"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

sâmbătă, 20 august 2022

Să scapi de chinurile patimilor şi păcatelor înseamnă mai întâi să-ţi faci o legătură vie cu Mântuitorul

 


Toţi cei cuprins de năravuri şi patimi urâte sunt un fel de îndrăciţi şi chinuiţi de diavolul Şi beţivul este un chinuit de diavolul, şi mâniosul este un astfel de chinuit, şi zgârcitul, suduitorul, lacomul, desfrânatul este tot aşa. De multe ori, în multe chipuri şi feluri ne chinue şi pe noi diavoleştile patimi şi năravuri urâte. Oare cum să scăpăm de ele?

Eu am vorbit cu mulţi creştini cuprinşi de patimi urâte şi i-am chemat să se lase de ele. Aproape toţi mi-au răspuns: „Am cercat, părinte, dar nu pot”; „Mi-am pus de multe ori în gând să mă las de ceea şi ceea şi n-am putut”... Eu le-am răspuns aşa:

„N-aţi putut pentru că aţi cercat să faceţi acest lucru din puterile voastre, iar Domnul Iisus a apus apriat: «Căci fără de Mine nu puteţi face nimic» (In 15, 5). Să scapi de chinurile patimilor şi păcatelor înseamnă mai întâi să-ţi faci o legătură vie cu Mântuitorul şi să alergi în braţele lui mântuitoare. Să scapi de pa­timi şi de năravuri urâte înseamnă să te hotărăşti la o viţă nouă şi să primeaţi un Stăpân nou: pe Mântuitorul Iisus Hristos şi să începi o viaţă nouă cu El. Peste această hotăra se coboară apoi de sus darul, harul şi puterea Duhului Sfânt, care face din tine o „făptură nouă”, un „om nou”, un „om duhovnicesc” care biruie firea cea păcătoasă şi patimile rele.

Cei mai mulţi creştini nu se pot dezbăra de năravurile cele rele tocmai din pricina asta, că nu se apropie aşa cum trebuie de izvorul tămăduirii sufleteşti, de Iisus Mân­tuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă. Fără de acest izvor nu putem face nimic. Eu am cunoscut un cre­ştin care se lăsa regulat de beţii şi chefuri în postul Paştilor, dar la Paşti începea păcatele din nou, cu un straşnic chef (de bucurie că şi-a putut „ţine gândul”). Asta înseamnă să-l scoţi pe diavolul ca să-i mături casa şi locul de şedere din sufletul tău. Faci un pic de curăţenie în casa sufletului tău, pentru ca diavolul întorcându-se cu încă şapte ortaci, să-şi afle casa mătu­rată şi să se aşeze iar în ea plin de mulţumire (Lc 11, 24).

Vrei tu, cititorule, să scapi de chinurile patimilor şi năravu­rilor rele? Îngenunchează în faţa Mântuitorului. Predă-te Lui şi scapă la El.

 

Rugăciune

Iisuse Mântuitorule, iată, ies şi eu în calea Ta ca fiul din evanghelie. Dia­volul mă chinue şi pe mine şi mă aruncă în focul şi apele ispitelor şi patimilor. Fie-Ţi milă de mine, Doamne, căci rănile din suflet mă dor. Din pustiurile păca­tului, vin acum la Tine şi, ca un copil scăpat de moarte, vreau să mă ţin de Tine şi să trăiesc cu Tine. Ţie Îţi dau aceste mâini şi picioare pe care le-ai dezlegat din lanţurile satanei. Ţie îţi dau ochii, ure­chile, gura, gândurile, vorbele mele. Toată averea mea trupească şi sufletească o pun de acum în slujba Ta, Doamne, şi în as­cultare de Tine, Doamne...

I. Tâlcuitor

«Lumina Satelor» nr. 33 / 24 aug. 1924, p. 3

 

Părintele Iosif Trifa, din Alte tâlcuiri la Evanghelii – Sibiu : Oastea Domnului, 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!