolo unde este dragoste, iubire şi purtări bune. De câte ori stăruim în păcate şi fărădelegi, de atâtea ori şi noi, în chipul gadarenilor, Îl poftim pe Hristos să iasă din hotarele noastre sufleteşti. Creştine! Cercetează-te, sileşte-te, luptă-te neîncetat să-L ai pe Hristos în hotarele vieţii tale şi atunci satana nu se va putea apropia de tine. „Rămâneţi întru Mine şi Eu voi rămâne întru voi”, „căci fără de Mine nu puteţi face nimic”, zicea Iisus (In 15, 4-5). „Doamne, rămâi cu noi!”
I. Tâlcuitor / «Lumina Satelor» nr. 43 / 4 nov. 1923, p. 3
Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa / Editura Oastea Domnului , Sibiu, 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!