Cateheza de duminică

 Care este raportul între rugăciunea personală, intimă şi rugăciunea liturgică? Ne putem ruga singuri, acasă, făcând abstracţie de Sfânta Liturghie?

- Rugăciunea liturgică nu se poate compara cu nici o altă rugăciune. Sfânta Liturghie este Jertfa fară de sânge pe care o face Hristos.

Nu poate exprima mintea omenească valoarea şi foloasele Sfintei Liturghii măcar în parte.

Domnul Iisus Dumnezeu este de faţă în Sfântul Altar. Şi dacă ar fi cu putinţă să se vadă cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult în cer de cum este în Sfântul Altar, la Sfânta Liturghie.

La Sfânta Liturghie primeşti într-un fel deosebit harul lui Dumnezeu, tăria cea mare a creştinului, aprinzând lumina adevărului din om pentru viaţa şi lupta împotriva puterilor întunericului.

Iată că viaţa noastră este cu adevărat condiţionată numai de această mare Taină a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului.

(Iată duhovnicul: părintele Arsenie Papacioc, vol. II, Editura Sophia, 2006, p. 57)

*.  *.   *

Sunetul clopoţelului îndeamnă la rugăciune şi adâncă tăcere

În cadrul Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfinţite, în două momente distincte, unice în cadrul cultului creştin ortodox, se foloseşte un clopoţel. Primul moment este la starea a treia din Catisma a optsprezecea a Psaltirii ce se citeşte în cadrul acestei Sfinte Liturghii. Când citeţul ajunge la versetul: „Închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui…“, pe care îl citeşte mai rar şi cu glas mai ridicat, în Sfântul Altar se sună din clopoţel, iar „credincioşii îşi pleacă genunchii, cu mare umilinţă“, este menţionat în Liturghier. În acest timp, preotul ridică Sfântul Disc (pe care se află Dumnezeieştile Taine) de pe Sfânta Masă în dreptul frunţii şi merge la Proscomidiar, ocolind Sfânta Masă pe dreapta. Diaconul sau paraclisierul merg înainte cu lumânarea aprinsă şi cu cădelniţa, tămâind. În biserică se face linişte, credincioşii se roagă, iar la strană nu se mai rosteşte nimic, se aude doar cădelniţa. Când preotul ajunge cu Sfintele Taine la Proscomidiar, se sună iarăşi clopoţelul, credincioşii se ridică, iar citeţul urmează mai departe citirea stării a treia a catismei: „…Scoală-Te, Doamne…“

Al doilea moment din cadrul Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfinţite  când se foloseşte clopoţelul este la Vohodul Mare. După ce clopoţelul sună, paraclisierul iese cu lumânarea aprinsă din altar, urmat de diacon, care are pe umeri Acoperământul cel Mare (Aerul), cu faţa întoarsă spre Sfintele Daruri, tămâind adeseori. Preotul iese ultimul, având în mâna dreaptă Sfântul Disc, tot în dreptul frunţii, iar Sfântul Potir, cu vinul, îl ţine în mâna stângă, în dreptul pieptului. „În această vreme, strana încetează cântarea, iar credincioşii stau plecaţi la pământ, în adâncă tăcere“, este scris în Liturghier. Ajungând în mijlocul bisericii, preotul se opreşte puţin cu faţa spre apus şi binecuvântează pe credincioşi cu Sfântul Disc, fără să zică ceva. Se întoarce apoi cu Sfintele Taine în altar. După aceea, sună clopoţelul, iar credincioşii se ridică, şi strana începe cântarea: „Cu credinţă şi cu dragoste…“

Cele două momente preotul le săvârşeşte fără a zice ceva. Această regulă accentuează caracterul pragmatic al acestor acţiuni, pentru că toate rugăciunile euharistice au fost rostite la Liturghia de duminică, spune părintele Alexander Schmemann. Cel mai solemn moment al întregii slujbe este ducerea Sfintelor Daruri la Altar. La Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite nu este punere înainte, adică proscomidie, nici jertfă, nici prefacere euharistică, nici sfinţire, ci taina prezenţei lui Hristos în Biserică este revelată şi manifestată, explică părintele Alexander Schmemann.

*.  *.  *

Rugăciunea pentru aproapele și pomelnicele aduse la Sfântul Altar

Toată lumea se bucura de întoarcerea lui Iisus în Capernaum, dar unul din mulțime se bucura mai mult decât toți, pentru că în inimă îi încolțise o speranță. Era chiar mai-marele sinagogii din localitate. Îl chema Iair. Iată că i-a rămas numele în istorie și e pomenit din generație în generație, deși nu era decât un obscur, cum am zice noi, rabin de sinagogă de provincie.

Iair și-a făcut loc, a ajuns în fața lui Iisus, i-a căzut la picioare și i-a spus, ca și cum l-ar fi așteptat în mod deosebit: Învățătorule, vino repede acasă la mine și fă ceva, pentru că fiica mea rău pătimește. E bolnavă. E bolnavă spre moarte.

Fata avea „ca la doisprezece ani”. Iisus putuse chiar s-o știe pe copilă. Pe Iair în mod sigur îl cunoștea. Se îndreptă de îndată spre casa acestuia. Să ne oprim asupra unui detaliu. Iair nu adresase o rugăminte pentru el însuși. O făcuse pentru fiica sa. Mântuitorul i-a ascultat deci o rugăciune făcută pentru altcineva. Episodul justifică rugăciunile pentru alții, rugăciunile Bisericii pentru alții, rugăciunile pe care le fac părinții pentru copii, copii pentru părinți, prietenii unii pentru alții.

Remarcăm acest lucru pentru că mulți cred că au putere numai rugăciunile pe care le face fiecare pentru el însuși, deși „rugați-vă unii pentru alții” e poruncă expresă a Sfintei Scripturi (cf. Iacov 5, 16). Mulți dintre cei rupți de la trupul Bisericii dreptcredincioase resping pomelnicele care se aduc la altar pentru ca preotul să pomenească numele scrise acolo, la Sfânta Proscomidie și la Sfânta Liturghie. Rugăciunile făcute pentru alții înseamnă generozitate, dăruire, iubire, bunătate. Nu se poate ca Dumnezeu să nu țină seama de astfel de sentimente.

Precum Dumnezeu face totul pentru noi, El prețuiește desigur și ceea ce facem noi pentru alții. Când facem ceva pentru alții, ieșim din egoism, ne dovedim co-părtași la destinul aproapelui.

Mitropolitul Antonie Plămădeală, Tâlcuri noi la texte vechi, Sibiu, 1989

*.  *.   *

Rugăciunile-cheie ale Sfintei Liturghii

Începutul Liturghiei este o invocare a Duhului Sfânt pentru a sluji cu demnitate lucrurile sfinte. Preotul, precum și tot clerul, încep pregătirea pentru Sfânta Liturghie cu aceste rugăciuni: „Doamne, trimite mâna Ta dintru înălțimea locașului Tău și mă întărește spre slujba Ta ce-mi este pusă înainte, ca neosândit stând înaintea înfricoșătorului Tău altar, să săvârșesc Jertfa cea fără de sânge. Că a Ta este puterea și slava în vecii vecilor. Amin”. Și « Doamne buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta ». Atunci când sunt mai mulți slujitori, preotul vorbește la plural. În această rugăciune preotul mărturisește că putem săvârși cele sfinte numai prin harul divin. Chiar dacă există texte pregătite, dacă există un ordo, preotul, și întreaga adunare, nu pot îndeplini cu demnitate rânduiala fără ajutorul Dumnezeiesc.

Acum, voi prezenta încă câteva exemple de rugăciuni pronunțate de preot, numite în general „rugăciuni de taină” (pronunțate cu voce joasă), pentru a arăta că în toate rugăciunile scopul principal este invocarea Duhului Sfânt, ca să-I cerem ca El să ne facă demni de Taina Euharistiei.

În rugăciunile Liturghiei, punem în evidență aspirația și demersul comunității care cere, cu ajutorul episcopului sau a preotului, reînnoirea prin Duhul Sfânt. Iată câteva exemple:

Prima rugăciune a credincioșilor : « Și ne învrednicește pe noi, pe care ne-ai pus întru această slujbă a Ta, cu puterea Duhului Tău celui Sfânt, ca fără de osândă și fără de sminteală, întru mărturia curată a cugetului nostru, să Te chemăm pe Tine în toată vremea și în tot locul și, auzindu-ne pe noi, milostiv să ne fii nouă, întru mulțimea bunătății Tale».

Rugăciunea punerii înainte care se spune după cântarea heruvimică : „Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce eşti singur Sfânt, Care primeşti jertfă de laudă de la cei ce Te cheamă pe Tine cu toată inima, primeşte şi rugăciunea noastră a păcătoşilor şi o du la sfântul Tău jertfelnic; fă-ne vrednici a-Ţi aduce Ţie daruri şi jertfe duhovniceşti, pentru păcatele noastre şi pentru cele din neştiinţă ale poporului. Şi ne învredniceşte să aflăm har înaintea Ta, ca să fie bineprimită jertfa noastră şi să se sălăşluiască Duhul cel bun al harului Tău peste noi, peste aceste daruri puse înainte şi peste tot poporul Tău »...

Vedem că rugăciunea-cheie a Sfintei Liturghii este invocarea Duhului Sfânt.

În concluzie, se poate spune că Liturghia este un dar ceresc pentru omul pământesc. „În această lume căzută, Hristos S-a întrupat să anunțe apropierea Împărăției lui Dumnezeu, eliberarea de păcat și de moarte, începutul unei alte vieți veșnice”. Și nu numai Hristos a anunțat-o, ci prin patima cea de bună voie, prin crucea și prin învierea Sa, a obținut această victorie în sine și ne-a dăruit-o nouă».

Prin acceptarea acestui Dar, suntem invitați să îl împărtășim și să-l păstrăm în inimile noastre prin puritate și sfințenie, așa cum a făcut-o Maria, Maica Domnului: „Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte.” (Luca 2 :51).

Duhul Sfânt este cel care manifestă în noi lucrarea mântuitoare a lui Hristos, Sfânta Liturghie fiind actualizarea pentru fiecare credincios și pentru întreaga comunitate.

 Concentrându-se asupra invocării Duhului, Epicleza constituie un moment concentrat al rugăciunii. Manifestându-L pe Hristos în lume, Duhul ne deschide iubirii Tatălui. Sfânta Liturghie este în aceasta semn și prezență a Împărăției Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.

Ieromonahul Iosif Pavlinciuc

Mănăstirea din Taize