Îmi aduc aminte, eram copil şi murise tatăl unui alt copil, iar ceilalţi copii îi ziceau:
– Ei, voi n-aveţi tată! Numai voi n-aveţi tată! Voi n-aveţi tată, noi avem! Şi copilul, bietul, înota în lacrimi, că el n-avea tată… Doamne, ce păcat făceau copiii aceştia că se lăudau cu ce aveau ei, că se făleau faţă de cei ce nu aveau ca ei. Ce păcat este lucrul acesta, fala! Când faci un lucru de fală. Când te făleşti cu ceea ce ai şi îl osândeşti pe fratele de lângă tine că el nu are aşa ceva.
O, fraţii mei, pe voi v-a ferit Dumnezeu de păcatul acesta: de fală. Voi n‑aveţi nimic. Şi chiar dacă aţi avea un dar, este al lui Dumnezeu, nu este al vostru. Priviţi la pomul de Crăciun: e îmbrăcat tot în daruri, însă nimic nu-i al lui. Cineva i-a dăruit toate acele lucruri, ca să facă o bucurie altcuiva, nu bradului.
Aşa eşti, omule! Aşa eşti, frate! Nimeni nu se poate lăuda cu ceva, că el are şi altul nu are. Dacă şi pomul de Crăciun ar avea măcar un măr rodit din el, nici atunci n-ar trebui să se laude. Dar nimic nu-i rodit din el, ci totul este primit pentru bucuria altora.
Voi aveţi darul cel mai scump, copii ai lui Dumnezeu, fiice ale lui Dumnezeu: blândeţea şi smerenia vieţii lui Hristos. Dar blândeţea şi smerenia nu se vor lăuda niciodată împotriva fratelui său. Ele nu pot spune: „Eu sunt blând şi tu nu eşti… Eu sunt smerit şi tu nu eşti… Eu am aşa şi voi nu aveţi…”.
Popa Petru (Săucani) – decembrie 1980
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!