Pastorala Preasfințitului Părinte Nestor la praznicul Nașterii Domnului

 

† NESTOR

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,

EPISCOPUL DEVEI ŞI HUNEDOAREI

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal şi

Dreptmăritorilor creştini:

Caldă și părintească îmbrăţişare cu prilejul praznicului Nașterii Domnului!

Iubiți creștini hunedoreni,

Anul acesta, praznicul Nașterii Domnului este întâmpinat de către întreaga lume într-o atmosferă puternic marcată de incertitudine, de teamă și chiar de deznădejde, sentimente provocate de războiul desfășurat în vecinătatea noastră, de criza economică și cea energetică din Europa, precum și de frământările politice din alte locuri ale lumii, cu efecte dramatice asupra întregii omeniri.

Într-un context în care amenințarea dezastrului – mai mult sau mai puțin reală – este transmisă insistent omului prin diverse mijloace, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se naște iarăși pentru întreaga omenire, așa cum se întâmplă în fiecare an, pentru a ne reaminti cine este El, cine suntem noi și care este sensul existenței noastre pe pământ: Şi Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălăşluit între noi și i-am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr (Ioan 1, 14).

Nașterea lui Hristos, la fel ca și alte evenimente legate de activitatea Sa mântuitoare pe pământ și petrecute o singură dată sub timp, este readusă în actualitate anual de către Biserică prin prăznuire cu rugăciuni și cântări de slavă. O mare minune se săvârșește însă prin harul lui Dumnezeu: deși momentul istoric nu se repetă văzut, totuși beneficiile și roadele lucrării se reînnoiesc de fiecare dată cu aceeași intensitate și cu aceleași urmări importante pentru existența omului.

Hristos este același ieri, azi și în veci (Evrei 13, 8), iar prăznuirea Nașterii Sale în fiecare an are un caracter neschimbabil odată cu trecerea timpului, pentru că El este în afara timpului, chiar dacă evenimentul Întrupării Sale își răsfrânge efectele până la sfârșitul timpului. Ceea ce se transformă suntem noi, oamenii, care încă trăim sub vremuri, și trecerea timpului își lasă amprenta asupra noastră atât fizic, cât și spiritual.

Așa se face că Nașterea lui Hristos ni se descoperă fiecăruia în parte altfel în fiecare an: pentru unii ca o repetare aniversară a unui eveniment îmbrăcat sub o aură de bucurie terestră, marcată de un context specific al cadrului exterior, pentru alții ca o noutate a descoperirii miracolului și a scopului Întrupării lui Dumnezeu, iar pentru alții ca o reîntâlnire cu Dumnezeul renăscut sau redescoperit printr-o cunoaștere tot mai profundă, care consolidează legătura tainică dintre om și Divinitate în perspectiva refacerii comuniunii dintre Creator și creație pentru veșnicie.

Iubiți credincioși,

Hristos era așteptat de multe veacuri, însă în momentul când, la plinirea vremii (Galateni 4, 4), S-a născut sub timp din Pururea Fecioara Maria, tocmai cei care Îl așteptau nu L-au (re)cunoscut. Mai mult, încă de la naștere a fost amenințat de moarte, prin moarte avea apoi să-Și pecetluiască slujirea, ca în final, prin Învierea Sa din morți, omenirea să primească prin El împăcarea cu Dumnezeu întru dobândirea fericirii și a vieții veșnice.

Însă Nașterea lui Hristos, petrecută acum mai bine de două mii de ani, nu poate fi înțeleasă în afara unei cunoașteri profunde a Persoanei lui Hristos, raportată la contextul întregii istorii a omenirii, o cunoaștere care ne poate schimba viața astfel încât „re-Nașterea” anuală a Mântuitorului în peștera din Betleem să devină pentru fiecare om o nouă etapă a comuniunii cu El.

Pe măsură ce Îl cunoaștem mai bine pe Hristos, ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, ne înțelegem sensul existenței și descoperim ceea ce suntem și ceea ce putem deveni împreună cu Hristos.

Într-o înțelegere omenească, „renaștere” însemnează naștere din nou a ceea ce odată a fost adus la existență ca moment unic și irepetabil, dar „renașterea” poate fi înțeleasă, la fel de bine, și ca „înviere”. De aceea, putem spune că Nașterea lui Hristos, prăznuită anual în Biserică, poate fi înțeleasă și ca o „Înviere” a Lui sub chipul Nașterii, pentru că într-adevăr El a fost și mai înainte de a Se naște din Fecioara Maria, și din veac fiind S-a așezat de bunăvoie sub vremuri pentru mântuirea neamului omenesc.

Dreptmăritorilor creștini,

Dumnezeu cu adevărat S-a arătat pe pământ și cu oamenii a viețuit (Baruh 3, 38), ne-a descoperit o învățătură nouă, izvorâtă din înțelepciunea dumnezeiască, și ne-a lăsat, sub chipul Evangheliei, îndreptarul călăuzitor spre cunoașterea Lui, chemându-ne permanent să Îl urmăm pentru a ne ridica la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, ca astfel să devenim moștenitori ai Împărăției Sale.

Și totuși, după atâția și atâția ani, când firesc era ca oamenii să fi sporit mult în cunoașterea lui Dumnezeu, El Se naște iarăși în chip tainic pe pământ și omenirea nu Îl recunoaște și nu Îl primește așa cum se cuvine. Pentru că așa cum pentru „renaștere” este necesar mai întâi evenimentul „nașterii”, tot așa pentru „recunoaștere” este imperativ necesară „cunoașterea” cea adevărată, adică o întâlnire prealabilă și care determină o pregătire lăuntrică pentru a avea certitudinea bucuriei revederii.

Nemărginirea dragostei dumnezeiești ne copleșește la praznicul Nașterii Domnului, pentru că Hristos ni Se face tuturor toate (I Corinteni 9); pentru unii Se descoperă ca Prunc nou născut, pentru alții ca Prunc renăscut, iar cu alții împreună sărbătorește bucuria Întrupării, ca unii de care niciodată nu S-a despărțit din momentul întâlnirii și al adâncirii lor întru cunoașterea Sa.

Nașterea lui Hristos sub chipul smereniei în peștera cea rece din Betleem nu a împiedicat îngerii să cânte slava lui Dumnezeu pe pământ; iar aceasta pentru că Întruparea lui Hristos și Nașterea Sa nu aveau ca țintă slava lumii vremelnice, ci ceea ce este veșnic din lume, adică sufletele tuturor oamenilor și mântuirea lor spre fericirea cea veșnică. De aceea, Nașterea lui Hristos se petrece tainic și nevăzut în inima omului, sub chipul unei întâlniri personale a fiecăruia dintre noi cu El și astfel în sânul Bisericii, Trupul Său, căreia i S-a descoperit și care mai înainte L-a cunoscut și prin care lucrează, devenim și noi părtași Tainei celei din veac ascunsă și de îngeri neștiută (Romani 16, 25).

Nimic din frământările lumii nu poate și nu trebuie să împuțineze bucuria serbării praznicului Nașterii lui Hristos pe pământ; în primul rând, pentru că nu este un eveniment omenesc și dependent de cele materiale, iar în al doilea rând, pentru că Nașterea lui Hristos este o promisiune nemincinoasă a lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate, o făgăduință prin care oamenii pot dobândi cele neprețuite și nestricăcioase și fericirea cea veșnică a sufletelor, căci zice Domnul: Ce va folosi omului de va câștiga lumea întreagă și își va pierde sufletul? Sau: Ce ar putea omul să dea în schimb pentru sufletul său? (Marcu 8, 36-37).

Dragii mei hunedoreni,

Societatea secularizată și consumistă în care trăim ne propune o mulțime de soluții lumești, care să aducă și să întrețină – vremelnic – o bunăstare și o bucurie limitată în timp și care, cel mai adesea, se prezintă a fi răspunsul căutărilor noastre. Mare este mâhnirea noastră atunci când constatăm că dragostea, bucuria și pacea nu au nimic de-a face cu cele ale lumii pentru că nu își au izvorul în lume, ci în Dumnezeu, și pentru că, de multe ori, nu știm să le căutăm în Dumnezeu. Or El Însuși, în marea Sa dragoste și milostivire, vine să ni le pună la dispoziție, făcându-le accesibile tuturor.

De aceea, sărbătoarea Nașterii lui Hristos pe pământ este prilej de naștere și de renaștere spirituală a noastră prin cunoașterea lui Hristos și astfel prin El primim ceea ce El Însuși a adus pe pământ: dragoste, bucurie, pace și iertare, toate oferite oamenilor în dar. Ne cere însă să ne deschidem inima și să Îl primim cu umilință și cu sinceritate, pentru ca El să ne schimbe viața, să ne reînnoiască și să ne sfințească cu Harul Său, pregătindu-ne pentru fericirea cea veșnică în Împărăția Sa cea cerească.

Învăluiți în armonia frumoaselor noastre colinde românești, gătiți cu haina curată a sufletului – prin mărturisirea păcatelor și prin cuminecarea cu Trupul și Sângele Său cel scump – și având casa împodobit de praznic, să Îl întâmpinăm pe Pruncul Iisus, Cel născut în peștera din Betleem, cu cântare de laudă, zicând și noi împreună cu întreaga Biserică:

Hristos Se naște, măriți-L!

Hristos din Ceruri, întâmpinați-L!

Hristos pe pământ, înălțați-vă!

Cântați Domnului tot pământul

Și cu bucurie lăudați-L, popoare, că S-a preamărit!

 

„Sărbători fericite!” şi „La mulţi ani!”

Vă zice al vostru arhipăstor,

de tot-binele doritor și

către Domnul rugător,

† NESTOR

Episcopul Devei şi Hunedoarei