Este în noi dragoste de Dumnezeu sau nu?
Pentru a da răspuns la această întrebare, să intrăm în noi înşine, să privim împrejur şi să căutăm semne simple şi apropiate înţelegerii oricui, după care să judecăm iară greş în această privinţă.
Cine este îndrăgostit vorbeşte mereu despre persoana iubită.
Cine este îndrăgostit vorbeşte mereu despre persoana iubită; cu oricine s-ar întâlni, începe îndată să vorbească despre ea sau abate treptat spre ea făgaşul discuţiei. Aşa şi aici: cine are dragoste de Dumnezeu vorbeşte cu plăcere doar despre El, numai spre El abate făgaşul discuţiilor sale, şi când începe să vorbească despre El nu se mai satură; nu se simte bine decât acolo unde se vorbeşte despre Dumnezeu şi despre lucrurile Lui, iar acolo unde se vorbeşte despre una şi alta se plictiseşte îngrozitor.
Dimpotrivă: cine nu-L iubeşte pe Dumnezeu, acela nu vorbeşte despre El din proprie iniţiativă şi se fereşte de cei cărora le place să vorbească despre El. Ȋn schimb, când se vorbeşte de probleme ale acestei vieţi – comerciale, juridice, militare, mă rog, savante, numai dumnezeieşti să nu fie, acolo se simte în largul său, şi nu-l mai scoţi nici cu arcanul din locurile unde oamenii se ocupă cu noutăţi, mode, bârfe şi jocuri de noroc. Neobosit este când se discută despre lucruri deşarte şi lumeşti, dar îndată ce este vorba de Dumnezeu şi de mântuirea sufletului zice două-trei cuvinte fără nici un chef, pe urmă amuţeşte. Cu adevărat, din prisosul inimii vorbeşte gura: multe găseşte de spus despre lucrurile cu care e plină inima.
Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 1, Sf. Teofan Zăvorâtul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!