Pe calea tradiţiei isihaste ni se mai păstrează un adevăr mare şi anume acela că nu poţi ajunge la sfinţenie mai înainte de a-L vedea pe Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Grigorie spune: „Nu este posibil ca patimile cele rele şi lumea păcatului să fugă cu totul de la noi şi să nu mai lucreze în noi dacă nu ne găsim în vederea lui Dumnezeu, de aceea şi o astfel de vedere este o taină a Crucii, pentru că îi răstigneşte lumii pe cei care s-au făcut vrednici de ea” (Omilia XI la cinstita şi de viaţă făcătoare Cruce). Între vederea lui Dumnezeu în lumină şi desăvârşirea creştină este o strânsă legătură. Cea de-a doua nu poate să existe fără cea dintâi. De aceea nu putem vorbi de sfinţenie în sensul restrâns al cuvântului, fără să ne orientăm cu adâncă evlavie spre Părinţii văzători de Dumnezeu şi la programul isihast pe care, urmându-l, au ajuns să împlinească în mod desăvârşit Evanghelia Mântuitorului.
Este cunoscut faptul că în persoana Sfântului Grigorie Palama contemporanii săi, dar şi posteritatea, au văzut pe marele Părinte care a salvat Ortodoxia şi specificul ei isihast de raţionalismul scolastic. Pentru raţionaliştii scolastici, părtăşia cu Dumnezeu se limita la lumina cunoaşterii deductive, iar isihaştii spuneau că părtăşia cu Dumnezeu poate să înainteze până la vederea slavei lui Dumnezeu. Varlaam şi cei de un cuget cu el spuneau că slava pe care au văzut-o ucenicii Domnului pe Tabor a fost o lumină creată, ba chiar o nălucire, un simbol. Potrivit cu această înţelegere, cei care Îl cunosc pe Dumnezeu prin raţiune, care este elementul cel mai nobil al omului, sunt mai presus de cei care Îl văd pe Dumnezeu prin simţurile trupeşti. Era o evidentă luptă împotriva monahilor, care, deşi nu aveau o cultură teologică, ajungeau la vederea lui Dumnezeu în lumină. Experienţa isihastă afirmată de Sfinţii Părinţi în mod trecător în scrierile lor era acum profund zdruncinată şi ironizată. Sinoadele care au avut loc odată cu această dispută au dat fundament dogmatic experienţei isihaste şi i-a asigurat continuitatea în istorie. Astfel, monahismul devine un aşezământ canonizat, o expresie fidelă a Bisericii.
Văzătorii de Dumnezeu sunt precursori ai veacului viitor, în care „nu va mai Sfântul Grigorie Palama și frumusețea veacului viitor fi nevoie de lampă şi de lumina soarelui, ci Domnul Dumnezeu le va fi lumină”. Această lumină este frumuseţea slavei lui Dumnezeu, este esenţa veacului viitor, dar care poate fi dobândită ca arvună încă din timpul acestei vieţi. Sfântul Grigorie Palama spune că „există o lumină ce se arată sfinţilor, alta decât lumina cunoştinţei… şi este văzută de cei ajunşi în chipul lui Dumnezeu; şi că este departe de a fi o nălucire sau ceva apropiat lucrurilor sensibile sau o plăsmuire simbolică… Este frumuseţea veacului viitor şi singura lumină adevărată, veşnică, neschimbătoare, neînserată, netrecătoare, lumină prin care ne facem şi noi lumină şi fii ai luminii desăvârşite”.
Sfântul Grigorie Palama spune că vederea luminii nu are sfârşit. „Căci altceva este luminarea, altceva vederea clară a luminii şi altceva vederea lucrurilor în lumină”. Cel care a ajuns ultimul nivel le vede pe cele viitoare ca şi cum ar fi de faţă şi tot în această lumină le vede pe cele ale veacului viitor, pe Mântuitorul, pe Maica Domnului, pe sfinţi şi pe îngeri. Sfântul Grigorie Palama a atins şi această înălţime. În timpul unei slujbe, ne spune un biograf al său, „…dintr-o dată l-a învăluit o lumină dumnezeiască şi, luminându-i-se cu acele raze atât ochii sufletului, cât şi ai trupului, a văzut deja limpede ca prezent ceea ce avea să se întâmple peste nu puţini ani”.
Aşadar, este sfânt acela care a ajuns nu numai la o luminare generală, ci acela care a văzut slava lui Dumnezeu sau măcar s-a ostenit cu mijloacele consacrate prin care se ajunge la această experienţă. Sfinţii Bisericii care s-au făcut părtaşi acestei lumini şi frumuseţi ne învaţă mereu ca, „scuturând tina de pe ochii minţii”, să zicem: „Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi pe tot omul care vine în lume, să se însemneze peste noi lumina feţei Tale, ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată!” (Rugăciunea de la Ceasul I). Această lumină nu poate să fie experimentată decât în inima Bisericii şi conduce spre inima Bisericii. De aceea, Sfântul Grigorie Palama este dispreţuit de cei dinafară, dar nici cei care umblă pe la periferii nu îl au prea mult la inimă.
Preot Petru RONCEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!