Sfântul Lazăr din Betania, cel a patra zi înviat

 Betania, este un nume ebraic care înseamnă “patria Fenicienilor”. De-a lungul timpului, acest nume a rămas în istorie făcând referire la ținutul natal al lui Lazăr, prietenul lui Iisus. Cu toate că este un oraș cu dimensiuni reduse, aparent nesemnificativ, Betania deține un loc important în istoria creștinismului. Este unul dintre locurile care a avut o însemnătate deosebită pentru Hristos si pe care l-a vizitat  frecvent. Acest fapt se datorează și legăturii puternice dintre Iisus Hristos și familia lui Lazăr, dar și dintre Hristos și leprosul despre care unii cred ca ar fi fost tatăl Sfântului Lazăr.

Primirea lui Iisus în casa Martei si Mariei , surorile lui Lazăr, este un alt moment bine cunoscut. În timp ce Marta “se îngrijea de multe”, Maria s-a așezat la picioarele lui Iisus și asculta cuvintele Lui” (Luca 10, 38-42). Betania a devenit însă faimoasă datorită minunii învierii lui Lazar (Ioan, 11, 1-44) prin care Domnul își prevestește propria înviere. De aceea cântările pe care le auzim în Sâmbata lui Lazăr pun mai întâi accent pe taina învierii cea de obște și în al doilea rând pe amintirea Sfântului. În afară de aceste două momente care au avut loc în Betania, s-au consemnat și alte fapte de ospitalitate față de Iisus Hristos precum și vizita acasă la Simon Leprosul ( In. 12, 1-8; Mc. 14, 3-9; Mt. 16, 6-13; In. 12, 9-11; Mt. 21, 17).

Desigur, minunea învierii lui Lazăr i-a mâniat pe iudei și de aceea ”arhiereii  s-au sfătuit ca şi pe Lazăr să-l omoare” (In. 12, 9-11) deoarece el însuși era dovada vie a celei mai mari minuni. Prin urmare, cautând să evite mânia arhiereilor și a fariseilor  Sfântul Lazăr a căutat refugiu pe insula Cipru unde i-a întâlnit pe Apostolii Pavel și  Barnaba care l-au hirotonit ca primul episcop din Kitium. Kitium-ul antic, orașul natal al filozofului Zenon, s-a bucurat de cinstea de a vedea cum se răspândește învățătura Domnului direct printr-un prieten apropiat al lui Hristos. După cum consemnează  Sfântul Epifanie al Ciprului (367-403), dreptul Lazăr a trăit încă 30 de ani de la învierea sa.

Izvoarele istorice îl descriu ca fiind un om aspru și ursuz în timpul vieții sale, stare care se datorează tuturor celor la care a fost martor în cele 4 zile pe care le-a petrecut lumea de dincolo. Se spune că în timpul vieții nu a mai zâmbit şi nu a mai râs decât o singură dată. Într-o zi, el a văzut pe cineva furând un vas de lut şi a început să râdă spunând sub formă de maximă: "lutul fură lutul".

Se spune că există o legătură între Sfântul Lazăr și lacul cu apă sărată Larnaka (Larnaka este denumirea contemporană a orașului Kitium). În locul lacului, în trecut, în acel loc se afla o vie. Într-o zi când Sfântul trecea prin  locurile acelea, făcându-i-se sete, a cerut câțiva struguri stăpânei viei. Deoarece femeia l-a refuzat, Sfântul a pedepsit-o transformând uriașa sa vie într-un lac cu apă sărată. S-au adus chiar și mărturii în acest sens deoarece în urma săpăturilor pe fundul lacului s-au găsit rădăcini și butași de vie. O altă legendă vorbește despre existența unei fântâni cu apă dulce în mijlocul lacului cu apă sărată, cunoscută sub denumirea de fântâna cu „rgas”, fântâna bătrânei.

Conform Sinaxarului Bisericii Constantinopolitane, doi frați s-au judecat pentru a dobândi acel lac și fiecare dintre ei s-a luptat până la sânge pentru a intra în posesia lui. Sfântul, prin rugăciunea sa, „a golit lacul din care nu a mai rămas decât sarea”. În textul numit „Patria” din muntele Athos, sunt referințe clare care arată existența unei legături a Ciprului și Sfântului Lazăr cu Precurata Fecioara Maria și Sfântul Munte Athos. Însoțită de Sfântul Ioan Evanghelistul, Maica Domnului a călătorit spre Kitium unde l-a întâlnit pe Lazăr căruia i-a dăruit un omofor și mânecuțe înainte să-și continue drumul spre Muntele Athos.

Tot după Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane, la moartea sa, Sfântul a fost așezat într-un mormânt de marmură purtând inscripţia "Lazăr cel din a patra zi, prietenul lui Hristos". Ulterior, peste acest mormânt a fost construită o mică biserică.

În afară de datele pe care le avem de la Sfântul Epifanie cu privire la cei treizeci de ani din a doua parte a vieții Sfântului Lazar, conform cercetătorilor, se găsesc și alte vechi informații privind perioada în care Sfântul Lazăr a viețuit în Cipru, de exemplu în mărturiile Sfântului Ioan al Euboia, preot și monah al Patriarhiei Antiohiei (în jurul anului 774). În cuvântul său despre „Lazăr cel din a patra zi”, Sfântul afirma: „de la un bătrân care a avut acces la informații despre Sfânt, dintr-un memoriu al acestuia am aflat că Sfântul ar fi devenit episcop pe Insula Cipru și că a purtat cununa martiriului pentru numele lui Iisus Hristos, și-a împlinit misiunea pe deplin, a urmat calea virtuții, și-a mărturisit credința și se află acum în  bucuria veșnică și în prezența lui Hristos”. În jurul anului 744 s-a răspândit acest cuvânt despre Sfântul Lazăr în Antiohia.

Informația că moartea Sfântului a fost o moarte de martir, a devenit un subiect de interes. Prezența Sfântului Lazăr timp de 30 de ani pe scaunul episcopal de  Kitium a fost de asemenea transmisă și de către Sfântul Teodor Studitul (759-826), care relatează acest fapt în una dintre catehezele sale: „Prăznuim amintirea morții sau mai degrabă învierea prea-binecuvântatului Lazăr, care după ce s-a întors din morți, a trăit încă treizeci de ani, urmând cuvântul Domnului și slujind ca episcop”.

Dezhumarea și aducerea moaștelor Sfântului Lazăr din Kitium la Constantinopol este sărbătorită de Biserică în fiecare an la data de 17 octombrie. Această sărbătoare amintește de acest fapt petrecut în anul 899/900 la ordinul împăratului bizantin Leon al VI-lea cel Înțelept. Strămutarea sfintelor moaște este descrisă în mare detaliu în două omilii speciale ținute de către Mitropolitul Cezareei Aretha (850- dupa 932), ucenic al Sfântului Fotie cel Mare, în fața sfintelor moaște și în prezența împăratului. În prima cuvântare, arhiereul folosește multe cuvinte de laudă vorbind despre venirea sfintelor moaște la Constantinopol, în timp ce în al doilea descrie pe larg procesiunea - la care a participat și împăratul -  în timpul căreia sfintele moaște au fost strămutate din Chrysopolis la Sfânta Sofia în Constantinopol.

Drept mulțumire pentru aducerea sfintelor moaște la Constantinopol, Leon al VI-lea a trimis bani și constructori în Cipru, ridicând astfel splendida Biserică a Sfântului, bine conservată în Larnaka până în zilele noastre. Pe deasupra, a mai construit și o mănăstire în Constantinopol închinată cinstitul Lazăr, care găzduia rămășitele sfântului. Mai târziu moaștele Mariei Magdalena au fost aduse la aceeași mănăstire. În timpul perioadei bizantine se obișnuia ca împăratul să vină să se roage în această mănăstirea în Sâmbăta lui Lazăr.

Se crede că moaștele Sfântului au fost aduse la Constantinopol într-o raclă veche de marmură. S-a dedus acest lucru din faptul că racla de marmură a Sfântului care se găsește azi în altarul bisericii care îi poartă numele în Larnaka are o inscripție mare: „PHILIOY” (care aparține lui Philios) în timp ce racla veche purta inscripția „Lazăr cel de a patra zi, prietenul lui Hristos". La data de 23 noiembrie 1972, niște părți din moaștele dreptului Lazăr au fost găsite în racla actuală. Lucru acesta indică imposibilitatea ca oamenii din Kitium să-i fi dat împăratului toate părticelele moaștelor.

Există de asemenea și o relatare provenită dintr-o sursă rusească dintr-o bibliotecă din Oxford, care vorbește despre un monah rus de la mănăstirea Pskov, care în secolul al XVI-lea a vizitat orașul Larnaka, s-a închinat moaștelor Sfântului Lazăr și a luat din ele o părticică. Această părticică se găsește și astăzi în capela Sfântului Lazăr de la mănăstirea Pskov. Faptul că acel monah a avut un asemenea acces la moaștele Sfântului poate duce la concluzia că racla sfântului cu moaștele rămase a putut fi vizitată de pelerini cel puțin până în secolul al XVI-lea. Mai târziu, la o dată necunoscută, ele au fost ascunse sub altarul bisericii din Kitium, până când au fost descoperite în anul 1972, în urma unui incendiu în biserică.

 

Text de Arhim. Lazăr Georgiou, superiorul Bisericii Sfântului Lazăr din Larnaka, preluat din vol. Charalampos G. Chotzakoglou, Church of Saint Lazarus in Larnaka. History, Architecture and Art, Lefkosia, 2010, pp. 11-17.