Cu toții au oferit ajutor necondiționat, în alimente și produse igienico-sanitare dar și prin găzduirea celor refugiați, asigurarea meselor calde și oferirea de așternuturi decente, în sutele de locuri din spațiile de cazare ale mănăstirilor sau în centrele sociale ale bisericii, din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Episcopia Maramureșului și Satmarului, respectiv Episcopia Tulcii.
Întrucât pentru igienizarea permanentă a spațiilor de cazare dar și pentru asigurarea hranei este nevoie de fonduri, pentru activitatea cotidiană, biserica noastră, consideră că e nevoie urgentă de sprijinirea, într-un mod concertat și organizat, care să asigure în mod real necesarele zilnice, de hrană și cazare.
De aceea, vă adresăm rugămintea de a contribui fiecare, după puterea sa, cu fonduri, care să fie virate cât mai curând în conturile acestor eparhii.
De asemenea vă aducem la cunoștință, faptul că în măsura în care ni se vor solicita contribuții în bunuri sau alimente, vă vom comunica datele necesare organizării colectelor.
Prin urmare vă adresăm rugămintea ca fiecare contribuție a dumneavoastră să o lăsați la epitropii bisericilor noastre sau direct la slujitorii acestora.
Mulțumindu-vă pentru dragostea și jertfelnicia de care a-ți dat dovada în mod constant, vă încredințăm a rămâne împreună lucrători și rugători, în folosul fiecărui mădular al trupului tainic a lui Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!