"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

joi, 31 martie 2022

31 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 

DUMNEZEU ARE „O NEPUTINȚĂ ” !

Nu poate să Se impună, să astupe gura, să domine, să-Și asuprească făptura. 
El Însuși i-a dăruit deplină voie liberă, chiar să-L și renege.

NU POATE PRIN URMARE NICIODATĂ SĂ O CONSTRÂNGĂ SĂ-L IUBEASCĂ... 

Astfel omul este chemat singur să se sensibilizeze, să se străpungă la inimă și să se pocăiască, să-L cinstească și să-L iubească pe El Care l-a iubit întâi. 

Este un fapt cunoscut că nu știm să ne bucurăm de libertatea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu.
 Începem ceva și apoi în curând o amânăm sau abandonăm pe la mijloc.

 NE TEMEM SĂ NE ÎNCREDINȚAM ÎNTREAGA NOASTRĂ VIAȚĂ DOMNULUI, SĂ FACĂ EL CEEA CE VREA CU EA. 

Ba încă mișcările noastre cu privire la acest lucru sunt adeseori cu multe socoteli și multe gânduri și planuri. 

Suntem distrași de amânări provocate de demoni.

Este timpul să conștientizăm că aceste amânări, aceste zăboviri nu ne sunt de niciun folos. 
DACĂ ÎL IUBESC cu adevărat pe DUMNEZEU, sunt chemat ACUM imediat SĂ MĂ POCĂIESC.

 Biserica Ortodoxă, maica noastră a tuturor, acordă o importanță specială sfințeniei, unicității și autenticității persoanei umane. 

Înlăuntrul Bisericii nu ne mișcăm impersonal și fără scop. 

Fiecare om este o personalitate distinctă, care este capabilă să se unească cu Duhul Sfânt.
 Să se facă omul dumnezeu, așa cum Dumnezeu S-a făcut om .

 Numai atunci omul se împlinește, numai atunci își găsește echilibrul, se liniștește și se odihnește.

Monahul  Moise Aghioritul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!