"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

duminică, 7 august 2022

7 August - Sfatul Sfinților Părinți

 

P
ărinte, în Vechiul Testament, în Cartea a IV-a a Macabeilor se spune: „Gândul evlavios nu este distrugător al patimilor; ci potrivnic”. Ce înseamnă aceasta?

Ia ascultă! Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, dar gândul evlavios, gândul bun, ne ajută să nu fim robiți de ele. Atunci când omul cultivă numai gânduri bune și își întărește o stare bună, patimile încetează să mai lucreze, de parcă nu ar mai exista. Adică gândul evlavios nu dezrădăcinează patimile, ci le războiește, putând chiar să le răpună.

Cred că scriitorul descrie cele pe care le-au suferit cei șapte prunci, mama lor, Sfânta Solomoni, și dascălul lor, Sfântul Eleazar, din pricina cugetării evlavioase, tocmai ca să arate puterea gândului bun.

Un gând bun are aceeași putere cu o priveghere de multe ceasuriAre mare putere. Precum astăzi unele arme noi blochează cu raze laser racheta chiar la baza ei și o împiedică să se lanseze, tot astfel și gândurile bune apucă înainte și paralizează gândurile rele pe „aeroporturile” diavolului, de unde pornesc. De aceea, încercați pe cât puteți, să plantați gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gândurile cele rele, astfel încât inima să vi se facă grădină de flori, iar rugăciunea să vă fie însoțită de mireasma duhovnicească a inimii voastre.

Atunci când cineva ține, fie și pentru puțin timp, un gând de-a stânga, adică rău, asupra cuiva, orice nevoință ar face, fie post, priveghere etc., se pierde. La ce îl va ajuta asceza, dacă în paralel nu se nevoiește să nu primească gândurile rele? De ce să nu golească mai întâi chiupul de depunerile din untdelemn, care sunt bune numai pentru săpun, și doar apoi să pună untdelemnul cel bun, ci pune untdelemnul cel bun împreună cu cel nefolositor, stricându-l în acest fel?

Un gând curat, bun, are putere mai mare decât orice nevoință. Un tânăr oarecare, de pildă, este războit de diavolul cu gânduri necurate și face privegheri, postiri, posturi de trei zile ca să se slobozească de ele. Însă un gând curat, ce îl va aduce, are putere mai mare decât privegherile și postirile pe care le face și îl ajută mai eficient.

(Cuviosul Paisie AghioritulCuvinte duhovnicești, Vol. III, Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 17-19)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!