Sfinţii Părinţi numesc partea irascibilă şi cea poftitoare „părţile pasionale ale sufletului”. Deci, sufletul are o componentă raţională [mintea] şi una pasională [afectele]. Sfântul Talasie ne învaţă cum se poate vindeca fiecare în parte: „Citirea şi rugăciunea curăţesc mintea, iar dragostea şi înfrânarea, partea pasională (afectivă) a sufletului”.
Aşa cum am văzut deja, Sfântul Marcu Ascetul consideră neştiinţa, uitarea şi trândăvia drept cei „trei uriaşi puternici şi tari pe care se reazămă toată puterea” potrivnicului. De aceea, ne îndrumă Sfântul, trebuie să ne însuşim metodele de tămăduire a acestora, care sunt „cele contrare lor”: uitarea se vindecă „prin amintirea cea bună, care e pricina tuturor bunătăţilor”, neştiinţa „prin cunoştinţa luminată, prin care sufletul, priveghind, alungă de la sine întunericul”, iar trândăvia „prin râvna cea bună”.
(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 324-325)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!