De câte ori se apropie Praznicul Sfântului Nicolae, îmi vine în minte o fioroasă întâmplare de când eram păstor de suflete într-un sat din ţara moţilor. Un crâşmar îşi făcuse crâşmă nouă şi de ziua numelui său (căci îl chema Nicolae), mă chemase să-i sfinţesc casa. Multă lume s-a strâns cu acest prilej în casa cea nouă şi slujbă frumoasă s-a făcut. Toată lumea a rămas mulţumită, numai diavolul scrâşnea din măsele, de ciudă că sfinţisem o casă din care el voia să-şi facă biserică. Şi diavolul nu s-a lăsat numai cu ciuda. După ce am plecat eu spre casă, s-a apucat şi el de slujbă. La crâşma cea nouă rămăseseră „Nicolaii” să petreacă de ziua numelui.
Pe la miezul nopţii, dracul s-a apucat de sfeştania lui cea mare şi pe dimineaţă slujba era gata. Un bătrân de 80 de ani zăcea omorât cu peste douăzeci de lovituri de par. Parii îi zdrobiseră în chip îngrozitor capul, mâinile şi picioarele. Dracul „sfinţise” din nou casa şi o stropise cu sânge de om.
Zguduit de această fioroasă întâmplare, un om ce locuia în faţa birtului s-a „pocăit” şi de atunci nimeni nu-l poate întoarce la credinţa ce a avut-o. O grăitoare mărturie că mai ales aici e a se căuta cauza sectarismului religios. Şi mai zguduit am rămas eu, păstorul sufletesc al poporului, şi până voi trăi voi arăta neîncetat Bisericii şi Neamului meu marea primejdie ce ne vine din partea băuturilor şi beţiilor. Tot ce zideşte Evanghelia şi cartea, Biserica şi Şcoala, strică crâşma, băutura şi beţia.
Preot Iosif TRIFA, Lumina Satelor, anul 1923, nr. 49, pag. 1-2
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!