Un mesaj pentru azi: “VINO SI VEZI!”. Convertire si reconvertire continua la Ortodoxie

Cand Filip L-a gasit pe Mesia — credinta adevarata, im­plinirea cautarilor sale, cel mai important eveniment din viata sa —, a alergat sa-i spuna prietenului sau Natanael. Natanael a primit vestea cu scepticism. Şi a intrebat cu cinism: „Oare poate veni ceva bun din Nazaret?” (In 1, 46). Nazaretul era un satuc neinsemnat cu nume rau. Cinismul de azi e acelasi: cat de des nu se intreaba oamenii ce va­loare are sa mergi la biserica, sa primesti Sfintele Taine sau chiar crestinismul insusi? Poate veni ceva bun de la ele?

Filip insa nu-i raspunde prietenului sau cu rationamente si dovezi. Nu spune: „Nazaretul nu e chiar asa de rau“, nici: „Ei bine, L-am auzit pe Iisus spunand asta si facand asta, si de aceea cred ca El e Hristosul“. In loc sa discute cu Natanael, el spune simplu: „Vino si vezi!” (In 1, 46).

„Vino si vezi!” Aceasta scurta invitatie a lui Filip va avea ramificatie nepovestita in viata lui Natanael. Filip ar fi putut spune: „Bine, daca asa simte, nu-l mai supar.” Dar Filip facuse aceasta invitatie pentru ca bucuria si entuzias­mul sau de a-L fi gasit pe Mesia nu-l puteau lasa sa treaca pur si simplu mai departe, ca si cum nou-gasita lui cre­dinta n-ar fi avut un impact dincolo de el insusi. Bucuria sa il impinge sa-i faca aceasta invitatie prietenului sau.

E un model pentru noi si credinta noastra ortodoxa. Multi preoti convertiti la Ortodoxie aici in America il in­teleg foarte bine. Multi au renuntat la cariere de preoti ai altor biserici odata cu salariul, asigurarile de sanatate si siguranta pe care acestea li le ofereau, ca sa devina laici in Biserica Ortodoxa. Toti au acum parohii infloritoare. Mai mult decat atat, ei au adus multi clerici la Ortodoxie.

Acesti oameni isi dau seama ca „au gasit credinta cea adevarata, nedespartitei Treimi inchinandu-se”. Isi dau seama ca intr-adevar credinta ortodoxa e cel mai mare dar cu putinta facut vietilor noastre, dar si ceva ce nu poate fi considerat niciodata dat o data pentru totdeauna. Intr-adevar, Ortodoxia e lumina vietilor noastre — e o credinta atotcuprinzatoare, integrala, transformatoare si slavita. Desigur, credinta noastra e un dar „dat o data pentru totdeauna sfintilor” (Iuda 1,3) si pastrata vie prin generatii de apostoli, a marturisitori, martiri si sfinti jertfelnici. Ea ni s-a dat acum, astazi, atat ca dar, cat si ca provocare. Asta nu inseamna ca e un lucru pentru care trebuie sa fim triumfalisti, ci unul de care trebuie sa ne bucuram. Bucuria l-a facut pe Filip, ca si pe acesti oameni, sa spuna cunoscutilor lor: „Vino si vezi.” Dupa ce Filip ii raspunde lui Natanael cu o invitatie in loc de o apologie, se intampla un lucru uimitor: restul il face Iisus. Il vede venind pe Natanael cinicul si spune: „Iata un israelit in care nu e viclesug!” Natanael intreaba: „De unde ma cu­nosti?” Iisus spune: „Inainte sa te cheme Filip, te-am va­zut cand erai sub smochin.” La aceasta, Natanael spune: „Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti Imparatul lui Israel!” (In 1, 46-49).

Iisus vazuse un lucru pe care Natanael isi da seama ca numai Dumnezeu il putea vedea. Traditia spune ca Natanael avea un loc tainic unde mergea sa se roage singur, un loc pe care nimeni nu-l cunostea, sub un smochin. In acea zi el se rugase din tot sufletul ca Domnul sa-si implineasca fagaduinta facuta lui Israel si ca el insusi sa traiasca sa-L vada pe Mesia.

La fel stau lucrurile si cu noi. Atunci cand impartasim credinta noastra ortodoxa, nu suntem in stare sa oferim argumente rationale, aparari si justificari. Adeseori tot ce trebuie sa facem e sa spunem: „Vino si vezi!” Restul il face Dumnezeu. El cunoaste fiecare om si adancul inimii fiecaruia. Numai Dumnezeu poate intoarce o inima si, vorbind fiecarei inimi, El singur face sa se topeasca cinismul insetatilor Natanaeli ai acestei lumi. Dar si noi trebuie sa ne facem partea care ne revine.

“Misiunea” lui Filip n-a fost una peste mari si tari, ci la un vecin. Natanael era bine cunoscut lui Filip. Clericii convertiti si parohiile lor pe care Hristos i-a chemat la Ortodoxie in America sunt foarte potriviti pentru lucrarea misionara locala — in curtile lor, la ei acasa, printre rudele, prietenii, vecinii si colegii lor de munca, la toti Natanaelii din vietile lor. Comunitatile lor dezvolta o cultura a misiu­nii. Cineva aduce un prieten sau un vecin care cu timpul devine el insusi un crestin ortodox angajat. Altii incep sa faca la fel. Devine molipsitor. In aducerea la biserica de oameni din afara se dezvolta o atmosfera placuta si o cul­tura a intampinarii intr-un mod neformal si cald. Aceasta lucrare nu se face prin comitete si comisii, ci de catre fiecare credincios deschis lucrarii Duhului prin el (cf. FA 8,29). In acest fel El lucreaza prin intregul trup al Bisericii.

Cel ce seamana cu darnicie, cu darnicie va si secera (2 Co 9, 6). Ortodoxia e atat de bogata, e atat de mult de secerat, sunt atat de multi Natanaeli. Dar cum vor crede aces­tia daca noi ortodocsii nu le vom spune „Vino si vezi!”?

Nu putem socoti credinta noastra data definitiv. Cu si­guranta nu asa o privesc cei ce descopera Ortodoxia si se convertesc astazi. Ca suntem ortodocsi „prin nastere” sau „convertiti”, cu totii suntem chemati sa ne convertim incontinuu, sa redescoperim incontinuu Ortodoxia si sa su­ferim incontinuu o schimbare a inimii inaintea lui Dumnezeu. Credinta noastra ortodoxa trebuie sa fie vie, ceea ce inseamna mereu noua, mereu proaspata, mereu cres­cand in inimile si in vietile noastre. De aici vine bucuria care, ca la Filip, trebuie sa ne faca sa spunem celor pe care Dumnezeu i-a adus in vietile noastre: „Vino si vezi!”

(in: Ierom. Calinic, Provocari ale gandirii si vietii ortodoxe astazi, Editura Deisis, 2012)