Se spune că Pustnicul Neofit a lăsat cuvânt de taină ucenicilor săi tocmai în acest sens. Toţi ucenicii neofitieni au ştiut acatistul Maicii Domnului pe de rost. Unul dintre aceştia nu putea nicicum să-l înveţe… De-abia după douăzeci de ani a reuşit. Bucuros, a alergat la Pustnicul Neofit, cu lacrimi de bucurie nespusă… Din acel moment a început să aibă rugăciunea neîncetată isihastă. De aici, icoana vieţii isihaste, icoana Maicii Domnului cu Pruncul Dumnezeiesc în braţe. Și cei din lume, familiştii, vor gusta din duhul isihiei dacă vor intra în taina ritualului Acatistului Maicii Domnului. Călugării, în special, au ca „semn” acatistul acesta.
Deci, fiule, prima treaptă a isihiei, noi, ucenicii Pustnicului Neofit, o concretizăm în taina chipului icoanei Maicii Domnului, chipul Bisericii vii. Fă-te paraclisierul permanent al acestei icoane-biserică vie, aprinzând candela şi făcându-i acatistul. Duhul de taină al isihiei de aici se va naşte şi în tine. Și focul nestins al duhului isihiei tot prin aceasta se va menţine. Viaţa isihastă este o trăire de duh al icoanei, în faţa căreia mintea se închină. Mulţi numesc isihasmul „rugăciunea minţii”. Noi o numim „rugăciunea închinăciunii minţii”. Isihia-pacea este închinăciunea minţii care nu mai face „magia minţii”, ci se „opreşte” în isihia închinăciunii.
Cine nu învaţă mai întîi să se închine la icoană nu va intra niciodată în taina isihiei. Concentrarea, de care vorbesc misticile antice, în isihasm este închinarea.
(Ierom Ghelasie Gheorghe, „Practica isihastă”, ed. Platytera, 2015, pp. 14-17)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!