Fecioara Maria închipuită de scara lui Iacob

 

Una dintre cele mai întâlnite prefigurări ale Maicii Domnului în Vechiul Testament la Sfinții Părinți este scara pe care marele între patriarhi, Iacob, o vede în vis. Deși textul este simplu la prima vedere, totuși este plin de profunzime: ,,Ajungând însă într-un oarecare loc (Iacob), a rămas acolo pentru noapte, căci asfințise soarele. Și luând una din pietrele locului și punându-și-o căpătâi, s-a culcat în locul acela. Și a avut un vis. Iată, o scară era sprijinită pe pământ, al cărei vârf atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau pe ea. Și iată că Domnul stătea drept în vârful ei și a zis: ,,Nu-ți fie teamă! Eu sunt Domnul Dumnezeul lui Avraam , părintele tău și Dumnezeul lui Isaac…” Iar când s-a trezit din somn, Iacob a zis: ,,Într-adevăr, Domnul este în locul acesta, și eu n-am știut-o!” ȘI s-a-nspăimântat și a zis: ,,Cât e de înfricoșător locul acesta!; el nu-i altceva decât casa lui Dumnezeu; aceasta e poarta cerului!” (Facere 28, v. 11-17).

Sfântul Iacob,  în somn, vede minuni dumnezeieşti pe care nu le văzuse în stare de veghe; văzduhul străbătut de sfinţi  de la cer la pământ şi pe Domnul privind şi făgăduind stăpânirea acelui pământ. Astfel, dormind un somn scurt, a dobândit în vis moştenirea pe care după aceea, prin mare trudă a câştigat-o. Căci somnul sfinţilor este ferit de toată tulburarea sufletului, de toate poftele trupului, aducând minţii linişte şi sufletului pace, ca să se dezlege de lanţurile trupului şi să se unească cu Hristos” (1).

În Omilia sa la Nașterea Maicii Domnului, Sf. Ioan Damaschin o vede pe Maica Domnului  ca pe o scară, pe care „Fiul teslarului” (Is. 11, 1)… și-a gătit-o Sieși scară însuflețită, peste care S-a odihnit Dumnezeu, și a cărei închipuire a văzut-o Iacob… Scara cea înțelegătoarte, care s-a întărit e Fecioara. Căci din pământ își are obârșia. Iar capul către cer, căci capul oricărei femei e bărbatul, dar ea, de vreme ce n-a cunoscut bărbat, cap i s-a făcut Dumnezeu și Tatăl, care prin Sfântul Duh a preschimbat-o și trimițându-I, ca pe o sămânță dumnezeiască, pe Fiul și Cuvântul Său, puterea cea atotputernică (2).

Scara indică urcuşul duhovnicesc: ,,Cei care se îndreaptă spre viaţa cea virtuoasă trebuie să meargă pe urmele virtuţii începând cu primele trepte şi de la ele să păşească pe treptele următoare, până  ce se urcă, printr-un urcuş săvârşit încetul cu încetul, la înălţimea pe care o poate atinge firea omenească” (3). Este un progres infinit în cunoaşterea lui Dumnezeu. De aceea nu se indică numărul treptelor şi nici timpul urcuşului. Ni se descoperă doar că ne este deschisă calea către cer şi că în efortul nostru suntem ajutaţi de către  sfinţii îngeri.

Prin faptul că L-a născut pe Dumnezeu, Maica Domnului e puntea între cer şi pământ, e împlinirea şi desăvârşirea imaginii vechi – testamentare a scării lui Iacob. Daca prin Eva omenirea s-a îndepărtat de Dumnezeu datorită păcatului, Sfânta Fecioară ne ridică din nou la apropierea de Dumnezeu. Una din aceste imagini a acestui urcuş al nostru către Dumnezeu prin coborârea a Însuşi Fiului lui Dumnezeu este chiar scara pe care Iacob o vede în vis. Sfântul Irineu ne arată următorul lucru: contrastul dintre Domnul Hristos şi Adam a dus la sublinierea  contrastului dintre Fecioara Maria şi Eva. Eva a fost considerată maică a morţii tuturor,  iar Fecioara Maria a fost văzută ca Maică a Vieţii tuturor oamenilor. Paralela aceasta a dus în mod firesc la sublinierea apropierii dintre  Fecioara Maria şi Biserica creştină.

Fecioara Maria este ,,icoana eshatologică” a Bisericii (4). Se poate observa faptul că Sfântul Irineu face o apropiere între Fecioara Maria şi Biserică, o apropiere cu caractere personalizate, nicidecum artificială ori care să creeze confuzii de principiu sau despre activitatea uneia sau alteia din părţi. Adică în: frumusețea Rebecăi, cinstea lui Ruth, contemplative Rahela, în pietatea și credința Anei. Numeroase tipuri, de asemenea, au indicat în taină, pe aceea care, prin bunăvoința Tatălui celui mai înainte de veci, avea să se facă scara cerească din visul lui Iacov, pe care s-a coborât Dumnezeu la noi. Ea este ,,Sfânta Sfintelor” care a primit pe Hristos ,,mana cea cerească”, din care ne hrănim și ne îndulcim în pustia acestei vieți vremelnice. Ea este ,,rugul care ardea și nu se mistuia și de care văzătorul de Dumnezeu Moise nu se putea apropia (Ieșire 23, 2). Ea este ,,chivotul de aur” (Ieșire 25, 16) care a primit Legea – Hristos și toiagul lui Aaron care a odrăslit floarea, Hristos. Ea este podoaba lui Avraam, a lui Isaac și a lui Iacob, roua de pe lâna lui Ghedeon, tronul lui Solomon, în care va să stea Împăratul măririi și ,,muntele cel cu umbra deasă” din vedenia lui Daniel (5).

Note bibliografice:

1. SF.  AMBROZIE, Scrisori, XIX, 2, apud Pr. Ioan S. USCA, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi – Facerea, Ed. Christiana, Bucureşti, 2002, p. 158.
2. SF. IOAN DAMASCHIN: Omilii la Nașterea și Adormirea Maicii Domnului, trad. Din fr. de prof. Paul Bălan, Ed. Agapis, Neamț, 2009, pp. 13-15.
3. SF. VASILE CEL MARE, Omilii la Psalmi, Scrieri, partea I,  Părinți și scriitori bisericești, vol. 17, traducere, introducere, note și indicii de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1986, p. 404.
4. P. L. BOUYER, Le culte de la Mere de Diue, Chevetogne, 1950, p. 33, apud Pr. Adrian Lucian DINU, Maica Domnului în Teologia Sfinților Părinți, Ed. Trinitas, Iași, 2004, p. 260.
5. Monahia Semfora GAFTON, Maica Domnului în Biserica Ortodoxă, Ed. Sofia, Bucureşti, 1998, p. 17.

Pr. drd. Adrian Sprâncenatu

sursa:https://revistaortodoxa.ro