Viaţa spirituală a unui credincios este o permanentă călătorie împreună cu Hristos, având ca sprijin şi călăuză rânduielile liturgice ale Sfintei Biserici, săvârşite în praznicile şi sărbătorileanului bisericesc, ca adevărate popasuri duhovniceşti. Ţinta acestei călătorii este Invierea Domnului, act unic şi mântuitor, la care ajungem reiterând (repetând - trăind) întreaga viaţă şi activitate a Mântuitorului Hristos şi urmându-L, prin nevoinţele noastre, pe drumul Golgotei, prin a cărei Jertfă ne- a împăcat cu Tatăl şi ne-a adus din moarte la viaţă.
Pregătirea credincioşilor pentru a putea urca împreună cu Domnul pe drumul cel greu al Crucii, până la măreaţa Înviere, ţinta finală a călătoriei, se face prin jertfa Postului Mare. Timp de 47 de zile, efortul personal al fiecăruia, prin postul de bucate, dublat de postul de păcate, se contopeşte în lucrarea sfântă a Bisericii, care transformă tristeţea pocăinţei în bucurie pascală. Bucuria Învierii va marca apoi tot restul anului liturgic, fiecare duminică devenind o zi de Paşti.
În vederea acestui efort spiritual, cu şase duminici înainte de “urcuşul final”, Sfânta Biserică ne oferă tot atâtea popasuri spirituale, în care vom afla, din cuvântul inspirat al Sfintei Evanghelii, care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinim pentru a ne angaja în această “călătorie spre cerul biruinţei” şi a o putea finaliza ca următori ai lui Hristos.
1. - Prima condiţie a acestei împreună - călătorii cu Hristos o găsim exprimată în pericopa evanghelică aDuminicii lui Zaheu (Luca 9,1-10). Drumul mântuirii nu-l putem începe decât dacă suntem cuprinşi de “foame şi sete după Dumnezeu”, adică dacă-L simţim pe Dumnezeu ca pe o necesitate vitală. Nu este suficient să - I cerem o simplă “ocrotire”, pe care El o dăruieşte şi aşa tuturor creaturilor, prin Pronia divină, ci trebuie să dorim, ca şi Zaheu, să-L vedem, să ne dăruim Lui, pentru ca noi să fim ai Lui şi El să fie al nostru. Dragostea faţă de Dumnezeu ne va determina să ne urcăm în “sicomorul Său spiritual”- locaşul sfânt al Bisericii, unde, fiecăruia după nume, Mântuitorul ne va spune: “Zahee,…, astăzi în casa ta trebuie (adică este rânduit) să rămân”. Intrarea lui Hristos în viaţa noastră, în străfundurile tainice ale sufletului, creează părtăşia de El, prinSfânta Euharistie, care va aduce schimbarea totală a vieţii noastre şi mântuirea casei noastre întregi.
2. - Porniţi la drum, împreună cu Hristos, avem nevoie de o credinţă puternică, izvorâtă dintr-o inimă smerită,după modelul oferit de Sfânta Evanghelie a Duminicii Cananeiencii (Matei 15,21-28). Femeia cananeiancă, cerând Mântuitorului izbăvirea fiicei sale de chinurile diovolului, şi-a exprimat credinţa în El ca Mesia, mai întâiverbal ,numindu-l pe Dânsul: ” Fiul lui David”, iar apoi, prin act, închinându-I-Se, cu rugăciunea:”Doamne, ajută-mă”. Puterea credinţei, înveşmântată în haina smereniei, i-a adus vindecarea fiicei sale .
3. - Legătura permanentă cu Dumnezeu, în călătoria vieţii noastre, o întreţinem prin rugăciune, şi nu prin orice fel de rugăciune, ci printr-una smerită . Două moduri de rugăciune, cu efecte diferite, ne oferă Evanghelia dinDuminica Vameşului şi a Fariseului (Luca 18,10 - 14). Recunoscând propria noastră nimicnicie, în rugăciune Îl recunoaştem pe Dumnezeu ca sursă şi izvor al iubirii, în care suntem contopiţi cu toţii, preţuind valoarea aproapelui, faţă de care nu te simţi cu nimic mai bun. Rugăciunea plină de umilinţă a vameşului:“Dumnezeule,fii milostiv mie, păcătosului” va constitui unul din temeiurile rugăciunii inimii :“Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.
4. - Sfânta Evanghelie a Duminicii următoare, a Întoarcerii Fiului Risipitor (Luca 15,11-32), ne oferă modul prin care ne întoarcem în casa Părintelui Ceresc din exilul în care ne-a aruncat păcatul. Etapele întoarcerii fiului rătăcit le găsim în Sfânta Taină a Pocăinţei : -“venirea în sine“, prin ascultarea de glasul lui Dumnezeu din om - conştiinţa, care va trezi astfel părerea de rău pentru păcatele săvârşite şi hotărârea de îndreptare:“Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la Cer şi înaintea ta” . Urmeazămărturisirea păcatelor, în faţa Părintelui de Sus, prin mijlocirea părintelui duhovnicesc, recunoscându-ne vinovăţia faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru. Primirea semnului iubirii părinteşti- îmbrăţişarea- şi cel al împăcării - inelul în dreapta sa, îmbrăcarea veşmintelor şi masa bucuriei se vor realiza prin Sfînta Taină a Euharistiei, masa Împărăţiei lui Dumnezeu.
5. Al cincilea popas în urcuşul nostru cu Hristos îl facem în Duminica Înfricoşatei Judecăţi , luând aminte la dreptatea Lui şi la răsplătirea Lui cea după merit (cf.Matei 25,31-46). Dacă sentinţa Judecăţii particulare, pe care o va primi sufletul fiecăruia, îndată după moarte, este parţială şi provizorie, aceea a Judecăţii obşteşti se va da şi sufletului şi trupului şi va rămâne definitivă. Judecătorul va fi Mântuitorul lumii, prin conştiinţa fiecăruia, putându-se vedea, ca într-o carte deschisă, atât faptele personale, cât şi consecinţele acestora în urmaşi. Criteriul judecăţii va fi iubirea faţă de aproapele nostru:“Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” .
6. - Înainte de a intra în ostenelile Postului Mare, după trecerea uşoară spre nevoinţă prin Săptămâna brânzei,Duminica izgonirii lui Adam din Rai ne aminteşte unde am fost rânduiţi de Creator şi mai ales ce trebuie să recâştigăm, cu ajutorul divin şi cu efortul propriu. Tema acestei duminici este “iertarea” (cf.Matei 6,14-21), de care este condiţionată împăcarea noastră cu Dumnezeu, cum ne exprimăm în Rugăciunea Domnească :”şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri” . Sfânta Evanghelie ne oferă acum primele îndrumări privind valoarea tainică şi spirituală a postului, deosebit total de postul fariseic.
Iată, în câteva cuvinte, popasurile pregătitoare pentru călătoria noastră cu Hristos spre măreaţa Înviere. Avem nevoie, în acest itinerar spiritual, de “foame şi sete după Dumnezeu”, de “puterea credinţei smerite”, de“rugăciune smerită”, de “revenirea noastră din exilul păcatului”, aducându-ne aminte de Înfricoşătoarea Judecată la care trebuie să dăm răspuns , încununând, astfel, efortul nostru prin iertarea tuturor , care ne aduce pacea lăuntrică, necesară postului duhovnicesc.
† Dr. LAURENŢIU STREZA
Mitropolitul Ardealului
sursa: http://www.agnos.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!